Metalul Oţelu Roşu – Dinamo II 0-3 (0-2)
Sâmbăta trecută, Dinamo s-a dovedit mai tare decât vremea închisă şi ploioasă, şi decât vântul care a luat pe sus tot ce i-a ieşit în cale. Asta pentru că, în ciuda tuturor acestor piedici, Stadionul „Vichente Birău” a fost plin până la refuz, la întâlnirea amicală dintre Metalul Oţelu Roşu şi Dinamo II. Pe lângă iubitorii fotbalului, au venit să asiste la acest meci şi primarul Luca Mălăiescu, viceprimarul Magda Lungu, precum şi invitatul de onoare, deputatul Ion Mocioalcă, cel care a şi dat lovitura de începere a jocului.
Dacă primele minute au fost echilibrate, încet, încet, bucureştenii au început să controleze mijlocul terenului, dând posibilitatea atacanţilor să pună mai des în pericol poarta gazdelor. Astfel, în minutul 14, Buia, aflat pe stânga, l-a angajat foarte bine în careu pe Lemac, portarul Băluţă a ieşit, atacantul dinamovist trimiţând plasat la colţul lung şi deschizând scorul. Faza s-a repetat la indigo în minutul 20, însă de această dată Lemac nu l-a mai putut învinge pe Băluţă, care a respins cu piciorul.
Gazdele au încercat câteva contraatacuri rapide pe aripi, prin Moldovan şi Neagu, însă fundaşii bucureşteni au reuşit să le stopeze în faţa careului propriu. În minutul 32, Arnăut a fost faultat de Albert la 25 de metri, şutul pe jos, bine plasat, al lui Neagu, lângă bara din dreapta, fiind deviat cu greu în corner de portarul dinamovist Maniuc. Peste două minute, acelaşi Neagu a pătruns pe stânga, i-a pasat în centru lui Moldovan, însă acesta a fost deposedat în ultimul moment de fundaşii lui Dinamo.
Scorul primei reprize a fost stabilit de Buia, care a pus latul, la 10 metri, la o centrare excelentă venită de pe dreapta, de la Cazacu.
La pauză, Florentin Petre a avut o sesiune lungă de autografe, pe care le-a acordat copiilor veniţi la gardul stadionului, iar acolo unde hârtia s-a terminat, dinamovistul a semnat direct pe încheietura mâinilor sau pe antebraţele întinse spre el.
În partea a doua, antrenorul Cornel Ţălnar a schimbat aproape întreaga garnitură dinamovistă, în timp ce Aurică Panescu a preferat să-l înlocuiască doar pe Băluţă, cu Grecu, în poartă. Gazdele au început mai bine, în minutul 52 Slătaru încercând o execuţie pretenţioasă, un lob de la centrul terenului, însă goal-keeper-ul dinamovist s-a retras la timp şi a reţinut. În minutul 57, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri, după un fault asupra lui Moldovan, însă şutul plasat al lui Păuna a fost reţinut de portarul bucureştean. După două minute, D. Bona a bătut o lovitură liberă de la 35 de metri, fundaşii oaspeţi au respins în faţa careului, de unde Moldovan a tras puternic, însă portarul dinamovist a fost la post.
Gazdele au continuat să atace, iar în minutul 63 Neagu a reluat cu latul, din careu, centrarea bună, de pe dreapta, a lui Moldovan, însă mingea a poposit în braţele portarului.
Scorul final a fost stabilit în minutul 75, de Lemac, care, bine servit de Botez, a trimis plasat, de la 16 metri, un şut la care Grecu nu a avut nicio şansă. Un minut mai târziu, pe teren a intrat Florentin Petre, moment aplaudat de întreg stadionul.
În minutul 81, goal-keeper-ul gazdelor, Grecu, a intervenit bine la şutul de la 20 de metri al lui Roman, la fel cum a făcut şi în minutul 85, la voleul din cădere al lui Nae, sau, un minut mai târziu, la şutul plasat, de la 16 metri, trimis de Lemac.
Ultima fază notabilă s-a înregistrat în minutul 87, atunci când Ispas l-a angajat în careu pe Pădeanu, şutul acesuia fiind respins cu piciorul de portarul dinamovist.
„A fost un eveniment sportiv deosebit, ne-a făcut mare plăcere să primim astăzi, aici, pe Dinamo II, cu promisiunea clubului bucureştean ca, la sfârşitul turului, să vină la Oţelu Roşu cu prima echipă. Acum câteva zile a fost la mine dl Mircea Popa, prim-vicepreşedintele Clubului Dinamo, şi, în urma discuţiilor avute, ţinând cont şi de faptul că ne leagă o mai veche prietenie, sper ca în viitor să reuşim să avem, împreună cu clubul bucureştean, o colaborare ce ar consta în împrumutarea unor tineri jucători, de mare valoare, chiar azi am văzut cu toţii evoluţiile unor jucători de perspectivă, noi asumându-ne doar cheltuielile cu cazarea şi masa şi, implicit, să le asigurăm minute de joc în teren. Azi s-a văzut o diferenţă, ei sunt jucători profesionişti, dar nici Metalul nu cred că ne-a făcut de ruşine. În repriza a doua chiar mi-a plăcut foarte mult jocul prestat de echipa noastră şi cred că, pentru Liga a IV-a, dacă mai performăm şi în modernizarea bazei sportive, vom fi printre primii în judeţ”, ne-a declarat, la sfârşitul meciului, Luca Mălăiescu, primarul oraşului.
