Port popular

Port popular

George Coila, primarul comunei Buchin

 Continuând seria de documentare inaugurată săptămâna trecută, cu comuna Obreja, în ediţia de faţă prezentăm cititorilor date şi informaţii despre Buchin, preluate din Monografia localităţii, volum lansat recent şi care s-a bucurat de o bună primire. În acest număr, cei interesaţi pot afla lucruri utile despre această comună situată în apropierea Caransebeşului, cum ar fi originea numelui localităţii, atestarea documentară, informaţii geografice etc. (R. Ioan)

Satul Buchin este reşedinţă – centru de comună – a unui număr de cinci sate: Buchin, Prisian, Valea Timişului (Cârpa), Poiana şi Lindenfeld, ultimul fiind în prezent desfiinţat.

Cu privire la numele Buchin, se cunosc următoarele:

1. În documentele maghiare, apare sub numele de Bokeny sau Bekeny (vezi Pesty Frigyes – „Szorenyi Bansag”);

2. După Constantin Daicoviciu, numele de „Buchin” derivă de la cuvântul slav „buku” şi cuvântul maghiar „bukos”, care se traduce: satul din făget, satul dintre fagi sau satul din pădurea cu fagi;

3. După alţii, derivă din cuvântul „buchie” – carte –, oameni ştiutori de carte. Se vorbeşte de venirea oamenilor cu carte din Caransebeş, în timpul invaziilor din timpuri mai vechi, a acelora care au fugit din calea năvălitorilor şi s-au aşezat în apropierea şi pe malul stâng al râului Timiş şi malul drept al apei Buchinului, pârâu numit azi Valea Buchinului şi uneori Valea Poienii, deci pe prima vatră a satului Buchin, locuri împădurite, bune pentru adăpostire.

Primul document scris în care se aminteşte de Buchin datează din anul 1411, când Regele Sigismund dă dispoziţie Capelanului din Arad să rectifice bugetul posesiunilor aparţinătoare Familiei Macskasi (Mâţu, în româneşte) numite Ruszinosz (Ruszinosz), Toplioza, Leurdiş şi Tincova, delegând în acest scop pe Petru Beken (Petru Buchinaru, sau Buchineanţu, fiul lui Boka de Beken).

Într-un alt document, din 1447, Capelanul din Arad dă lui Bizeria Nicolae posesiunile Prisian şi Beşna, situate în Districtul Caransebeş. La această danie participă ca martor şi Ladislau din Buchin (Pavel Buchinaru).

Satul Buchin figurează ca fiind posesiunea Familiei Fiat de la sfârşitul secolului XV, când, în anul 1489, Regele Matei dăruieşte cu titlul de „donaţiune nouă”, satele Bekeni, Poiana, Bolyvaşnikza, situate în Districtul Sebeş. Aceste donaţii sunt făcute în favoarea lui Fiat Ladislau şi Fiat Ludovic, pentru serviciul lor în favoarea regelui.

În anul 1504, are loc o tranzacţie între cei doi fraţi, care între timp şi-au luat numele de „armenişani”, după posesiunile pe care le aveau în Armeniş.

În anul 1525, Fiat Ioan dăruieşte jumătate din posesiunile sale din satele Bekeni, Prisian (Chyresnya), Golesz şi Bolyvaşnikza, fiicei sale Cătălina (Ecaterina), cu ocazia căsătoriei acesteia.

În anul 1576, Regele Ioan al II-lea emite un act de privilegiu, acrodând localitatea Bekeni (Buchin) lui Fiat Ioan şi Baltazar, precum şi lui Bacoczi (Bacoczy) Ladislau.

În 1561, se face o delimitare a tuturor localităţilor din Banat, arătându-se că hotarul Buchinului are următoarele repere:

• La Est: un deal mai mic, numit „Dealul Buchinului”, cu pârâul Ţerova (Silfa), în prezent plaiul de urcat la munte – hotarul cu Zlagna şi Cârpa;

• La Nord: un lac mic cu apă sărată, numit ,,Balta Sărată”; azi, pe acest loc este construită Fabrica de la Balta Sărată şi Benzinăria Cosma;

• La Sud: un mic zăvoi şi izvorul numit „Fântâna Repede”, ce se continuă cu „Vâna Moartă”. Tot în Sud s-ar mai fi aflat şi o mică insulă numită „Insula Fiat”, iar înspre Nord „Insula Franko”;

După acelaşi document, Buchinul ar fi avut hotar cu Caransebeşul, Poiana şi Tovis (Teiuş).

