Ziua de 1 octombrie a avut rezonanţe speciale pentru bătrânii ocrotiţi în modernul Centru social din comuna Sacu. Uitând de boli şi de suferinţe, cei aproape 40 de asistaţi ai acestei instituţii s-au bucurat de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, eveniment care le-a prilejuit măcar un strop de fericire. Bătrânii au aplaudat prestaţia artiştilor, s-au bucurat atunci când autorităţile judeţene le-au strâns mâinile şi i-au întrebat de sănătate. Alături de primarul comunei Sacu, Nicolae Daminescu, de Elena Amzoi, director în Consiliul Judeţean Caraş-Severin, precum şi de alţi colaboratori, directorul instituţiei, Iosif Gherginuţă, a organizat o manifestare complexă, care a adus bucurie tuturor. Bătrânii au confecţionat pentru cei prezenţi simboluri ale toamnei – coşuri de nuiele, pline cu fructe, desene, diverse ţesături –, iar musafirii i-au onorat cu atenţia pe care le-au acordat-o.
Au fost oaspeţi ai Căminului de la Sacu, prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, vicepreşedintele Consiliului judeţean, Ionesie Ghiorghioni, generalul de brigadă Gheorghe Simina, comandantul Brigăzii 18 Infanterie Banat, părintele Liviu Drăgan, protopopul Caransebeşului, părintele paroh Mihai Rosocha din Sacu, dar şi alte personae care au ţinut să fie aproape de aceşti bătrâni. Și-au dat concursul, pentru a-i bucura pe toţi cei prezenţi, Fanfara Militară de la Timişoara, formaţia de muzică sârbească condusă de Ilia Constantinovici, precum şi Ansamblurile Şcolii generale şi Căminului Cultural din Sacu.
Bogdan NAUM