În cursul săptămânii trecute, au avut loc un număr de 14 percheziții domiciliare, în mai multe locații din Caransebeş, Reşiţa Băile Herculane și Lugoj, vizați fiind o serie de interlopi și persoane bănuite de trafic de droguri. Percheziţiile au fost coordonate de poliţiştii Biroului de Combatere a Criminalității Organizate din Caraş-Severin, cu sprijinul ofiţerilor DIICOT.
Potrivit informaţiilor, lucrătorii BCCO Caraș-Severin au descoperit, în locațiile percheziționate în Caransebeș, sute de doze de droguri, un întreg arsenal de arme albe, precum și o mare cantitate de obiecte furate. Au fost puse în executare nouă mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la audieri, o parte dintre cei audiați fiind reținuți de procurori. Rețeaua vizată număra 12 membri, dintre care șapte au mai fost anchetați de DIICOT sau chiar condamnați pentru fapte similare.
Acţiunea a vizat un dosar penal care are ca obiect un grup infracţional organizat specializat în trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv. Gruparea infracțională acționa pe nivel de celule, neevidențiindu-se un lider al întregii grupări. Cea mai numeroasă era cea care acționa la Reșița, ea având patru membri, în timp ce la Caransebeș acționau trei indivizi.
Celula din Reșița era aprovizionată de la Caransebeș, ai cărei membri, la rândul lor, preluau marfa de la celula din Lugoj și o distribuiau în propriul oraș. Celula de aprovizionare și distribuire din zona Băile Herculane avea rol de obținere a produselor cu efect psihoactiv, prin intermediul internetului, și aprovizionarea palierului de distribuție stradală.
Cu acest prilej, au fost confiscate 600 de doze de susbstanțe etnobotanice, arme albe, bunuri susceptibile a proveni din furturi, iar cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Cei cinci au ajuns în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, cu propunerea de arestare preventivă. Acesta a respins propunerea arestării preventive, optând pentru măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul structurii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Timişoara, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale, de la cel de Ordine Publică, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, precum şi jandarmi. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Departamentului de Informații și Protecție Internă.
Sonia BERGER