În anul 1579, la reşedinţa Banului de Caransebeş, numitul Fiat Ludovic reclamă dreptul de proprietate asupra Buchinului, contestând dreptul lui Simion Ioan şi Gârlişteanu Gheorghe privitor la posesiune, ca zestre a soţiilor lor Ana şi Cătălina (Ecaterina).

În anul 1588, Sigismund Bathory aminteşte de Bekeny (Buchin) ca sat în hotar cu Caransebeşul. Conform recensământului „portalis” (a părţilor – nr. de casă), sunt posesori în această comună Fiat Ludovic, fraţii săi, precum şi soţiile lor Bakoczy Ladislau Ana şi Ecaterina.

La 13 ianuarie 1613, Gabriel Bathory, prin o scrisoare a sa de la Vizakna, dă dispoziţie Capelanului din Oradea Mare să elibereze în copii pe seama lui Fiat Sigismund, Nicolae şi Ioan din Feneş, toate scriptele ce se găsesc acolo privitoare la posesiunile acestora din localităţile Buchin, Poiana, Vălişoara, Goleţ, Armeniş şi Feneş, din Comitatul Severinului, deoarece cei trei contestă dreptul de danie al lui Sigismund Bathory.

În anul 1627, Gabriel Bathory ordonă ca daniile (drepturile succesorale) primite de Fiat (Fiath) Ioan şi Sigismund, între care şi Buchinul, împreună cu iobagii aflători acolo, să fie protejate.

În anul 1653, în ce priveşte Buchinul, are loc un schimb între Fiat Iacob şi Ştefan Mărgan, schimb ce nu este respectat de Mărgan şi care este apoi anulat.

***

Prima vatră a satului Buchin a fost situată pe malul stâng al râului Timiş, loc numit azi „Satul Bătrân”, care începe de la confluenţa Timişului cu apa Buchinului (Valea Poienii).

Casele au fost amplasate de o parte şi de alta a drumului ce merge spre Sud, începând de la podul peste Timiş, drum ce trece prin localitatea Prisian şi ajunge în Petroşniţa. De asemenea, au fost amplasate case şi pe drumul ce merge la Poiana şi Lindenfeld, pe o lungime de 200-300 m; cele mai multe case au fost consturite însă pe drumul spre Prisian, pe o lungime de circa 500-600 m.

Ca vatră a satului vechi este cunoscută porţiunea cuprinsă între podul ce trece peste Timiş şi Ogaşul lui Dumitru, o lungime de circa 400 m. În realitate, vechea vatră a satului s-a întins înspre Sud cu încă 200 m.

Cu ocazia săpăturilor făcute de subsemnatul, pe partea dreaptă a drumului, în grădina lui Chenta (Vichente) Gaşpar şi pe partea stângă a drumului, în grădina lui Todor Simion (Son), s-au găsit urme de aşezări ale vechilor locuitori, constând din resturi de cărămizi, ţigle, zidărie din piatră şi resturi de ceramică şi obiecte folosite de locuitori (multă ceramică).

În concluzie, puteam afirma că satul este mult mai vechi de anul 1400, însă nu dispunem de date scrise, iar cele existente sunt numai din perioada Ocupaţiei austro-ungare.

Nu ungurii au dat denumirea satului „Buchin”, ci aceştia au maghiarizat doar numele din „Buchin” în „Bokeny”.

Mutarea satului de pe locul iniţial (Satul Bătrân) pe actuala vatră s-a făcut ca urmare a unei acţiuni de mare amploare, bine gândită, organizată şi condusă de către autorităţile austriece, prin structurile militare ale teritoriului, respectiv prin Regimentul Grăniceresc.

Scoaterea la drum a satelor avea ca scop o mai bună organizare şi administrare.

Argumentul Regimentului Grăniceresc, de a obţine de la conducerea austriacă aprobarea de mutare a satelor, a constat în supravegherea mai eficientă şi mai temeinică a populaţiei.

În jurul anului 1840, începe mutarea locuitorilor pe actualul amplasament al vetrei de sat, adică pe partea dreaptă a râului Timiş, unde există şi astăzi.

În anul 1849, se construieşte din lemn noua biserică, în mijlocul satului, pe partea dreaptă a şoselei Orşova – Caransebeş, cu 10 m mai spre Sud şi cu 3 m mai spre Est de actuala biserică.

În timpul invaziei turceşti, biserica este arsă de turci, iar în 1854-1855 se construieşte o nouă biserică (actuala), din materiale tari – piatră, cărămidă, var.

***

Buchin – acest „loc binecuvântat de Dumnezeu” – este amplasat pe Culoarul Timiş-Cerna, în Bazinul Caransebeşului. Din punct de vedere geografic, este străjuit la Nord de Munţii Poiana Ruscăi, la Est de lanţul Munţilor Gugu – 2.292 m, Godeanu – 2.229 m, Ţarcu – 2.190 m, şi Muntele Mic – 1.809 m, la Vest de Muntele Semenic – 1.440 m, cu vârfurile Măgura – 998 m, Nemanu – 1.057 m, şi Obârşia Văii – 704 m.

