Bacalaureat 2010, la Caransebeş


Anul acesta, absolvenţii de liceu din municipiul Caransebeş au intrat în febra examenelor de Bacalaureat mult mai devreme ca de obicei. Conform noilor prevederi, examenul de maturitate a început în timpul anului şcolar, şi nu la sfârşitul acestuia, ca în anii precedenţi. Astfel, Bacul a programat deja proba orală la Limba şi literatura română, probă ce s-a derulat pe parcursul a două zile, respectiv 15 şi 16 februarie.

Elevii au fost examinaţi în cadrul instituţiilor de învăţământ de provenienţă, în ordine alfabetică, de doi profesori de specialitate. La probele orale, candidatul a extras un bilet şi a primit hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru elaborarea răspunsurilor, s-au acordat fiecărui candidat câte 15 minute, iar pentru susţinerea acestora în faţa comisiei, alte 10-15 minute.

În ceea ce priveşte situaţia de la cele două instituţii de învâţământ preuniversitar de tradiţie din urbea de pe Timiş şi Sebeş, respectiv Liceul Teoretic ,,Traian Doda” şi Liceul Pedagogic „C.D. Loga”, marea majoritate a tinerilor care au susţinut această probă au dat dovadă de competenţe lingvistice excelente. Prin urmare, emoţiile elevilor de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga” s-au mai risipit după ieşirea din sala de testare, iar unii au obţinut ce şi-au propus, şi anume calificativul de „utilizator experimentat”.

Directorul Liceul Pedagogic „C.D. Loga”, Nicolae Grindeanu, este de părere că „noul format al Bacalaureatului îi avantajează pe elevi, întrucât decongestionează perioada încărcată a sesiunii de vară”.

Examenul de Bacalaureat 2010 a mai programat la instituţia de învăţământ caransebeşeană, în ziua de 17 februarie, proba orală de Limba maternă, respectiv Limba germană, ce a fost susţinută de un număr de 16 elevi. Bacalaureatul va continua în perioada 19-29 aprilie cu proba de Competenţe digitale, precum şi cu cea de Limba şi literatura străină, în intervalul 31 mai – 4 iunie. Emoţiile tinerilor vor continua pe data de 28 iunie, când este programată proba scrisă la Limba şi literatura română. După aceasta, mai urmează alte două probe scrise, şi anume Matematică sau Istorie, în funcţie de profil, în data de 30 iunie, dar şi proba la alegere a profilului sau specializării, în data de 1 iulie.

Liviu DINU