Miercuri, 6 ianuarie, la Praznicul Botezului Domnului, P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Conform rânduielii bisericeşti, Chiriarhul a oficiat slujba Sfinţirii celei Mari a Apei, sau Aghiasma Mare, cum mai este cunoscută în popor.
La slujbă au participat sute de credincioşi, Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş dovedindu-se a fi şi în acest an neîncăpătoare. La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii au primit, din partea slujitorilor, anaforă, iconiţe cu Praznicul Botezului Domnului, precum şi sticle cu Aghiasmă Mare.
Ştefan ISAC