Caransebeşul a deschis larg porţile poeziei


În perioada 28-31 mai, judeţul nostru a găzduit ediţia a V-a a Festivalului Internaţional de Poezie ,,Porţile poeziei” Caraş-Severin, manifestare ce s-a dorit a fi o sărbătoare a duhului, a cuvântului, a culturii, a românismului şi, nu în ultimul rând, a internaţionalismului.

Anul acesta, la festival au participat oaspeţi din 16 state – Coreea de Sud, Japonia, Monaco, Cehia, Italia, Franţa, Germania, Muntenegru, Ungaria, Grecia, Rusia, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Serbia, Bosnia-Herţegovina şi, bineînţeles, din România. Poeţii au fost personalităţi şi personaje, de la oameni de afaceri şi profesori de creativitate, până la miniştri.

Deschiderea oficială a manifestării a avut loc joi, 28 mai, în Sala de festivităţi a Palatului Administrativ din Reşiţa. „Pentru ediţia din acest an am ales ca motto «Jertfa cuvântului», pentru că în lumea în care trăim totul este tulburat. Parcă s-a întors sistemul de valori, ceea ce înseamnă că poetul trebuie să se întoarcă în Cetate, trebuie să se jertfească, pentru că el este persoana care iubeşte cuvântul şi este iubit de cuvânt. Şi pentru că este iubit de cuvânt, poate că vocea sa, fără să agreseze, ar trebui să acopere zgomotul celor care nici nu iubesc cuvântul şi nici nu-l slujesc. (…) Anul acesta am invitat în cadrul festivalului 17 state, şi toate au răspuns pozitiv. Durerea noastră cea mare este că nu au ajuns poeţii din India, pentru că nu au primit viză, în schimb toate celelalte 16 state sunt prezente. Acest lucru ne onorează şi ne arată că, încet-încet, festivalul creşte şi îşi atinge obiectivele de bază“, a declarat directorul festivalului, Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură. Din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, la eveniment a fost prezent vicepreşedintele Ilie Iova.

Printre oaspeţii de seamă ai festivalului s-au numărat Cornel Ungureanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, şi Luminiţa Constantin, secretar general-adjunct la Ministerul Culturii.

Tot joi, de la ora 17, la Palatul Cultural din municipiu s-a desfăşurat concertul Corului „Menestrelul” al Palatului Copiilor din Reşiţa, condus de prof. Adriana Ponoran, iar solista Ioneta Florica Cerbu a interpretat un colaj de pricesne. Seara a continuat cu o întâlnire internaţională de poezie, tot la Palatul Cultural, la care au participat invitaţii din străinătate şi poeţii reşiţeni, iar în încheiere a avut loc un spectacol susţinut de Ansamblul de Cântece şi Dansuri „Reşiţeana” al Şcolii de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa.

Vineri, 29 mai, oaspeţii s-au deplasat la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oraviţa, unde, la amiază, a avut loc o întâlnire literară la care au participat şi poeţi orăviţeni, momentul fiind întregit de un program artistic susţinut de elevii unităţii de învăţământ. În continuare, au fost vizitate Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” şi Muzeul Farmaciei Montanistice din localitate. După-amiază, oaspeţii au revenit la Reşiţa, unde au vizitat Schitul „Înălţarea Domnului” şi Parcul de Locomotive.

Sâmbătă 30 mai, invitaţii au poposit la Bocşa, unde au vizitat Muzeul „Constantin Lucaci” şi Biserica „Naşterea Maicii Domnului”. Programul a mai cuprins un recital de poezie susţinut de oaspeţi şi un moment artistic al copiilor de la Centrul de Tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Moniom. După-amiază, musafirii de peste hotare au vizitat Complexul monahal „Piatra Scrisă”, unde a avut loc un recital susţinut de Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. De aici, oaspeţii au ajuns în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, unde au fost întâmpinaţi de scriitorii locali, printre care s-au numărat Mihail Rădulescu şi Constantin Brătescu, dar şi de oameni de cultură, şi au fost primiţi la Palatul Episcopal de către consilierul cultural Daniel Alic. „Vă urez bun-venit la Caransebeş! Vă aflaţi în incinta uneia dintre cele mai vechi, poate cea mai veche instituţie de cultură din Banatul de Munte, instituţie care a ţinut aprinsă flacăra credinţei şi culturii româneşti în această parte de ţară. Anul acesta avem şi un an important, un an aniversar, pentru că se împlinesc 150 de ani de când la Caransebeş există Episcopie cu ierarhie românească, înainte de acel an existând episcopi sârbi care au condus destinele românilor din Banat şi Transilvania. În numele Prea-Sfinţitului Părinte Lucian, cel care conduce Episcopia noastră, vă spun bine aţi venit şi vă rog să consideraţi că această primitoare sală este în această după-amiază casa care vă aşteaptă cu drag. Vă mulţumim că şi anul acesta aţi venit la noi, şi vă aşteptăm în fiecare an, să vă împărtăşiţi din credinţa noastră, iar noi să ne împărtăşim din bucuriile pe care ni le oferă creaţia dumneavoastră lirică”, le-a spus părintele Daniel Alic oaspeţilor. În încheiere, artiştii veniţi din străinătate au vizitat Expoziţia de icoane de la Centrul Eparhial.

Prezent la Caransebeş, Cornel Ungureanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, ne-a declarat: „Ceea ce face Liubiţa Raichici e un lucru cu totul şi cu totul deosebit. Are o capacitate de a ţine lângă ea personalităţi ale culturii, nu numai din Reşiţa, ci personalităţi ale culturii din Rusia, din Japonia, Serbia, din ţări din fosta Iugoslavie, dar şi din alte părţi ale lumii. Important e că dă premii. Important e că le organizează circuite turistice, că are lângă ea nişte personalităţi care sunt implicate în viaţa şi în devenirea poeziei… Fiindcă trăim un timp greu, aş putea spune, un timp rău pentru scriitori, pe care asemenea întâlniri pot să-l fortifice. Ceea ce se întâmplă la Reşiţa în această lună mai se aşează între alte întâlniri internaţionale ale poeţilor din această perioadă, de la Alba Iulia, Băile Herculane sau Târgu Jiu, întâlniri care îi au în centrul lor pe Blaga, pe Sorin Titel, pe Tudor Arghezi. E un lucru important, pentru care trebuie să mulţumim Reşiţei”.

Duminică, de la ora 9.30, delegaţia străină a vizitat Muzeul de sculptură în aer liber, iar la ora 10.30 a avut loc o conferinţă de presă cu organizatorii Festivalului de Poezie şi invitaţii din străinătate.

Sonia BERGER