Încă din cele mai vechi timpuri, dascălul a ocupat un rol important în societate, fiind privit cu multă apreciere și respectat, iar acest loc ar trebui să-l ocupe și azi în lumea în care trăim.
Scopul dascălului este de a-și îndruma elevii, de a deveni el însuși un izvor de inspirație pentru ei și de a reuși să ajungă la inimile lor, încercând să-i modeleze asemenea olarului care modelează o bucată de lut.
Am început clasa a cincea lăsând, cu părere de rău, în urmă anii petrecuți alături de doamna mea învățătoare. Priveam cu teamă spre viitor, iar faptul că de acum încolo aveam profesori la fiecare materie mă făcea să-mi pun întrebarea „Oare mă voi descurca?“. După primele zile în care am făcut cunoștință cu doamna dirigintă și cu ceilalți profesori, eram din ce în ce mai încrezătoare și mai hotărâtă să rămân un elev bun între cei buni.
Prima oră de limba română… Pot spune că după acea oră chiar mi-am pus întrebarea „Ce aș dori să fac în viață?“. Doamna profesoară de limba română este o persoană specială din toate punctele de vedere. Înzestrată cu frumusețe, bunătate, decență, modestie, și înarmată cu multă răbdare, ne-a vrăjit încă din prima oră. Pentru a ne cunoaște mai bine, ne-a pus să scriem o scurtă compunere. Era prima mea compunere din clasa a cincea. Am încercat să scriu cât mai caligrafic și să-mi redau cât mai corect ideile. Reacția dânsei nu a întârziat să apară. M-a încurajat să mai scriu și să citesc mai mult, pentru că doar astfel îmi voi îmbogăți vocabularul. Am rugat-o să-mi recomande câteva cărți. De mic copil mi-a plăcut să citesc, dar acum totul era mai interesant. Pentru mine era limpede ca lumina zilei. Visul meu era și este și acum să devin profesoară de limba română. Pe lângă meseria de dascăl, doamna profesoară este și scriitoare. A scris multe cărți, deci este un scriitor în adevăratul sens al cuvântului.
În clasa a cincea am avut prilejul de a mă număra printre membrii Trupei de teatru „Șeherezada“, ce a jucat câteva din piesele scrise și regizate de către doamna profesoară, dânsa fiind și coordonatorul colectivului nostru. Am avut onoarea să joc în aceste piese, dar am avut şi marea onoare să lecturez câteva din volumele pe care le-a scris. Și cât de frumos scrie! Atât de frumos, încât am încercat și eu. Nu am ținut niciodată șirul lucrărilor. Scriam din plăcere, o idee azi, una mâine, peste alte câteva zile reveneam cu alte gânduri. Era ca o joacă de-a v-ați ascunselea. Uneori îmi găseam repede cuvintele, alteori mai greu, iar câteodată deloc.
Cel mai frumos și cel mai special cadou din viața mea l-am primit… de la cine credeți? De la doamna profesoară. Adunase cu grijă lucrările mele, iar în preajma Sărbătorilor de iarnă ieșise de sub tipar o carte pe care era numele meu. Nici în visele mele cele mai frumoase nu credeam că mi se va întâmpla mie una ca asta. Se pare că cineva acolo sus mă veghează, iar aici pe pământ cineva mă pomenește în fiecare rugăciune, și tot aici cineva încearcă să mă transforme dintr-o bucată de lut într-un vas frumos. Doamna profesoară a avut mereu încredere în mine. S-a bucurat pentru reușitele mele şi nu s-a întristat niciodată pentru eșecuri, ci m-a încurajat să merg mai departe. În momentul în care un dascăl spune unui elev ce nu a reușit să obțină premii la un concurs „Important este faptul că ai participat, căci acolo erau elevii cei mai buni dintre cei mai buni“, nu ai cum să nu-l respecți. Niciodată nu a considerat un rezultat slab ca pe un capăt de drum, ci mai degrabă ca pe o provocare, acordându-ți în continuare încredere.
Recent, doamna profesoară a fost invitată la o emisiune radio, în care trebuia să vorbească despre profesie și despre cărțile pe care le-a scris. Ascultam cu sufletul la gură cu câtă ușurință răspundea la întrebări, citând fragmente din operele marilor scriitori sau chiar din Sfânta Scriptură. Cum să nu-ți dorești un astfel de model în viață?
Nu era un răspuns care să nu ne includă și pe noi, elevii de azi, sau pe cei de ieri. Se spune că omul sfințește locul. Acest lucru l-a făcut și doamna profesoară, uimindu-i pe radioascultători.
Cei ce au intervenit telefonic au avut doar cuvinte de laudă, numind-o dascăl în adevăratul sens al cuvântului, nu doar profesor, pentru că vorbea atât de frumos și cu multă bucurie despre elevii săi! Aș putea să scriu ore în șir despre modelul meu în viață, căci aș avea multe, multe de povestit, căci doamna profesoară are o inimă mare, dăruind fără să aștepte nimic în schimb.
Mi-aș dori să-i calc pe urme acestui dascăl minunat. E greu… E foarte greu când cel din fața ta este înzestrat cu o bunătate sau o modestie aparte și, de parcă nu ar fi de ajuns, este dotat cu o superinteligență pe care a acumulat-o de-a lungul timpului.
Andrada Brîndușa KESZEG
Școala Gimnazială Nr. 3 Oțelu Roșu