General de brigadă Ioan Dragalina (IV)

În continuare, doresc să pun la dispoziţia cititorilor relatarea comandorului Alexandru Virgil Dragalina, fiul generalului Ioan Dragalina, despre zilele petrecute în spital, precum şi despre ceremonia de înmormântare a tatălui său.

13 octombrie 1916, seara. După sosirea generalului Dragalina la Bucureşti şi internarea în Spitalul ,,Regina Maria”, de la Palatul Regal, a fost chemat medicul dr. Gerota. De fapt, regele hotărâse ca îngrijirea să fie dată de medicul dr. Toma Ionescu, care însă se afla pe Frontul Moldovei, de unde fusese chemat telegrafic, cu Ordin regal.

În prima seară, doctorul Gerota a examinat rănile generalului şi a refăcut bandajele.

14 octombrie 1916, dimineaţa – consult medical: dr. Gerota, dna dr. Rainer, dr. Mamudea şi medic-general dr. Stoicescu.

S-a hotărât încercarea de salvare a braţului stâng, sfărâmat între umăr şi cot de un glonţ dum-dum. Şi, astfel, după luarea măsurilor necesare, braţul a fost pus în gips. După aceea, s-a extras glonţul înfipt pieziş în omoplatul drept. De fapt, s-a extras numai cămaşa glonţului, întrucât glonţul dum-dum explodase, aruncând din fericire conţinutul afară. Această rană din spate a fost uşoară, iar operaţia s-a făcut sub cloroform.

15 octombrie 1916, dimineaţa. Sosind din Moldova, dr. Toma Ionescu a intrat, însoţit de dr. Gerota, în camera generalului Dragalina.

Dr. Toma Ionescu l-a examinat pe general, după care a pus o serie de întrebări doctorului Gerota. A urmat o scenă penibilă, chiar în prezenţa generalului Dragalina, lucru inadmisibil şi de-a dreptul condamnabil, din serioase motive medicale, de respect şi bună creştere: doctorul Toma Ionescu – ca scos din minţi şi furios, aşa după cum a spus, de felul cum fusese îngrijit generalul – l-a apostrofat pe doctorul Gerota cu cuvinte foarte grele şi ofensatoare, după care l-a dat afară din cameră.

Ceva mai târziu, după plecarea doctorului Toma Ionescu, generalul Dragalina a rugat-o pe doamna Conţescu să-l poftească la el pe doctorul Gerota. La intrarea doctorului Gerota în cameră, generalul şi-a exprimat adânca părere de rău pentru cele întâmplate, i-a mulţumit pentru îngrijirea pe care i-a dat-o şi i-a strâns mâna prieteneşte.

În această zi de 15 octombrie, generalul, care era la curent cu mersul operaţiunilor pe Frontul Jiului, a primit, printr-un curier, un raport semnat de generalul Crîstu şi contrasemnat de lt.-col. Dumitrescu-Turcu, prin care i se raporta că ordinul său operativ a fost executat întocmai, iar atacul dat prin surprindere de Detaşamentul Dejoianu a reuşit în mod strălucit, cum de altfel era de aşteptat; ofensiva română era în curs.

16 octombrie 1916, duminică. Azi am sosit, venind de la Galaţi, unde l-am lăsat în spitalul de la Grand Hotel, pe fratele meu, cpt. Corneliu Dragalina, rănit şi operat.

La ora 9 dimineaţa am intrat în camera părintelui meu şi m-au impresionat paloarea şi micşorarea feţei. Totuşi, convingerea că tata va scăpa cu viaţă, că se va însănătoşi pentru a pleca din nou pe front, mi-a dat curajul să-i arăt o figură senină şi să-i povestesc evenimentele care îl interesau, însă când i-am vorbit despre Corneliu, care se distinsese în ziua de 10 octombrie 1916, cu care ocazie fusese rănit, tata m-a ascultat cu atenţie, dar nu mi-a pus nici o întrebare şi nici nu a făcut vreo apreciere.

În această dimineaţă, generalul Dragalina a fost transportat la ora 11.30 în sala de operaţii, unde a fost examinat de medicii dr. Toma Ionescu, dr. Angelescu (ministrul Lucrărilor Publice) şi de dna dr. Rainer. Făcându-se consult, s-a hotărât amputarea braţului stâng.

