Cu toate interdicţiile, după desfiinţarea comitetelor, activitatea de ajutorare a ostaşilor răniţi a fost preluată de persoane particulare, remarcându-se mai ales femeile, fapt reliefat de presa din acei ani: „Damele române sunt la înălţimea misiunii lor! Cu bucurie constatăm aceasta. În toate zilele primim informaţii noi despre contribuirile făcute de dânsele pentru ostaşii răniţi. Onoare lor!”. În 10/22 iulie 1877, revista „Familia” publica o corespondenţă primită din Oraviţa, de la Eugenia Munteanu, ce conţinea un călduros apel la ajutorarea celor aflaţi pe câmpul de oanoare: „Este prea cunoscut, că damele noastre în toate unghiurile locuite de români au îmbrăţişat cu căldură acea nobilă idee: spre a veni în ajutorul ostaşilor răniţi din România, şi inimile noastre ne şoptesc, mereu, că această idee a aflat şi în mijlocul nostru răsunetul cel mai dulce. Acum dară depinde numai de bunul nostru simţ spre a da ajutorul posibil celora, pe care necesitatea existenţei i-au aruncat pe câmpul de bătălie”. În acelaşi material, corespondenţa din Oraviţa precizează că ofertele se pot face în bani, în scame, în fâşie de pânză veche, fâşie de flanelă sau de tifon nou şi, totodată, recomanda ca scamele să fie făcute din pânză „curată şi moale”, deoarece orice necurăţenie a scamei poate fi vătămătoare răniţilor. Câteva zile mai târziu, la 12 august 1877, Dimitrie Ghica, preşedintele Societăţii „Crucea Roşie”, confirma deja Eugeniei Munteanu primirea sumei de 788 de lei, exprimându-i mulţumiri şi pentru „obiectele ce aţi bine voitu a aduna în folosul acestei societăţi”. Pe listele de strângere a ajutoarelor răspândite de Eugenia Munteanu în jurul Oraviţei s-au adunat în total 408 florini, 10 franci, 4 galbeni şi 4 taleri, adică 886,78 lei. Din aceeaşi zonă, un număr de 24 de femei au adunat 7 kg scamă, 66 triangule din pânză, 588 m feşii şi 15 m de pânză. După terminarea războiului, Eugenia Munteanu va fi decorată pentru activitatea depusă, de către Guvernul din Bucureşti, cu „Crucea Elisabeta”.
Apelurile de ajutorare publicate în gazetele româneşti au avut ecou şi la Bocşa. Învăţătorul Ioan Marcu a organizat cu elevii şi tineretul din Bocşa Montană şi Română un atelier pentru prepararea scamelor, iar cojocarul Vasile Diaconovici strângea ofrande atât din localităţile amintite, cât şi din Vasiova. Cei doi au reuşit să adune 3.200 kg scamă, 9,5 m pânză şi un ştergar. La colectele organizate în martie-aprilie 1878 de Ioan Marcu şi Vasile Diaconovici, au contribuit în total 266 de persoane.
În lunile iulie-august 1877, dar şi mai târziu, până la terminarea războiului, s-au efectuat numeroase colecte prin localităţile bănăţene, cum ar fi Caransebeş, Ilidia, Lugoj, Rusca Montană, Timişoara, Vărădia, Ciclova Română, Moldova Nouă, Ticvaniul Mare, Vrani, Mercina, Broşteni, Răcăşdia, Răchitova etc. Demn de relevat este numărul ridicat al donatorilor din unele sate: Ciclova Română – 63, Vărădia – 41, Ticvaniu Mare – 37. Printre cei care s-au ocupat sau au contribuit la strângerea de fonduri şi diverse materiale ajutorării ostaşilor răniţi şi familiilor lor, se numără George Bogdan, Maria Gaiţa, Ion Petrovici, Ion Orza, Maria Tămăşel, Filip Simu, Simeon Mangiuca, Iacob Tiurnea, Ioan Bistreanu, sau tinerii studenţi bănăţeni aflaţi pe atunci la Viena – Traian Alexandru şi Iuliana Săvescu. Desigur, lista celor care ar trebui menţionaţi aici este mult mai cuprinzătoare, important rămâne însă admirabilul lor gest, frumoasele lor fapte, cu profundă semnificaţie patriotică. Ajutoare băneşti au fost colectate şi în Valea Almăjului: la Prilipeţi de către preotul Blidariu, la Bănia de către N. Horea, la Prigor de I. Cîmpeanu, şi la Dalboşeţ de N. Cîmpeanu, suma strânsă cu acest prilej de la 56 de locuitori cifrându-se la 86,70 florini şi 20 de franci.
