Exteriorul Bisericii Ortodoxe din Jupa şi-a schimbat, recent, înfăţişarea, chiar deasupra intrării, icoana care îl reprezintă pe Sfântul Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir – cel care este şi patronul spiritual al lăcaşului de cult şi al cartierului –, fiind reabilitată. Lucrările de restaurare, executate de pictorul de biserici Damian Mihuţ, din Zăvoi, au durat o săptămână, costurile legate de acestea fiind suportate de consilierul local caransebeşean Stelian Cornea.
„Am considerat că e bine să fac acest lucru pentru că pictura intrase într-un proces de degradare accentuat, ea datând din anul 1986, atunci când aici au avut loc ultimele lucrări de restaurare. Cred eu că prin ceea ce am făcut pot să sprijin, într-un fel, această biserică, bineînţeles împreună cu preotul paroh Ştefan Sârbu, un preot deosebit, care este mereu alături de mine, în toate iniţiativele pe care le am, iar eu, la rândul meu, am fost şi îi sunt alături în tot ceea ce întreprinde. Doresc să mai fac, pe viitor, şi alte lucruri importante pentru această biserică şi pentru Jupa, dar, pe moment, nu pot să vă spun despre ce este vorba. Le veţi vedea atunci când ele vor fi deja înfăptuite. Nu cred că este greu să faci un lucru, atâta timp cât el este bun pentru biserică”, a spus Stelian Cornea.
„Gestul domnului Cornea este unul deosebit, pozitiv, cu atât mai mult cu cât el nu este din Jupa, el a venit aici, şi apreciez tocmai faptul că s-a integrat în această comunitate şi participă activ la viaţa cartierului. Şi, mai mult decât atât, Stelian Cornea nu este la prima iniţiativă în sprijunul comunităţii. Îmi doresc să colaborăm şi pe viitor cel puţin la fel de bine cum am făcut-o până acum”, a spus şi preotul paroh Ştefan Sârbu.
Bogdan NAUM