Municipiul nu crede în criză!
AWS face 1.000 de angajări la Caransebeş!
După ce, în ultima perioadă, conducerea Concernului Sumitomo, prin societatea Automotive Wiring System, s-a convins de potenţialul forţei de muncă din zona Caransebeş şi de excelenta colaborare cu administraţia locală de aici, cel mai mare angajator din municipiu a hotarât să-şi extindă investiţia din domeniul cablurilor auto. Decizia urmează să se concretizeze prin angajarea a încă 1.000 de persoane, care se vor adăuga celor 2.400, cât numără, în prezent, această firmă.
Gestul este cu atât mai semnificativ cu cât, în urmă cu cinci luni, reprezentanţi la vârf ai Concernului Sumitomo s-au întâlnit la Primăria Caransebeş cu specialişti în industria auto din zonă, dar şi din Reşiţa şi Oţelu Roşu, în încercarea de a aduce în atenţia acestora o serie de noi potenţiali salariaţi, performanţele şi producţia fabricii. În cele din urmă, factorii decizionali de la Sumitomo au hotărât extinderea investiţiei la Caransebeş şi, prin urmare, s-a trecut deja la ridicarea unei noi hale de producţie, de aceeaşi lungime şi capacitate ca şi cele două care există în incinta societăţii. Pentru noua investiţie, vor fi angajaţi alţi aproximativ 1.000 de muncitori, au anunţat reprezentanţii concernului. Conducerea municipalităţii din Caransebeş a salutat decizia de extindere a investiţiei AWS. „Ţara Gugulanilor este, în continuare, atractivă pentru investitori“, a declarat primarul Marcel Vela. „Forţa de muncă disciplinată, calificată şi stabilă din zonă, facilităţile oferite de administraţia locală, amplasamentul municipiului la un drum european, precum şi frumuseţea sa edilitară sunt argumente suficiente pentru orice investitor serios pentru a veni la Caransebeş, unde s-au oprit şi investit până şi împăraţii romani sau habsburgici“, a mai spus Marcel Vela.
Potrivit oficialilor AWS Caransebeş, activitatea de producţie la noua hală va fi demarată la jumătatea anului viitor, cei 1.000 de noi salariaţi urmând să asambleze toată gama de reţele de cabluri folosite în sistemele de distribuţie electrică auto pentru maşinile Skoda, în momentul de faţă cablurile produse la Caransebeş fiind destinate automobilelor Volkswagen.
Sonia BERGER