Ana-Cristina Popescu din Caransebeș, dascăl de profesie și publicist prin atașament, a primit recent „Distincția ACTA non verba!“ oferită cu prilejul decernării Premiilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pe anul 2019 pentru promovarea Centenarului UZPR în volumul „Din tiparnițele presei“, secțiunea Publicații – Reviste – Cărți.
Gala Premiilor UZPR pe 2019 s-a desfășurat online și a coincis cu Ziua Ziaristului Român, 28 iunie, încă nerecunoscută oficial de Parlament. Laureații Premiilor UZPR pe 2019 au susținut că jurnalistul român merită o Zi națională.
După ce a mulțumit Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pentru premiu, Ana-Cristina Popescu a aderat, alături de ceilalți jurnaliști, la recunoașterea oficială a zilei de 28 iunie ca Ziua Ziaristului Român, afirmând: „Sunt de părere că Ziaristul Român merită o Zi națională, deoarece, de-a lungul timpului, a militat pentru independență, pentru libertate, pentru adevăr, pentru valorile culturale și tradiționale românești. Ziaristul român a fost pe front, a fost în spitale, a fost în biserică, a fost pe stadioane, a fost în mediul urban, în mediul rural, a fost acolo unde era nevoie, cu dragoste și pasiune. După cum există Ziua Învățătorului, recunoscută de Parlament și sărbătorită pe data de 5 Iunie, purtând semnificația dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc, tot așa și Ziaristul Român merită o Zi națională care să poarte semnificația jurnalistului și scriitorului Mihai Eminescu, ziua de 28 iunie, când a fost scos forțat de la ziarul Timpul. După părerea mea, ziaristul este omul de geniu, savantul, bătrânul dascăl creionat de Eminescu în poemul filosofic Scrisoarea I, ce este preocupat de problemele Universului, de tot ceea ce este în jurul lui”.
Discursul Anei-Cristina Popescu s-a finalizat cu recitarea unor versuri din poemul Scrisoarea I, de Mihai Eminescu. „Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,/ Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate/ Şi de frig, la piept şi-ncheie tremurând, halatul vechi,/ Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi,/ Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,/ Universul fără margini e în degetul lui mic, […] Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr/ Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr”.
Bianca METEŞ