Caransebeşul a spus „Arrivederci, signore Pisano!”


giovanni pisano 4

Începând de vineri, 13 noiembrie, Giovanni Pisano nu va mai sta pe banca tehnică a lui FC Caransebeş 1913, el fiind demis de Consiliul Director al clubului. Antrenorului italian i se dăduse un ultimatum pentru a veni să poarte discuţii privind clarificarea situaţiei sale, termenul-limită fiind vineri, ora 14. Cum acesta nu s-a prezentat la întâlnirea cu Consiliul Director şi nici nu dat vreun semn de viaţă, preşedintele structurii de conducere a clubului, Dan Avram, l-a demis pentru „lipsă de rezultate şi indisciplină”.

„Prima sancţiune a fost suspendarea sa de pe banca tehnică la meciul de la Satu Mare, din etapa de miercuri, şi cum nici acum nu a dorit să poarte discuţii cu noi, Consiliul Director îl consideră demis. În continuare, de echipă se vor ocupa Toma Peica – antrenor principal, şi Dan Doran, cel care de fapt a şi pregătit formaţia în ultima săptămână. Noi am discutat cu reprezentanţii administraţiei locale şi avem câteva CV-uri ale unor antrenori. E greu acum, imediat după o etapă intermediară şi una sâmbătă, să ne hotărâm. Sunt tatonări şi din partea celor care au trimis CV-uri, şi dintr-a noastră. Dorim un antrenor nu neapărat care să facă performanţă, ci să aibă calificarea necesară pentru a sta pe bancă şi mai ales să fie doritor să formeze un grup cu jucătorii pe care îi avem şi cu cei pe care-i vom aduce. Noi sperăm ca, sprijiniţi de autorităţile locale, să stingem litigiile (e vorba de 7 memorii depuse la FRF de foşti sau actuali jucători ai echipei – n.r.) de care nu noi suntem vinovaţi, să reconsiderăm bugetul de salarii începând din 1 ianuarie 2016, astfel încât cine doreşte să meargă mai departe cu noi – bine, cine nu, nu”, ne-a declarat Dan Avram.

Pentru meciul de sâmbătă, de la Râmnicu Vâlcea, din lotul caransebeşean nu au făcut deplasarea, din cauză cu sunt accidentaţi, Buşu, Cârstoiu şi Suciu, iar Oprea a fost învoit datorită unor probleme deosebite în familie. „E ceasul al paisprezecelea. Sperăm într-un reviriment sau măcar într-o comportare onorabilă a echipei”, a mai spus preşedintele Consiliului Director al lui FC Caransebeş 1913, Dan Avram.

Sorin ROGOZ