Caransebeşul are spital „aşa cum trebuie să fie”



La mijlocul săptămânii trecute a fost marcată finalizarea proiectului „Consolidarea infrastructurii medicale a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș”, eveniment la care au luat parte managerul unității, Adrian Dumbravă, primarul Felix Borcean, viceprimarul Felician-Bebe Pasere, administratorul public Florin Bogdea, cel care a fost și managerul de proiect, consilieri locali, precum și echipa de implementare, compusă din Andreea Boșneag, Marius Preda, Liviu Jigoria-Oprea, Gabriela Bănăduc, Mihaela Dorneanu, Marius Colța, Florin-Liviu Surulescu, din cadrul Primăriei, precum și Dan Meșenschi, din partea spitalului.
„Este un proiect foarte util pentru spital, pentru pacienții noștri, și suntem bucuroși că el s-a desfășurat în condiții bune, termenul de execuție a fost respectat, iar calitatea lucrărilor o veți vedea chiar dv., după prezentarea făcută de Florin Bogdea, când vom efectua o vizită scurtă în spital. Proiectul s-a desfășurat pe toate cele şase etaje ale unității noastre, pe aproape fiecare secție”, le-a spus Adrian Dumbravă celor prezenți la eveniment.
Proiectul – a spus Florin Bogdea – a fost accesat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19.
„Efectiv, contractul proiectului a fost semnat în data de 2 februarie 2022. Obiectivul general al proiectului a fost creșterea siguranței pacienților în cadrul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, deci este clar că acest proiect se adresează cetăţenilor, însă nu doar celor din Caransebeș, ci și celor din zonă, unitatea medicală deservind un areal mai larg”, a spus Florin Bogdea.
City-managerul municipiului a amintit situația la nivel național din perioada în care s-a hotărât implementarea acestui proiect, când incendiile din spitale erau la ordinea zilei.
„Majoritatea acestor dezastre au pornit de la partea electrică a spitalelor, și tocmai acest lucru ne-a determinat să reabilităm și noi partea electrică, apoi senzorii de incendiu și, bineînțeles, fluidele medicale, atât de necesare pacienților. Perioada de implementare a proiectului a fost din 19 aprilie 2021, până în 31 decembrie 2023, s-a întins pe 33 de luni, iar bugetul total al proiectului a fost de 11,2 milioane de lei. Rezultatele proiectului sunt instalații electrice de detecție, semnalizare și avertizare la incendiu și instalații electrice de detecție și avertizare la concentrații anormale de oxigen, instalații electrice de iluminat, instalații electrice de alimentare a rampelor de fluide medicale, instalații electrice de distribuție funcționale, post de transformare nou, linie de dublă tratare a fluidelor medicale, compresor de aer comprimat, microstație de oxigen și sistem de detecție oxigen”, a mai spus managerul de proiect Florin Bogdea.
În saloanele spitalului au fost instalate, în cadrul acestui proiect, 120 de rampe de fluide și de furnizare a energiei electrice, medicii având posibilitatea să conecteze în siguranță orice aparat la o astfel de rampă.
„Eu am văzut acest proiect și de aproape, și de la distanță, e unul dintre cele mai valoroase proiecte care s-au întâmplat în Caransebeș în ultimii ani, nu numai în spital, ci în general. Spitalul a beneficiat, și asta a fost cumva partea pozitivă a pandemiei COVID-19, de faptul că privirile s-au îndreptat și către unitățile spitalicești, pentru că asta era situația și asta era necesitatea maximă la momentul respectiv. Iar noi am absorbit cam tot ce s-a putut absorbi din aceste finanțări care au fost îndreptate, în perioada respectivă, către spital, și nu numai. În momentul de față, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș este unul așa cum trebuie să fie. Nu spun de excepție, fiindcă nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar în momentul acesta spitalul este o unitate-etalon. Pentru condițiile de cazare, pentru tratament, pentru tot ceea ce presupune o activitate spitalicească”, a spus primarul Felix Borcean.
Sonia BERGER