Căminul de la Sacu, o a doua casă pentru cei de vârsta a treia


Capacitatea de găzduire a Căminului pentru Persoane Vârstnice Sacu este de 60 de locuri, iar instituţia are ca obiect de activitate, orientativ, acordarea de servicii sociale specializate, respectiv găzduire pe perioadă nedeterminată, asistenţă medicală şi administrarea tratamentului, suport emoţional şi, după caz, consiliere psihologică, socializare şi petrecere a timpului liber, servicii de recuperare şi reabilitare, reintegrare familială, servicii de îngrijire, activităţi recreative, precum şi organizarea de excursii.

În funcţie de specificul şi de nevoile fiecărei categorii de beneficiari, Căminul pentru Persoane Vârstnice Sacu are următoarele obiective principale: să asigure persoanelor vârstnice îngrijite cu maximum posibil de autonomie şi siguranţă; să ofere condiţii de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea şi demnitatea persoanei vârstnice; să permită menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale persoanelor vârstnice; să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială; să faciliteze şi să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice; să asigure supravegherea şi îngrijirea medicală necesară, potrivit reglementărilor privind asigurările sociale de sănătate.  Beneficiarii tipurilor de servicii sociale sunt persoanele vârstnice dependente, semidependente şi independente. Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul legii, persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani.

Accesul persoanelor vârstnice în Cămin se face în funcţie de următoarele criterii: nu au familie sau nu se află în întreţinerea uneia sau a unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; nu au locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii; nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; nu se pot gospodări singure sau necesită îngrijire specializată; se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice. Persoanele aflate în aceste situații au asigurată întreținerea în Cămin din fondurile Consiliului Județean.

Cheltuielile de întreținere aferente fiecărui beneficiar în parte sunt diferențiate de gradul de dependență al persoanei în cauză, conform art. 24 și 25 din Legea 17/2000 privind Asistența socială a persoanelor vârstnice republicată cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului Nr. 978/2015, art. 8, și a Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin Nr. 34/28.02.2017, și sunt: pentru o persoană dependentă – 2.695,40 lei, semidependentă – 2.601,57 lei, independentă 2.595,69 lei.

Persoanelor vârstnice cu venituri proprii li se va reține un cuantum de 60% din pensie, indiferent de valoarea acesteia, iar acesta se scade din totalul cheltuielilor de întreținere, pe grad de dependență, menționat mai sus. Diferența, până la suma integrală, este suportată de aparținători, dacă aceștia există, și de către bugetul Consiliului Județean. Cota procentuală datorată de susţinătorii legali ai persoanei vârstnice îngrijite în Cămin se face în funcţie de veniturile acestora și poate fi consultată detaliat, la sediul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sacu”, ne-a spus Iosif Gherghinuţă, directorul instituţiei.

Asistenţa medico-socială este asigurată de personal calificat (medic, psiholog, asistent social, asistente medicale, maseur, infirmiere, îngrijitoare), care ajută persoanele asistate în luarea tratamentului prescris şi la hrănirea lor zilnică, toți beneficiarii fiind înscriși la medicul de familie din Sacu.

Meniul cuprinde trei mese pe zi, inclusiv cele două gustări între mese, servirea mesei făcându-se într-o sală dotată cu mobilier corespunzător, foarte spaţioasă şi luminoasă.

Căminul dispune de linie telefonică directă, beneficiarii putând astfel să păstreze legătura telefonic permanent cu familia sau cu alte persoane.

Dormitoarele asigură spaţiul necesar şi totodată oferă siguranţă beneficiarilor, în fiecare dormitor existând mobilier nou şi televizoare.

Instituţia asigură beneficiarilor condiţii pentru desfăşurarea unor activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber, în cadrul Căminului.

La această dată, la nivelul Căminului există locuri libere. Persoanele interesate pot obţine informaţii în acest sens la numărul de telefon 0255/510366, pe adresa de mail: cpv_sacu@yahoo.com, sau la sediul instituției, din comuna Sacu, nr. 202.

Bianca METEŞ