Privirea mea lacomă se strecoară diurn spre grădină, acolo unde, parcă de mii de ani, are loc ritualul întâlnirii cu primăvara. Acolo unde izbucnesc nestăviliţii ghiocei, ca o coroană de voievod moldav.

Nu ştiu ce ne-am putea face noi fără aceşti veritabili ambasadori ai primăverii, ataşaţi pe lângă capricioasele noastre anotimpuri. Îi privim de fiecare dată ca pe un altar al speranţei, ori ca pe o iubită căreia îi aparţinem. Frumuseţea lor e darul nepreţuit al naturii şi, poate, preţul purităţii noastre.

În aceste minunăţii ale naturii, oraşul arcuit lângă amfiteatrul munţilor îşi adună miresmele zilelor ce vor veni. În păduri, grădini şi parcuri, au răsărit aceste semne ale soarelui – ghioceii –, semne ale vieţii, ca o lumină de stele, presărată mărunt la rădăcina copacilor neînfrunziţi, într-un ochi de pădure, într-o inimă de grădină, nedezmorţite încă din somnul iernii, au venit în stoluri albe, milioane şi mii, cu aripi albe de sidef, să ne anunţe că a sosit primăvara!

Ghioceii! Clopoţei de catifea albă, fire suave şi singulare pe faţa pământului, ei ne vorbesc despre dragoste şi vitejie, răbdare şi credinţă, despre statornicie şi bucuria de a trăi. Iar noi, noi plutim pe furtuna împietrită a exploziei vegetale. Nu lipsesc niciodată de la întâlnire, să ne spună dragostea lor. Oriunde, ei îşi pregătesc toaleta zveltă şi cochetă, uniforma de paradă şi sărbătoare; pentru ca exact la ora de lumină a primăverii, să ni se arate, molipsindu-ne cu bucuria lor de a trăi.

Se pare că aceste plăpânde flori primăvăratice seamănă cu noi, oamenii. Nu întâmplător, de 1 MARTIE, după un obicei al pământului, dăruim mamelor, surorilor, şi iubitelor noastre ghiocei! Semnele vieţii, ale dragostei şi purităţii, semnele unei umanităţi reîntinerite.

În mijlocul frumuseţii naturii, orice om devine visător, contemplativ, cu dorinţi adânci de puritate, de început al vieţii, prinzând aripi pentru zborul în înălţimi.

Se pare că auzim sunetele preclasice ale „Anotimpurilor” lui Antonio Vivaldi, iar sufletul ni se deschide ca şi petalele ghioceilor, sorbind lumina marilor umbre.

Din colţul acesta de pagină, la început de Martie, tuturor femeilor le dăruim câte un ghiocel de lumină, ca un sărut nestins pe frunte.

Doinel Puiu MĂRGINEANU