Cornelia Ştefănescu a plecat la Cer!
După o suferinţă de opt ani, în ziua de 28 iulie, criticul literar Cornelia Ştefănescu a trecut în nefiinţă. S-a născut în data de 1 noiembrie 1928, la Caransebeş, iar din 1953 era căsătorită cu inginerul Vladimir Ştefănescu. Angajată iniţial în cadrul Bibliotecii Academiei Române, a debutat în 1951 la ,,Viaţa Românească”, iar editorial în 1968. A fost cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române, iar din 1974 până la pensionare (1994) a condus Sectorul de literatură universală şi comparată. La sfârşitul lui 2003, a suferit un accident vascular cerebral, care a împiedicat-o să îşi continue activitatea. În semn de respect şi recunoştinţă, la împlinirea vârstei de 80 de ani, Primăria Caransebeş i-a acordat titlul de ,,Cetăţean de onoare al municipiului”. (C. Senco)
Doliu în lumea culturală românească. După o suferinţă de aproape 8 ani, în seara zilei de 28 iulie, criticul literar Cornelia Ştefănescu a murit. Cornelia-Victoria Ştefănescu, istoric şi critic literar, traducătoare şi editoare, fiica Emiliei şi a ofiţerului Traian Smădescu, s-a născut la 11 noiembrie 1928, în Caransebeş, iar din 1953 era căsătorită cu ing. Vladimir Ştefănescu. A urmat şcoala primară, gimnaziul şi liceul la Caransebeş, apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti.
Angajată iniţial în cadrul Bibliotecii Academiei Române, debutează în 1951 la ,,Viaţa Românească”, iar editorial în 1968, cu micromonografia „Mihail Sebastian”. Doctor în filologie din 1957, cu o teză despre Spiridon Popescu, realizată sub conducerea lui George Călinescu, devine în acelaşi an cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor (ulterior Institutul de Istorie şi Teorie Literară ,,G. Călinescu”) al Academiei Române, parcurgând toate treptele carierei. Din 1974 până la pensionare (1994) conduce Sectorul de literatură universală şi comparată, în cadrul căruia iniţiază ampla lucrare „Bibliografia relaţiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1859-1918)”, coordonată împreună cu Ioan Lupu, şi obţine Premiul ,,B.P. Haşdeu” al Academiei Române (1982). A participat, în calitate de colaborator, şi la elaborarea altor cinci volume ale lucrării, care privesc perioada 1919-1944 şi care au apărut în intervalul1997-2003. A făcut parte din colegiul redacţional al revistelor ,,Synthesis” şi ,,Jurnalul Literar”, la cea din urmă fiind şi titulara rubricii „Traiectorii”. Mai colaborează la ,,Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”, ,,Revista de istorie şi teorie literară”, ,,România literară” (unde din 2002 a susţinut rubrica „Cronica ediţiilor”), „Secolul 20″, „Luceafărul”, „Manuscriptum” ş.a.
Cornelia Ştefănescu s-a impus atenţiei cu micromonografia „Mihail Sebastian”, care indica un istoric literar riguros, echilibrat şi atent la nuanţe. A doua carte, „Momente ale romanului. Modele, continuitate, neprevăzut”, este o solidă culegere de studii care au urmărit destinul romanului european, surprins în ipostaze paradigmatice şi din perspectiva reflexelor lui asupra celui românesc, rod al familiarizării cu epica franceză modernă, de la Eugene Sue şi Victor Hugo, la Francois Mauriac şi Michel Butor. Centrul de greutate îl constituie interpretările referitoare la romanele lui Emile Zola şi curentul naturalist, privite din unghiul receptării lor în Franţa şi în România, apoi cele despre Marcel Proust şi destinul capodoperei sale în literatura română interbelică sau despre relaţiile marelui scriitor cu românii.
Admiraţia pentru personalitatea şi opera lui George Călinescu se vor materializa în analize ale romanelor „Bietul Ioanide” şi „Scrinul negru”, dar şi în alte iniţiative documentare, exegetice sau memorialistice. Cea mai importantă e un foarte acribios excurs privitor la aşa-numitul „dosar” al „Scrinului negru”, care alcătuieşte, împreună cu materialele de arhivă, un tom impunător, indispensabil oricui se interesează de laboratorul romancierului. Ordonând cronologic şi tematic „fişele de lucru” din cele câteva faze ale romanului, Cornelia Ştefănescu urmăreşte lungul drum de la documentul brut la absorbirea lui în ficţiune. Cercetarea va fi reluată în cartea „George Călinescu” sau ,,Seriozitatea glumei estetice”, unde sunt reunite, pe lângă studiul despre „Scrinul negru”, evocări ale profesorului şi directorului de institut, precum şi câteva sinteze monografice despre opera lui de romancier, critic şi istoric literar, precum şi despre călătoriile în Grecia, Franţa şi Italia.
