Biblioteca din Caransebeş riscă să rămână doar cu directorul



În cadrul unei conferinţe de presă susţinute recent, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a vorbit despre câteva proiecte de hotărâre pe care le-a iniţiat, dar care au fost aprobate doar parţial, cum este cel privind înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal, fie cel referitor la Organigrama Aparatului de specialitate al primarului, pe care l-a retras de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului local din data de 2 iulie, fiind convins că aleşii municipali liberali nu îl vor vota.
„Înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal a fost adoptată în şedinţa de consiliu, dar fără organigramă şi fără stat de funcţii. Mai există însă modificarea organigramei Primăriei, care prevede înfiinţarea unei funcţii de bibliotecar, pentru că la «Mihail Halici» e o situaţie mai delicată şi riscăm ca acolo să rămână un singur om, şi anume directorul, în toată biblioteca, fiindcă una dintre colege va ieşi la pensie, iar una este, probabil, însărcinată, şi, de asemenea, mai este o modificare de organigramă a Direcţiei de asistenţă socială, un lucru imperativ solicitat de o autoritate superioară”, a spus edilul municipiului.
Felix Borcean a adăugat că va repune proiectul pe ordinea de zi a unei şedinţe în care aleşii liberali vor fi în minoritate, astfel încât acesta să treacă cu ajutorul votului dat de consilierii social-democraţi.
Bianca METEȘ