În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Caransebeş, desfăşurată joi, 14 aprilie, aleşii municipiului au aprobat proiectele câştigătoare la procedura de selecţie pentru finanţarea proiectelor finanţate din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit şi de interes general.
„Comisia de analiză a proiectelor propuse pentru finanţare a selecţionat proiecte în trei domenii, primul fiind asistenţă socială, respectiv pentru Asociaţia «Caritas – Centru de zi», Asociaţia «Caritas – Masa pe roţi» şi pentru Complexul de Servicii Sociale «Sf. Vasile cel Mare» al Episcopiei Caransebeş. În domeniul sportului, pentru Asociaţia Sportivă Volei Caransebeş, iar pentru tineret, cultură şi tipărituri, Festivalul «Gugulan Rock», de luna viitoare, și proiectul lui Constantin Brătescu privind Monografia Caransebeşului”, a spus viceprimarul Filip Strejariu.
Celelalte proiecte, respectiv volei şi fotbal copii, precum şi lăcaşe de cult, sunt în stadiul de analizare, cele care vor întruni condiţiile de finanţare urmând să fie cuprinse într-o nouă listă, care va fi aprobată cel mai probabil până la sfârşitul acestei luni.
Bianca METEŞ