Zăvoi

Comuna Zăvoi este amplasată în imediata apropiere a oraşului Oţelu Roşu, având în componenţa sa satele Măgura (Crăjma), Măru, Colonia 23 August, Valea Bistrei, Voislova şi staţiunea turistică Poiana Mărului. Localităţile Zăvoi, Valea Bistrei şi Voislova sunt aşezate pe DN 68, iar Colonia 23 August, Măgura, Măru şi Poiana Mărului – pe DJ 683.

Zăvoiul este aşezarea de pe Valea Bistrei cu cele mai multe descoperiri arheologice care datează din Epoca Romană. Menţionăm la începutul acestei lucrări că Ptolemeu amintea de aşezarea Agnaviae, iar geograful din Ravenna – de Acmonia. De fapt, este vorba despre o singură localitate, care astăzi se numeşte Zăvoi.

De altfel, în 2009, efectuându-se săpături pentru o înhumare, groparii au dat de urmele unui zid. Luându-se legătura cu Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, o echipă de arheologi, condusă de cercetătorul Adrian Ardeţ, a scos la iveală ruinele unui palat ridicat de romani în anul 101.

Zidurile palatului au fost construite din piatră de carieră fasonată, încăperile fiind încălzite prin pardoseală, prin tuburi de ceramică numite hipocauste, iar la băi s-au folosit pentru izolare o tehnică şi un amestec special, care nu permitea infiltrarea apei. Este cea mai mare descoperire din zonă, care atestă existenţa aşezărilor de pe Valea Bistrei din această epocă.

Tot la Zăvoi a fost descoperit un castru de pământ (336×336 m). „Săpăturile arheologice au scos la iveală o cărămidă romană cu ştampila M.I.D. şi o monedă de aur”. (Dumitru Tudor: „Oraşe, târguri şi sate în Dacia romană”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 44). În localitatea Voislova, aparţinătoare comunei Zăvoi, s-a descoperit o aşezare romană, mai precis un castellum roman (36×47), identificat în partea de vest a satului. Acest castellum era o construcţie din cărămidă şi un hipocaust.

Documentele medievale cu privire la localităţile care se găsesc astăzi pe raza comunei Zăvoi sunt foarte darnice. În 1430, împăratul Sigismund a lăsat capelanului din Cenad ca fiul lui Waskan, şi anume Ioan, şi celalalte rude ale sale, să se pună în posesiunea proprietăţilor care se găsesc pe circumscripţia Caransebeş, şi anume: Bistra, Zăvoi, Voislova şi Crăjma, ceea ce s-a şi făcut.

La 14 ianuarie 1579, la Caransebeş, Anca Borcia, din aceeaşi localitate, zălogeşte peste 100 de florini părţile ei de moşie, printre care şi Felseo-Patak (probabil Valea Bistrei), Zăvoiul de Sus şi de Jos, „în aşa chip încât nici eu, nici fiii ori urmaşii mei să nu putem pretinde părţile mele de moşie pomenite mai sus”. (Costin Feneşan: „Documente medievale bănăţene”, Editura Facla, Timişoara, 1981, p. 22).

La 11 iunie 1585, localitatea din comitatul Severin şi districtul Caransebeş trece în proprietatea lui Baltazar Zagyway, zis Mâtniceanu, şi a rubedeniilor sale. Trecerea este raportată de către castelanul Gheorghe Gârleşteanu şi judele nobililor Ladislau Lăţug, principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory. (Costin Feneşan: „Documente medievale bănăţene”, Editura Facla, Timişoara, 1981, p. 71).

La 1586, Veronica Mocsovai, văduva lui Nicolae Poboru de Zăvoi, s-a opus faptului ca Fiscul să intre în proprietăţile sale. În 1699, Zăvoiul era încă în proprietatea Fiscului. În 1779, localitatea este anexată la judeţul Caraş, iar în 1783 trece sub jurisdicţia Regimentului Valaho-Iliric, iar mai târziu, a Companiei de grăniceri din Ohaba Bistra, până în 1872, când a fost trecută în Subprefectura judeţului Severin.

Acestea sunt doar câteva date cu privire la comuna Zăvoi, documentele medievale şi cele ale epocii moderne fiind mult mai numeroase şi nu ne oprim asupra acestora.