Demn de relevat este şi faptul că în Banat au circulat litografii provenite de la sud de Carpaţi. Astfel, la Oraviţa s-a găsit un tablou litografiat, desenat iniţial de Georg Venrich în anul 1878 şi editat de lt.-col. Dimitrie Papasoglu. Scopul tabloului îl aflăm chiar din textul explicativ: „Pe jumătate din preţul acestui tablou se va trimite autorităţilor competente pentru ajutorul familiilor şi al copiilor orfani ai morţilor soldaţi în câmpu şi prin spitale, precum s-au trimis până acum şi ţifra de lei noi 3.000 în decursu de 6 luni”. Fără a intra în detalii, precizăm că în prim-planul litografiei, chiar în centrul acesteia, este plasat un monument simbolic, pe care sunt redate indicativelor regimentelor şi batalioanelor participante la campania militară din anii 1877-1878, precum şi denumirile principalelor localităţi unde s-au purtat bătălii. Pe toate cele patru laturi ale desenului sunt prezentate în medalion chipurile a patruzeci de eroi ai Războiului pentru Independenţă, printre care George Şonţu şi Valter Mărăcineanu. În afara desenului propriu-zis, pe registrul inferior al tabloului sunt specificate şi numele celor patruzeci de eroi, precum şi data şi locul unde au căzut luptându-se pentru realizarea unui străvechi ideal naţional.
Tot în Oraviţa, după unele date, „Reuniunea română de cântări” a prezentat în vara anului 1877 un program artistic, fondurile adunate cu acest prilej fiind destinate ajutorării ostaşilor răniţi. Prezenţa acestei litografii, precum şi organizarea unor asemenea manifestaţii în Banat ni se par extrem de sugestive, constituind o elocventă dovadă a sentimentelor profunde ce-i lega strâns pe toţi românii.
Ecoul pe care l-au stârnit evenimentele anilor 1877-1878 în Banat este dovedit şi de circulaţia în această regiune a lucrării profesorilor năsăudeni A. P. Alessi şi Massim Pop, elaborată în 1878. Monografia urma să apară spre finele anului menţionat anterior, dar, datorită cenzurii, a confiscării fasciculei numărul 2 şi a procesului de presă intentat editorului, învinuit de „crima de conturbare a liniştei publice”, publicarea a întârziat timp de doi ani, până în 1880. Exemplare din această monografie s-au găsit în ultima vreme în mai multe localităţi bănăţene, printre care Reşiţa, Câlnic, Pescari, Caransebeş etc. Interesant este faptul că volumul găsit la Câlnic are, pe lângă semnătura profesorului George Diaconovici, şi data procurării lui: 15 iulie 1882. Faptul că s-a scurs relativ puţin timp de la apariţia acestei lucrări şi până la intrarea ei în biblioteca lui George Diaconovici este semnificativ, constituind o dovadă suplimentară a interesului cu care bănăţenii au urmărit desfăşurarea Războiului de neatârnare.
Referindu-ne la susţinerea Războiului pentru Cucerirea Independenţei de Stat de către bănăţeni, nu trebuie ignorate nici condiţiile deosebit de dificile în care şi-au manifestat ei solidaritatea cu fraţii lor de dincolo de Carpaţi. La începutul războiului, revista „Familia” îşi exprima credinţa, într-unul din numerele sale, că, atât publicul, cât şi soldatul român vor şti a se arăta demni de chemarea la care-i chiamă Mama comună, adică Patria”. Faptele ulterioare au confirmat, la fel ca şi în alte momente cruciale ale istoriei noastre naţionale, că poporul român ştie să-şi făurească singur propria-i soartă.
Col. (r) Andrei GHIDARCEA
