Duminică, 25 iunie, a avut loc târnosirea Bisericii ortodoxe „Sf. Ierarh Nicolae“ din Sălbăgelu Nou. Astfel, a fost resfințită biserica, a fost târnosit sfântul altar și au fost sfințite picturile acestuia, evenimente urmate de Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, după care toţi cei prezenţi, femei şi bărbaţi, au trecut prin faţa altarului şi s-au închinat.
La finalul slujbei, primarul comunei Sacu, Nicolae Daminescu, a înmânat titlul de „Cetățean de onoare al comunei Sacu“ preacuviosului părinte ieromonah Nicolae Danco, fiu la satului, ctitor al bisericii și realizator al picturilor din altar. (V. Spaiuc)