În ceea ce priveşte Colonia 23 August, aceasta s-a format mult mai târziu, odată cu înfiinţarea Fabricii de cherestea de la Zăvoi, luând amploare în epoca comunistă, denumirea fiind legată de această perioadă.

Ne permitem ca în continuare să ne aplecăm asupra aşezării Poiana Mărului, care reprezintă zona cu cel mai mare potenţial turistic de pe Valea Bistrei, aceasta fiind astăzi o staţiune turistică foarte apreciată.

La ieşirea din oraşul Oţelu Roşu, înaintea gării din Zăvoi, peste calea ferată, la dreapta, începe DJ 683. Pe acest drum întâlnim localităţile Măru şi Măgura. La 12 km de la intersecţia cu DN 68 se ajunge la Barajul Măru, iar după alţi 8 km, la Poiana Mărului. Trebuie remarcat faptul că accesul în staţiune se face pe un drum betonat.

Istoria acestei aşezări se pierde în negura vremii, fiind legată de Epoca Dacică. La altitudinea de 1.200 m, pe versantul nordic al Muntelui Mic, la „Pietrele Scorilei”, este un altar păgân. De altfel, o legendă spune că pe Valea Scorilo se află mormântul regelui Solomon.

Poiana Mărului devine staţiune încă din 1936, de atunci ea dezvoltându-se în permanenţă. La Poiana Mărului s-a înfiinţat un Sanatoriu TBC, care a funcţionat până la darea în folosinţă a Sanatoriului de la Marila, aşezarea beneficiind de un aer foarte propice pentru tratarea bolilor de plămâni.

Pe lângă potenţialului turistic, aceasta a fost şi o zonă de exploatare forestieră. Pentru a facilita transportul materialului lemnos până la Zăvoi, s-a construit o cale ferată pe ecartament îngust, în 1907. Din 1937, a funcţionat şi un automotor destinat transportului de călători.

Primele spaţii de cazare au fost vila „Aca de Barbu” şi „Vila Bistra”, unde veneau mai ales timişorenii, care le-au şi construit. În 1977, s-a construit hotelul „Scorilo”, cu o capacitate de 412 locuri de cazare. Hotelul a funcţionat până în 1997, când a fost închis.

În 1984 au început lucrările la Barajul de pe Bistra, baraj construit din arocamente. Lucrările acestuia s-au finalizat în 1992, ajungându-se la o înălţime de 125 m. Dacă până la începerea lucrărilor acestui baraj drumul de acces se afla pe malul drept al Bistrei, la poalele Măgurii Marga, după aceea drumul a fost mutat pe celălalt mal, către Muntele Mic.

Trebuie amintit faptul că potenţialul hidroenergetic al râului Bistra Mărului a fost valorificat încă din 1930, când aici s-a construit o Centrală electrică, destinată alimentării cu energie electrică a Uzinei Ferdinandsberg. Aducţiunea cu apă s-a realizat printr-o conductă din doage de stejar. Centrala a fost construită la marginea satului Măru.

Actualul lac de acumulare alimentează Hidrocentrala de la Turnu Ruieni, printr-un tunel cu o lungime de 9,8 km şi cu un diametru de 4,9 m.

Dominată de Muntele Mic şi Măgura Marga, cu păduri de foioase şi conifere care se întind până la Nedeia şi Vârful Pietrii, cu o floră şi o faună variată, staţiunea este în continuă dezvoltare. De la Poiana Mărului pornesc mai multe trasee turistice către Muntele Mic, Ţarcu şi Retezat. Către Munţii Retezat traseul este prin Şaua Iepii, între Masivele Bloju şi Baicu, spre Gura Apei, până la Râul de Mori. Pe Valea Ţucului se ajunge pe Culmile Cuntu şi Ţarcu, iar pe Valea Scorilo – către Muntele Mic.

Astăzi, Staţiunea Poiana Mărului este tot mai mult vizitată de turişti din toată ţara. S-au construit multe pensiuni, despre care vom vorbi mai târziu. (Dănuţ Dudaş: „Minunăţiile Văii Bistrei”, Editura Marineasa, Timişoara, 2006, p. 106). (Va urma)

Avram BOŢA