În Sala Biblionet a Bibliotecii Municipale din Caransebeş a avut loc marţi, 20 noiembrie, activitatea cultural-educativă „Biblioteca – un mediu social pentru o educaţie mai performantă”, desfăşurată în cadrul Festivalului naţional al şanselor tale – România 2012.
Evenimentul a fost organizat de către profesorii de la Catedra de limba şi literatura română a Liceului Pedagogic „C. D. Loga” din Caransebeş, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Mihail Halici”.
La acţiune au participat numeroşi elevi şi cadre didactice, împreună discutatând despre preferinţele de lectură de astăzi. Au fost prezentate recenzii ale cărţilor parcurse de elevi şi s-a realizat un blog unde au fost postate părerile acestora.
Cu acest prilej, s-a discutat şi despre utilitatea calculatorului şi internetului care, complementar cărţilor, poate uşura accesul la informaţie, contribuie la popularizarea acestor activităţi, facilitează schimbul de opinii şi, conform speranţelor celor prezenţi, va contribui la perpetuarea acestui fel de manifestări, în condiţiile creşterii numărului de participanţi.
Întâlnirea a fost apreciată de elevi ca educativă, într-o formă interesantă şi atractivă, şi s-a încheiat cu promisiunea unei revederi, tot în Bibliotecă, la o altă discuţie despre lumea fascinantă a cărţilor.
Mircea MOSCOVICI