Şi, astfel, la 12.30 mi s-a cerut autorizarea acestei operaţii, pe care am dat-o în numele familiei. Era doar o formalitate. Operaţia s-a făcut sub cloroform şi a durat trei ore şi jumătate. Pe tot timpul operaţiei, regele şi cu câţiva miniştri au aşteptat pe culoar rezultatul. Apoi, după operaţie, dna Procopiu (doamna de onoare a reginei) i-a vorbit dnei Elena Dragalina şi i-a cerut autorizaţia pentru amputarea braţului, ca imediat să-i comunice că operaţia s-a făcut deja cu succes.

În după-amiaza zilei, tata s-a simţit mai bine şi a fost chiar bine-dispus, făcând câteva glume pe socoteala mea, povestindu-mi scene de pe front. Totuşi, el nu observase că braţul îi fusese amputat, aşa că din când în când îmi spunea că îl furnică ca niciodată degetele de la mâna stângă. Era probabil senzaţia pe care i-o dădeau nervii tăiaţi.

În această zi, generalul Dragalina da ultimul ordin Armatei I şi apoi preda comanda, cerând să i se ridice telefonul.

17 octombrie 1916, luni. În cursul dimineţii, generalul a avut dureri; temperatura – 37 grade. Rana din spate a fost arsă, fiind temere de infecţie. Starea generală debilă. Foarte uşoară alimentaţie naturală. Noaptea a fost neliniştit; pulsul repede şi neregulat. De gardă în cursul nopţii a fost Aurora.

18 octombrie 1916, marţi. În cursul dimineţii stare generală rea.

La ora 10, dr. Toma Ionescu mi-a comunicat că e temere de o congestie pulmonară.

Rana de la picior supurează.

La ora 11, regele l-a decorat pe generalul Dragalina cu ordinul ,,Mihai Viteazu”, aninându-i decoraţia pe cămaşă, la piept, şi menţionând: ,,Pentru repetate acte de vitejie şi destoinicie în conducerea trupelor” (Decret Regal Nr. 3027/1916).

După ieşirea regelui din cameră, tata s-a uitat la mine surâzând, apoi a făcut o grimasă, ca şi cum ar fi spus: fleacuri, prostii.

După-amiază consult: dr. Toma Ionescu, general-dr. Stoicescu şi dna dr. Rainer.

Ca niciodată, regele a făcut de gardă la uşa generalului peste două ore, pentru a menţine liniştea pe sală. Tot regele mi-a dat ordin să nu plec la Galaţi, fiind temere de complicaţii.

Din acest motiv, de gardă peste noapte în camera generalului au rămas doamnele Conţescu şi Catargi.

Generalul a trecut noaptea liniştit; temperatura 39 de grade, pulsul 85.

19 octombrie 1916, miercuri. Temperatura de dimineaţă 37,8 grade, pulsul 85.

La ora 9.30, medicii dr. Toma Ionescu şi general-medic dr. Stoicescu i-au făcut pansamentul în cameră.

Rana din spate merge spre vindecare; la braţ foarte puţin puroi. Stare generală bună.

Şi astăzi regele a făcut de gardă timp de două ore la uşă.

Seara, la ora 9.15, adică un sfert de oră după plecarea doctorului Toma Ionescu, s-a desfăcut pansamentul de la braţ. S-a telefonat după medic.

Abia astăzi dimineaţă generalul a observat că are braţul stâng amputat şi s-a mirat că nu i s-a spus până acum; apoi a adăugat: ,,Mai am un braţ pe care îl pun la dispoziţia ţării”.

20 octombrie 1916, joi. Dimineaţa, stare generală foarte bună: temperatura 37,8 grade; pulsul normal.

După-amiază la fel.

Doctorul Toma Ionescu m-a asigurat că nu mai e niciun pericol, însă că într-adevăr generalul a trecut prin mare primejdie.

La ora 4 p.m., tata a coborât din pat şi a stat comod într-un fotoliu până la ora 5 p.m. Mi-a povestit multe şi era foarte bine-dispus şi pot zice fericit, dar mai ales pentru victoria de la Jiu, şi, astfel, pentru ultima dată în viaţă, tata a fost fericit.

