Baza sportivă din Jupa trece la volei


Deşi până acum administraţia locală a scos de trei ori la licitaţie Baza sportivă din Jupa, până acum nimeni nu s-a arătat dornic să o închirieze. Drept urmare, în şedinţa de Consiliu de la sfârşitul lunii trecute, aleşii locali au hotărât ca aceasta să fie dată în administrare, pentru o perioadă de trei ani, clubului de volei din Caransebeş, astfel încât acesta să poată efectua antrenamente şi să desfăşoare activităţi pentru a realiza venituri proprii. Banii astfel obţinuţi ar urma să fie folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare şi salarizare, dar şi în alte scopuri.

„Cred că această cale de mijloc, prin care am găsit o formulă pentru a proteja baza, şi, totodată, să creăm clubului de volei alternative de venituri proprii pentru a face performanţă, este cea mai bună soluţie în acest moment, pentru toată lumea”, a spus primarul Marcel Vela.

Sorin ROGOZ