Consilierii locali au aprobat, în şedinţa din 25 august, modificarea regulamentului de acces în Caransebeş cu mijloace de transport cu gabarit depăşit, astfel încât acestea să nu afecteze tronsoanele de drum reabilitate recent de administraţia municipiului. În acest sens, pe Autorizaţia de liberă trecere, Poliţia locală va completa o rubrică cu traseul pe care autovehiculul de mare tonaj urmează să-l parcurgă de la intrarea în oraş, până la destinaţie.
Vor fi alese traseele cele mai eficiente, cu atât mai mult cu cât municipalitatea a finalizat deja câteva direcţii spre Centura ocolitoare a Caransebeşului, respectiv accesul din Str. Muntele Mic, Str. Traian Doda şi Drumul agricol din Pipirig sau cel principal, din sensul giratoriu – intersecţia Str. Ardealului cu Centura, Drumul European 70, iar cele de pe Str. Zlagnei şi de pe încă o stradă, care va da din zona Caromet către Schitul Sf. Pantelimon, vor fi finalizate în curând.
„Aşadar, pentru accesul camioanelor cu gabarit depăşit vor fi folosite inclusiv aceste căi de defulare a traficului sau de acces spre punctele de destinaţie ale mijloacelor de transport grele, pentru a se evita Centrul istoric sau zonele care au fost reparate şi modernizate recent”, a spus Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş.
Bianca METEŞ