Odată cu venirea primăverii şi, implicit, a vremii bune, care oferă posibilitatea constructorilor să continue lucrările începute anul trecut, la Caransebeş a demarat şi şantierul din zona Centrului civic al municipiului, în cadrul căruia, în 2015, a fost amenajată Strada Racoviţă şi zonele de acces spre Strada Moise Groza, precum şi a noului Centru de Informare Turistică. În prezent, se lucrează la amenajarea Străzii Cazărmii, până la intersecţia cu Nicolae Bălcescu, urmând ca, în perspectivă, în funcţie de primirea unui aviz pe care trebuie să-l emită o comisie din cadrul Ministerului Culturii, vizavi de unele detalii tehnice care sunt incluse în aceste lucrări de modernizare a Centrului civic, se va finaliza şi amenajarea din zona Pieţei „Gen. Ioan Dragalina”, dinspre Strada Mihai Viteazul (fostă a Episcopiei), către Casa de Cultură „George Suru”.
„Astfel, tot Centrul civic ar urma să fie amenajat elegant, frumos, cu un aspect european, de la Primărie şi Catedrală, până la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, ca o cale pietonală, amenajată pentru a fi folosită de caransebeşeni şi de turiştii care vin în municipiu ca zonă de promenadă”, a spus primarul Marcel Vela.
Bianca METEŞ