Băuţarul primeşte „goşti” din Kainbach


După Revoluţia din anul 1989, comunitatea din Kainbach, Austria, a dorit să sprijine o localitate din Europa, alegând întâmplător comuna Băuţar. Astfel, o delegaţie din Kainbach s-a deplasat aici cu ajutoare umanitare, având ca iniţiatori, printre alţii, pe fostul primar, Iosef Ples, şi pe Karl Fasinc, delegaţia rămânând în comună câteva zile, având astfel posibilitatea de a ne cunoaşte mai bine.

Încă de la început, între cele două comunităţi s-a înfiripat o relaţie de prietenie, care de-a lungul timpului s-a închegat şi mai mult, prin vizitele anuale reciproce între delegaţiile celor două părţi. Anul trecut, o delegaţie din Băuţar, compusă din elevii şcolilor de pe raza localităţii noastre, profesori şi reprezentanţi ai conducerii comunei, au participat la un festival folcloric în Graz şi alte localităţi din apropiere, bucurându-se de o apreciere extraordinară peste tot pe unde am trecut, atât prin spectacolele folclorice oferite, cât mai ales prin portul popular românesc local.

Vineri, 30 august, o delegaţie de 13 persoane din Kainbach ne va vizita comuna, urmând să plece spre Austria în dimineaţa zilei de 2 septembrie. Cu prilejul acestei vizite, reprezentanţii comunităţii din Kainbach vor organiza o piaţă cu vânzare la Casele culturale din Băuţarul de Jos şi Bucova, sâmbătă şi duminică, între orele 9-14 şi 16-19, cu produse aduse de ei.

Comuna Kainbach este ca un cartier al oraşului Graz, fiind situată la 12 km de acesta, într-o zonă montană foarte frumoasă, curată şi bine întreţinută. Din datele pe care le deţinem, populaţia comunei numără 2.718 locuitori, are 331 de gospodării, cu o densitate a populaţiei de 153 locuitori/km2. Proprietatea este privată şi diversificată în creşterea animalelor şi agricultură, bazându-se pe producerea naturistă a tot ceea ce se cultivă – legume, rădăcinoase, dovlecei pentru ulei de seminţe, pomicultură, creşterea animalelor, produsele derivate din această activitate fiind laptele vacă, iaurturile naturale şi viţeii pentru carne. În localitate există unul dintre cele mai mari spitale pentru persoanele cu handicap grav, unde un cadru medical răspunde şi îngrijeşte până la trei persoane, asigurându-li-se acestora toate condiţiile unei viaţi decente. Tot în Graz există şi cel mai mare producător privat de maşini de pompieri, unic în Europa.

Ioan MĂRAN