Metalul Oţelu Roşu: Băluţă, Arnăut, Ov. Bălan, Aiojoaiei, Veche, Moldovan, D. Bona, Slătaru, Ispas, Păuna, Neagu; au mai jucat Grecu, Nedelcea, Păuna, Panescu, Pădeanu, Florei, Fl. Adrian, Oprea. Antrenor, Aurică Panescu.
A arbitrat la centru Daniel Vărzan, din Oţelu Roşu, asistat la cele două linii de Alexandru Domăneanţu şi Ionuţ Lungocea, ambii din Caransebeş.
Rezultatele etapei a IX-a, de vineri, 26 octombrie: Giarmata – Pandurii II Tg. Jiu 0-1; A.F.C.M. Reşiţa – F.C. Caransebeş 3-1; Mătăsari – C.S. Vladimirescu 2-0; Apă Craiova – Muncitorul Reşiţa 2-0; Jiul Rovinari – C.S.M. Lugoj 1-0. Echipele Minerul Motru şi Flacăra Făget au stat.
Clasamentul:
1. Flacăra Făget 7 4 3 0 6-2 15 (0)
2. F.C. Caransebeş 8 4 2 2 13-8 14 (+2)
3. Minerul Motru 8 3 5 0 10-5 14 (+2)
4. Jiul Rovinari 8 3 4 1 8-8 13 (-2)
5. Giarmata 7 3 3 1 9-4 12 (+3)
6. Mătăsari 8 3 2 3 8-6 11 (-3)
7. Pandurii II 8 3 2 3 7-5 11 (+2)
8. A.F.C.M. Reşiţa 7 2 3 3 10-12 9 (-4)
9. Muncitorul Reşiţa 8 1 5 2 4-8 8 (-4)
10. C.S.M. Lugoj 7 2 1 4 8-11 7 (+1)
11. Vladimirescu 8 0 4 4 3-8 4 (-5)
12. Apă Craiova 8 1 1 6 3-12 4 (-8)
Etapa a X-a, 2 noiembrie: F.C. Caransebeş – Millenium Giarmata (se dispută sâmbătă, 3 noiembrie); Muncitorul Reşiţa – Minerul Mătăsari; C.S. Vladimirescu – F.C.M. Reşiţa; C.S.M. Lugoj – Apă Craiova; Flacăra Făget – Jiul Rovinari. Echipele Pandurii Tg. Jiu şi Minerul Motru vor sta.
Rezultatele etapei a XII-a, Liga a IV-a: Voinţa Răcăşdia – Oţelu Roşu 0-11; Metalul Bocşa – Voinţa Lupac 1-0; Minerul Anina – Oraviţa 0-4; Gloria Reşiţa – Băile Herculane 1-0; Moldova Nouă – Croaţia Clocotici 1-0; Minerul Dognecea – Semenicul Văliug 10-0; Prolaz Karasevo – Nera Bozovici 2-1; Berzasca – FC CaransebeşII 3-0. Bistra Glimboca a stat.
Etapa a XIII-a, 3 noiembrie: Croaţia Clocotici – Semenicul Văliug; Băile Herculane – Moldova Nouă; Voinţa Lupac – Gloria Reşiţa; Oţelu Roşu – Minerul Anina; Oraviţa – Metalul Bocşa; Prolaz Karasevo – Minerul Dognecea; Nera Bozovici – Berzasca; FC Caransebeş II – Bistra Glimboca; Voinţa Răcăşdia stă.
În clasament conduce echipa Metalul Bocşa, cu 33 de puncte, urmată de Metalul Oţelu Roşu – 28 de puncte, şi Voinţa Lupac, cu 27 de puncte.
Rezultatele etapei a X-a, din Liga a V-a, Zona Caransebeş: Unirea Voislova – Vulturii Prisaca 3-2; As Teregova – Speranţa Vârciorova 4-1; CFR Era Caransebeş – Ad Mediam Mehadia 0-3; Hidrocon Marga – Rapid Buchin (amânat); A.S. Bucoşniţa – Agmonia Zăvoi 2-6; Victoria Vârciorova – Marmura Rusca Montană 2-4; Vulturii Obreja – FCCaransebeş III3-1; Timişul Slatina Timiş a stat.
Etapa a XI-a, 4 noiembrie: Vulturii Prisaca – As Teregova; Speranţa Vârciorova – CFR Era Caransebeş; Ad Mediam Mehadia – Hidrocon Marga; Rapid Buchin – Vulturii Obreja; Agmonia Zăvoi – Unirea Voislova; Timişul Slatina Timiş – A.S. Bucoşniţa; FC Caransebeş III – Victoria Vârciorova.
Pe primele locuri ale clasamentului se situează, în ordine, Ad Mediam Mehadia, cu 25 de puncte, urmată de Agmonia Zăvoi, cu 22 de puncte, şi de CFR Era Caransebeş şi As Teregova, ambele cu câte 19 puncte.
Pagină realizată de Sorin ROGOZ