În zilele de 5 şi 6 iunie, comuna Băuţar găzduieşte două manifestări culturale. Este vorba despre cea de a III-a ediţie a Festivalului-concurs de folclor „Ciobănaşul” şi Simpozionul cu participare internaţională „Educaţie pentru dezvoltare durabilă”, acţiuni ce se desfăşoară în cadrul Seminarului „Didactica Internaţional”, ediţia a XXIV-a.
Festivalul va avea loc vineri, 5 iunie, de la ora 13, la Casa Culturală Bucova, iar simpozionul se va desfăşura sâmbătă, începând cu ora 10, la Biblioteca Comunală Băuţar.
Organizatorii celor două manifestări sunt Şcoala Gimnazială Băuţar, în colaborare cu Primăria localităţii, Composesoratul din Bucova şi Composesoratele din Băuţar. (M. Doman)