Bani „gratis” pentru sport, cultură şi culte



Consilierii locali caransebeşeni au aprobat în şedinţa de la sfârşitul lunii mai proiectul de hotărâre privind finanţarea nerambursabilă de la bugetul local a proiectelor declarate câştigătoare la procedurile de selecţie organizate în anul 2024, pe Legea 350/2005, pentru activităţile nonprofit de interes local.
Astfel, în domeniul Acţiuni Culturale, Episcopia Caransebeşului primeşte 75.000 de lei pentru proiectul „Trei decenii de slujire şi actualitatea lucrării în societate (1994-2024)”; Doina Cornelia Mihăescu – 10.000 de lei pentru proiectul „Corul Catedral sub bagheta timpului, un secol de cântec caransebeşean”; Cornelia Ana Grecu, 7.000 de lei pentru proiectul „Cercul de lectură «Fărâmituri de lectură cu ceai»”, ediţia 2024; Mihaela Muntean, 8.000 de lei pentru proiectul „Festival de teatru Phantasia”.
În cadrul Activităţilor sociale, educaţionale, protecţia mediului etc., Episcopia Caransebeşului primeşte suma de 75.000 de lei pentru proiectul „Susţinerea activităţilor la Centrul de educaţie şi îngrijire Sfântul Vasile cel Mare”; Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara, pentru proiectul „Serviciul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice Caransebeş”, 45.000 de lei; Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara B.S.G., 40.000 de lei pentru proiectul „Cantina de ajutor social Caransebeş”.
La programe sportive, sport de performanţă, sport amator şi sport şcolar, Asociaţia Club Sportiv Magica Balta Caransebeş primeşte 80.000 de lei pentru proiectul sportiv „Magica Balta Caransebeş – Suntem Noi!”, Asociaţia Gugulanii Sportivi, 35.000 de lei pentru proiectul „Gugulan MTB&RUN, Ediţia a V-a”; Asociaţia Sportivă Atletic Caransebeş, 14.960 de lei pentru proiectul „Susţinem performanţa – promovăm talentul”.
În domeniul Cultelor, Episcopia Caransebeşului, prin Parohia Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeş, primeşte 30.000 de lei pentru proiectul „Realizarea documentaţiei proiectului de pictură a Bisericii Monument Istoric Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul Caransebeş”; Biserica Creştină Penticostală Menorah Caransebeş primeşte 20.000 de lei pentru proiectul „Discover the beauty of God through Christian camps”.
Bianca METEŞ

Lasă un comentariu