Caransebeşeanul Mihai Vintilă, de la Botoşani, la Tel Aviv


În ultimul timp, în sfera artei naive, de altfel bine reprezentată la nivelul judeţului Caraş-Severin, s-au consemnat câteva noutăţi culturale, atât în ţară, cât şi străinătate.

Astfel, în Israel a apărut un Album de Artă Naivă, editat de Gina Galery Com din Tel Aviv, în care apar pictori din 35 de ţări, nominalizat fiind şi Mihai Vintilă, artistul născut la Caransebeş şi trăitor actualmente în Reşiţa, cu lucrarea „Our Winter Day Begins”. Aceeaşi pictură de iarnă apare de altfel şi în  Calendarul 2017-2018, editat în ebraică şi engleză, ilustrând luna decembrie.

În albumul editat cu prilejul celui de al cincilea Salon Naţional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza” de la Botoşani, apar cu lucrări Vasile Popovici, Gustav Ioan Hlinka, Doina Mariţa Hlinka,Viorica Farkaş, Ion Molin şi Mihai Vintilă.

De asemenea, pe coperta Revistei Române de Medicină Veterinară  (THE ROMANIAN REVIEW OF VETERINARY MEDICINE), vol. 27/nr. 2/2017, apare   lucrarea octogenarului originar din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, intitulată „The Author and his Patients” („Autorul şi pacienţii săi).

Mădălina DOMAN