Cornelia Ştefănescu avea vocaţia călătoriei culturale. „Sub scutul soarelui” şi „Ritmuri în piatră” asociază în chip fericit încărcătura de noutate şi imprevizibil a reportajului în geografia şi umanitatea mediteraneană cu voluptatea evocării monumentelor de artă, şi de aici şi raportarea la scriitorii români ce au ocupat un loc privilegiat. Profilul cercetătorului complex care a fost Cornelia Ştefănescu este completat de traducerile din franceză, între care „Poesie et profondeur”, de Jean-Pierre Richard, precum şi versiunile la memorialistica lui N.I. Herescu şi a Soranei Gurian.
La sfârşitul anului 2003, Cornelia Ştefănescu suferă un accident vascular cerebral de tip ischemic, ce produce paralizia jumătăţii drepte a corpului şi care o impiedică să îşi continue activitatea.
În semn de respect şi recunoştinţă, la împlinirea celor 80 de ani de viaţă, dintre care aproape 60 dedicaţi altarului Literaturii române, Primăria Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru” au editat volumul omagial „Cornelia Ştefănescu” al Revistei „Interferenţe”. Tot atunci, Primăria Caransebeş i-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului”. Starea precară a sănătăţii a împiedicat-o atunci să vină la Caransebeş, ea fiind reprezentată aici de soţul ei.
Legată profund de locurile şi Teiuş natal, Cornelia Ştefănescu îi scria unei prietene din Caransebeş, în urmă cu 11 ani: „Cum să vă cuprind într-un singur gând de dor? Eu sunt mereu cu sufletul spre <<acolo>>, atât de departe prin sutele de kilometri care ne despart, dar atât de aproape, prin tot ce înseamnă şi cât păstrez adânc, în conştiinţa mea”.
Despre Cornelia Ştefănescu, chiar şi Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, nu avea decât cuvinte calde: „Eram elev de liceu şi locuiam în Teiuş, într-o casă proprietatea familiei Smădescu. În această situaţie, ori de câte ori mergeam spre oraş o întâlneam pe Cornelia, elevă la Gimnaziul din Caransebeş. M-a atras figura ei plăcută şi atitudinea demnă, reţinută. De la distanţă o admiram pentru frumuseţea şi felul nobil de a se manifesta. Tot atunci o întâlneam, sau mai bine zis o zăream la biserică – catedrala caransebeşeană de atunci – şi apreciam ţinuta de ortodoxă credincioasă. Anii au trecut, familia ei s-a mutat într-o casă spre gară şi nu ne-am mai prea văzut, mai ales că, urmând studiile universitare, era mai mult la Bucureşti. I-am reîntâlnit însă numele în revista literară a celebrului George Călinescu, unde îi citeam cu interes şi plăcere tot ce publica. Nu ne-am reîntâlnit, dacă pot spune astfel, decât după mulţi ani, când, descoperindu-i adresa, am început să corespondăm şi, din când în când, să vorbim la telefon. M-a întristat accidentul vascular pe care l-a suferit. În ciuda lui, prin soţul dânsei, admirabilul Vladimir Ştefănescu, ne auzim săptămânal la telefon şi, cum putem fiecare, ne mângâiem şi încurajăm unii pe alţii. Cornelia şi soţul ei, Vladimir, sunt oameni extraordinari – cred că nu greşesc –, cărora li se cuvine toată cinstea, iar exemplul vieţii lor – demn de urmat”, mai spunea Î.P.S. Nicolae.
Cornelia Ştefănescu a copilărit în Teiuş, în vila ce a aparţinut pictorului Corneliu Baba. Tocmai de aceea, administraţia locală intenţionează să achiziţioneze locuinţa, urmând ca acolo să fie amenajată Casa memorială „Cornelia Ştefănescu”. Dumnezeu să o odihnească!
Carmen SENCO