Eu i-am povestit despre moartea căpitanului Romulus Lepri, care în lupta de la Racoviţa a căzut în fruntea companiei, lovit în piept de două gloanţe. Transportat de brancardieri înapoia liniei, a cerut steguleţul tricolor de la brancardă, l-a sărutat şi a strigat ,,Trăiască generalul Dragalina”; şi imediat a căzut mort.

Tata a ascultat, a făcut ochii mari, dar nu a articulat niciun cuvânt pentru multă vreme, deşi s-a gândit tot timpul la Lepri, şi, într-un târziu, a vorbit în şoaptă: ,,Da! A fost un viteaz, merge la atac nepăsător de moarte, cu ţigara în gură”.

După aceea, tata mi-a povestit diferite scene de pe front, cum ar fi: ,,Eram la Cireş; Brătianu al său susţinea că Leu îl iubeşte şi-l recunoaşte drept stăpân, la fel ca pe mine. Aşa? Bine! Du-te dumneata în sat şi reîntoarce-te peste câteva minute, pentru a veni în casa mea. Şi astfel vom vedea dacă-i eşti stăpân. Eu am intrat în casă şi i-am spus lui Leu: <<Păzeşte afară!>>. Leu a ieşit afară şi s-a aşezat pe prag, iar când s-a întors Brătianu şi s-a apropiat, Leu l-a avertizat printr-un lătrat urmat de un mârâit fioros. Brătianu însă a continuat să se apropie, vorbindu-i drăgăstos: <<Ce, mă, băiatule! Tu să mă latri pe mine? Un câine aşa deştept şi frumos ca tine! >>. Dar Leu nu s-a înduplecat; i-a sărit ca o fiară în piept şi l-a apucat cu colţii de reverul mantalei. Speriat, Brătianu a început să strige: <<Dom’ jeneral! Dom’ jeneral! Mă sfâşie Leu!>>. Dinăuntru, am strigat: <<Leu, destul! >>, şi apoi am ieşit afară. Leu devenise mieluşel, se gudura pe lângă Brătianu de parcă ar fi zis <<vezi că te-ai speriat?>>, şi îi lingea mâna ca să fie iertat. Şi astfel Brătianu s-a convins că şi Leu, ca toţi câinii, are un singur stăpân”.

După alte câteva mici povestioare, tata a tăcut şi a devenit gânditor. Târziu, fără să-şi îndrepte privirea la mine şi fără să mi se adreseze, a spus: ,,Ticălosul!… Dacă mă întorc la armată, îl trimit în faţa Tribunalului Militar şi-l execut”. După câtva timp, l-am întrebat pe tata: ,,Cine e ticălosu’, papa?”. Târziu, tata a răspuns pe şoptite: ,,Cocărăscu”.

Astăzi fiind, sau trebuind să fie, ultima seară şi noapte în Bucureşti, deoarece a doua zi trebuia să plec la Galaţi, m-am hotărât să le fac alături de părintele meu. De gardă, Lili. Dar la ora 9.30 seara, pe când domnişoara Constantinescu-Cocorel stătea de vorbă cu tata, a observat că generalul ar fi avut temperatură. I-a pus termometrul şi apoi mi-a făcut semn să ies pe sală, unde mi-a comunicat, foarte îngrijorată, că tata are 39 de grade.

Temperatura s-a menţinut toată noaptea, iar tata a fost foarte agitat, în câteva rânduri a delirat:

,,Scutură o ultimă umbră a cuvântului… Lupta a încetat? Eu sunt rănit la un picior… Ofiţeri! Subofiţeri! Caporali şi soldaţi!”.

21 octombrie 1916, vineri. Starea generalului Dragalina s-a înrăutăţit; temperatură mare şi pulsul slab.

Noaptea e de gardă Aurora.

La 8 seara a fost chemat medicul, dr. Danielopol.

22 octombrie 1916, sâmbătă. Starea generalului Dragalina se menţine rea. Consult medical: dr. Toma Ionescu, medic-general dr. Stoicescu, dr. Danielopol, dr. Nanu Muscel, dr. Manulea şi dna dr. Rainer.

Noaptea e de gardă Aurora. (Va urma)

Col. (r) Adrei GHIDARCEA