Caransebeşenii sunt pentru APĂ!


Sub egida „Apă pentru oraşe. Răspunsuri la provocările urbane”, în cursul săptămânii trecute s-au desfăşurat pe plan naţional manifestări tematice de Ziua Mondială a Apei. Şi la Caransebeş, timp de câteva ore a avut loc o amplă acţiune de salubrizare a cursurilor râurilor Timiş şi Sebeş, cu cetăţeni voluntari ai municipiului, cadre didactice şi elevi voluntari din liceele caransebeşene. Acţiunea locală s-a desfăşurat sub sloganul ,,Apa-i pentru TOŢI şi TOŢI suntem pentru APĂ” şi a fost iniţiată de Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare Caransebeş, în parteneriat cu Administraţia Bazinală de Apă Banat – S.G.A. Reşita – Sistem Caransebeş, precum şi cu Societatea Comercială Transal Urbis S.R.L. Caransebeş. În urma campaniei, au fost colectate două tone de gunoi, adunate în mai mult de 150 de saci cu Pet-uri, hârtii, textile şi componente ale unor aparate electrocasnice. ,,Nici nu vă puteţi închipui câtă mizerie cară apa. Oricum, acţiunea a fost extrem de binevenită, dar total insuficientă. Cred că ar trebui repetată de cel puţin încă zece ori”, ne-a declarat instit. Mihaela Pral, una dintre voluntarele implicate în acţiune.

Obiectivul Zilei Mondiale a Apei din acest an, stabilit de către organizaţiile internaţionale, este acela de a-şi concentra atenţia asupra impactului pe care îl au creşterea rapidă a populaţiei, industrializarea şi incertitudinile cauzate de schimbările climatice, precum şi conflictele şi dezastrele naturale, asupra sistemelor de apă şi alimentare cu apă din mediul urban. Tema din acest an şi-a propus să încurajeze organizaţiile şi comunităţile locale să se implice activ în găsirea de soluţii pentru o gospodărire eficientă a apelor din mediul urban.

Carmen SENCO