Botezul Domnului, la Catedrala episcopală 1


La Praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Sfinţirii celei Mari a apei, sau Aghiasma Mare, cum mai este cunoscută în popor. Această slujbă de Sfinţire a apei se face de două ori pe an, în ajunul Praznicului Botezului Domnului şi în ziua Praznicului Botezului Domnului. Este o slujbă specială, care este inclusă la finalulul Sfintei Liturghii. Aghiasma Mare poate fi consumată de credincioşi dimineaţa, înainte de mâncare, până în ziua Odovaniei Praznicului Botezului Domnului, la data de 14 ianuarie.

În cuvântul său de învăţătură, Chiriarhul a spus: „Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să fim împreună şi la acest praznic luminat, la Praznicul Botezului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Din nou Fiul lui Dumnezeu se smereşte, Dumnezeul Slavei se goleşte de Slava dumnezeirii Sale pentru noi şi pentru a noastră mântuire. L-am văzut, la praznicul ce a trecut, prunc născut în peşteră şi culcat în iesle, L-am văzut că nu S-a ferit şi nu S-a scârbit de tăierea împrejur şi, iată, acum Îl vedem pe Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, la plinătatea vârstei, smerindu-se iarăşi şi iarăşi, şi pogorându-se în Iordan ca să primească botezul pocăinţei, nu spre iertarea păcatelor Lui, pentru că Fiul lui Dumnezeu păcat nu are, ci s-a făcut om asemenea nouă, afară de păcat, asumându-şi păcatele întregii omeniri. Botezul Mântuitorului înseamnă curăţirea întregului neam omenesc de păcatele săvârşite. Înainte de jertfa supremă pe crucea Golgotei, când Fiul lui Dumnezeu spală păcatele omenirii cu scump sângele Său, jertfindu-se pentru noi şi pentru a noastră mântuire, împăcând astfel, prin moartea Sa de pe cruce, cerul cu pământul, împăcându-l pe om cu Dumnezeu. Înainte de Golgota, iată, Îl vedem la începutul activităţii Sale publice pe Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, asumându-şi păcatele întregii omeniri şi pogorându-se în repejunile Iordanului şi rugându-l pe Ioan Botezătorul să lase toate celelalte şi să accepte să-L boteze şi pe El, pentru că El este Fiul lui Dumnezeu care pentru noi S-a făcut Fiu al Omului, astfel încât păcatele oamenilor să fie curăţite şi iertate, mai întâi în apele Iordanului, şi apoi iertate prin jertfa de pe crucea Golgotei”.

La slujbă au participat tineri şi copii, reprezentanţi ai administraţiei locale, precum şi sute de credincioşi, Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş dovedindu-se a fi şi în acest an neîncăpătoare.

La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii au primit anaforă, iconiţe cu Praznicul Botezului Domnului, precum şi 1.200 de sticle cu apă sfinţită, pentru curăţirea sufletească şi trupească. Conform tradiţiei populare, Aghiasma Mare poate fi administrată bolnavilor tot timpul anului, după cum poate fi folosită şi ca factor purificator pentru stropitul locuinţei, al gospodăriilor sau al animalelor.

Sonia BERGER

Carmen SENCO