Despre Gugu şi Godeanu sunt multe de spus, deoarece până acum despre aceşti munţi nu s-a vorbit decât foarte puţin, însă în viitor cred şi am ferma convingere că se va afla şi discuta foarte mult despre ei. Secretele pe care le deţin, atunci când acestea vor fi aflate, vor face ca România să fie cunoscută şi privită cu alţi ochi de întreaga lume.

Relieful este de forma dealurilor joase, colinare şi luncă.

Solul, în zona de deal şi coline, este de tipul podzol, iar în lunci şi zăvoiae – sol aluvionar.

Clima este destul de blândă, făcând trecerea de la deal la câmpie, cu oarecari influenţe mediteraneene; toate fenomenele naturale – vânturi, ploi, zăpezi, cutremure – sunt atenuate şi se manifestă blând faţă de cele din teritoriile învecinate.

Până şi cutremurele în zona acestei pâlnii cu gura mare spre Nord (spre Caransebeş) sunt mai puţin resimţite. Cutremurul din 1977, venit din Sud, dinspre Bucureşti, s-a simţit puternic până în apropierea Teregovei, după care s-a atenuat simţitor în zona noastră, pentru ca după Caransebeş să devină din nou puternic spre Lugoj.

Toate acestea m-au făcut să spun că Buchinul este un „loc binecuvântat de Dumnezeu”.

***

Casele sunt amplasate de o parte şi de alta a şoselei principale (Europeană 70), cu spaţii verzi mari între şosea şi case, prezentând un aspect frumos şi un respiro deosebit, ce dau aspectul unui bulevard. Casele sunt construite din cărămidă arsă, cu fundaţii din blocuri mari din granit sau beton şi sunt acoperite cu ţiglă. Majoritatea sunt numai cu parter (un nivel), dar unele au şi etaj.

Construcţiile de pe vechea vatră au fost majoritatea din lemn, material situat la numai câteva sute de metri, în locurile numite azi Coşteiul Mic şi Coşteiul Mare şi care în prezent sunt păşuni pentru animale (ca şi Ogaşul lui Dumitru), care însă pe atunci erau populate cu arbori de construcţie, unde şi vara populaţia intra cu frică mai adânc în pădure, din cauza animalelor sălbatice, pădurile fiind aproape de nepătruns, doar cei mai îndrăzneţi cutezând să se aventureze acolo. Datorită acestui fapt, în timpuri mai vechi, de restrişte, când satele erau călcate şi jefuite de către popoarele barbare, sau de turci în Austro-Ungaria de mai târziu, populaţia a părăsit vatra satelor şi s-a adăpostit în aceste păduri. Şi astăzi, multe ogaşe, poieni, dealuri sau vârfuri poartă numele unor persoane care au trăit sau chiar s-au născut acolo, în pădure.

Vatra actuală a Buchinului este străbătută în lungime de Şoseaua Europeană E 70, Bucureşti – Orşova – Caransebeş – Lugoj – Timişoara. Paralel cu vatra satului şi cu şoseaua care o traversează, curge râul Timiş, de la Sud la Nord, la distanţă de 50-100 m la Vest de sat, apă ce desparte Buchinul de satul Prisian.

Acest râu este o binefacere naturală deosebită, prin frumuseţe, dar şi pentru pescuit, producând însă uneori pagube însemanate, prin inundaţii, eroziunea malurilor – în cazul viiturilor mari, ceea ce a impus regularizarea cursului apei şi consolidarea malurilor, în anul 2004.

În partea de Est a şoselei principale, în aceeaşi direcţie şi situată tot paralel, la o distanţă de 200 m, este linia de cale ferată Bucureşti – Timişoara, gara numită Cârpa (azi Valea Timişului) găsindu-se la o distanţă de 0,5-1,5 km spre Sud de sat.

La Nord, ca vecini, sunt Caransebeşul şi Caransebeşul Nou (nemţii).

Până în 1989, hotarul teritorial între Buchin şi Caransebeş a fost Lunca Buchinului, loc numit „La Hotar” (conform planului cadastral 1:2880 din 1913). Din 1990, prin dizolvarea Cooperativei Agricole de Producţie, conform Hotărârii Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Prefectură, O.C.O.T., în planurile cadastrale teritoriale s-a menţinut hotarul din perioada 1962-1989, şi anume: linia CFR, gara de la Balta Sărată şi podul CFR spre Timiş.

Radu IOAN