La sfârşitul lunii trecute, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest s-a întâlnit cu reprezentanții mass-media și ai autorităților locale și regionale, în vederea prezentării bilanțului anului 2018 în procesul de implementare a Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Vest. La eveniment au fost prezentate aspecte legate de stadiul şi rezultatele implementării programului, precum și proiecțiile pentru perioada imediat următoare.
Până în prezent, în Regiunea Vest, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 au fost depuse 886 de proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de peste 1,15 miliarde de euro. Toate aceste proiecte au fost procesate sau sunt în curs de procesare, pentru o parte din acestea fiind deja semnate contractele de finanțare. Astfel, până în prezent au fost semnate contracte de finanțare pentru 361 de proiecte, având o valoare a finanțării nerambursabile de 337 de milioane euro. Alte 68 de contracte, în valoare de 237 de milioane de euro, sunt transmise către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice spre semnare și se estimează că vor fi semnate în primele două luni ale anului 2019.
Anul 2018 este primul an în care contractele POR semnate au început să producă efecte în mod consistent. În 2018, concentrarea activității a fost în zona de evaluare și contractare de proiecte finanțate din Regio – POR 2014-2020, dar și continuarea dialogului din anii anteriori pentru pregătirea și informarea beneficiarilor cu scopul de a depune proiecte calitative, dar și relevante pentru Regiunea Vest.
Pentru IMM-uri, pe Apelurile 2.1 – Microîntreprinderi, și 2.2 – IMM-uri, 253 de firme au semnat contracte de finanțare și beneficiază de proiecte în valoare de peste 58 de milioane de euro. Dintre acestea, 95 de proiecte au fost deja finalizate, investițiile fiind încheiate în totalitate. Ca tipologie, aceste proiecte au vizat zona de construire/extindere/modernizare spaţii de producţie/prestare de servicii; achiziționare mijloace fixe corporale: echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier; instalații/echipamente pentru eficiență energetică/surse regenerabile; achiziția de active necorporale: sisteme informatice, licențe, brevete, instrumente de comercializare on-line a serviciilor/produselor proprii. Cele mai notabile rezultate ar fi crearea deja a peste 900 de locuri de muncă și menținerea a peste 3.500 de locuri de muncă, precum şi accesul la tehnologie de ultimă generație pentru multe din afacerile din regiune.
Prin proiectele depuse s-au acoperit și depășit alocările financiare pe majoritatea apelurilor de proiecte care au fost deschise. Obiectivele pentru anul 2019 sunt legate de finalizarea activității de evaluare și contractare de proiecte. Obiectivul este de a ajunge la nivelul de 200% proiecte contractate la nivel de alocare regională a Regio – POR 2014-2020.
Bianca METEŞ