Banatul Caransebeş, 13 cu… 1-3


volei caransebes bucuresti
CSM Bucureşti – Banatul Caransebeş 3-1 (25-21, 25-22, 23-25, 25-23)
Sâmbătă, 24 ianuarie, în cadrul etapei cu numărul 13 din Divizia A1, Volei Club Banatul Caransebeş a întâlnit, în Sala Agronomia din Capitală, pe CSM Bucureşti. Se anunţa un meci dificil, având în vedere seria neagră a gugulanilor şi diferenţa din clasament, gazdele ocupând locul 5, iar caransebeşenii penultima poziţie din ierarhia primului eşalon voleibalistic al ţării.
Gugulanii au început bine, ţinând aproape până la scorul de 22-21, moment în care setul s-a rupt, gazdele câştigând fără probleme următoarele trei puncte.
În setul al doilea, antrenorul Dimitar Pangarov a făcut două schimbări, introducându-i în teren pe Birău în locul lui Filip şi pe Lung în locul lui Sormaz, însă nici aceştia nu au putut să câştige runda, gazdele impunându-se din nou, de această dată cu 25-22.
Conduşi cu 2-0 pe tabela de scor, în setul următor caransebeşenii s-au mobilizat, impunându-se, după mare luptă, cu 25-23.
În setul al patrulea, care avea să fie şi ultimul al partidei, bucureştenii au câştigat cu 25-23, făcându-i pe voleibaliştii gugulani să mai bifeze o înfrângere, iar pe fani să-şi pună întrebarea dacă în etapa cu numărul 13 a fost vorba doar de ghinion, sau şi de altceva.
La Banatul Caransebeş au jucat Sormaz, Aleksic, Simovici, Filip, Iovic, Borota, Vânătoru, Birău, Lung.
În etapa următoare, programată sâmbătă, 31 ianuarie, elevii lui Dimitar Pangarov vor primi vizita formaţiei CS Arcada Galaţi.
Sorin ROGOZ