Marţi, 20 martie, a fost marcată finalizarea lucrărilor efectuate în cadrul proiectului „Amenajări, reparaţii şi modernizări la obiectivul «Centrul Buna Vestire»” din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. La eveniment au participat, printre alţii, Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului judeţean, prefectul Matei Lupu, Elena Amzoi, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, Elena Solomonesc, director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin, precum şi consilieri judeţeni şi reprezentanţi ai Episcopiei Caransebeşului, Slujba de sfinţire fiind oficiată de pr. ic. stavr. Gabriel Grozman-Pop, consilier social-misionar.
Valoarea totală a investiţiei, derulată prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, a fost de 6.690.341 de lei, cu TVA, contribuţia Consiliului judeţean fiind de 555.000 de lei. Proiectul a fost implementat în perioada 10.04.2013-15.03.2018, şi are ca scop crearea unor condiţii optime de viaţă pentru copiii instituţionalizaţi, în vederea respectării standardelor şi a creşterii calităţii vieţii, precum şi a condiţiilor necesare pentru pregătirea acestora în vederea inserţiei sociale. Vom reveni cu amănunte în ediţia viitoare a ziarului. (B. Meteş)