În cadrul ultimei şedinţe de lucru a Consiliului local, cea 31 martie, a fost prezentat un raport privind starea economică şi socială a municipiului şi activitatea autorităţilor administraţiei publice locale în anul 2017.
Situaţia economico-socială a municipiului se reflectă în mod implicit în gradul de bunăstare al locuitorilor săi şi trebuie să se afle în prim-planul preocupărilor administraţiei publice locale – se arată în informare –, ea fiind determinată de un complex de factori între care aşezarea geografică şi accesul la reţelele de transport de toate categoriile, potenţialul economic, infrastructura, potenţialul demografic cu toate caracteristicile acestuia (caracteristici repartiţionale, structurale etc.) şi, nu în ultimul rând, de gradul de deschidere şi adaptare la cerinţele economiei concurenţiale, precum şi de preocuparea reprezentanţilor administraţiei publice locale pentru atragerea potenţialilor investitori.
În ceea ce priveşte utilităţile publice de interes local, Exploatarea Caransebeş a S.C. Aquacaraş S.A. funcţionează începând din 2005, cu un număr iniţial de 88 de salariaţi, preluaţi de la S.C. Goscom S.A., din care la data de 31.12.2017 mai lucrau 66 de salariaţi. S.C. Aquacaraş S.A. – Exploatarea Caransebeş, în calitate de furnizor al serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în municipiul Caransebeş, a desfăşurat în anul 2017 activitatea specifică de captare, tratare şi distribuţie apă potabilă şi de colectare, transport şi epurare a apelor uzate colectate. În cifre, activitatea S.C. Aquacaraş S.A. – Exploatarea Caransebeş se prezintă după cum urmează: cantitatea de apă introdusă în sistem – 1.805.000 mc; cantitatea de apă facturată către utilizatori – 874.941,20 mc din care: 173.416 mc către agenţi economici şi instituţii publice, 382.350 mc către asociaţii de proprietari/locatari şi condominii, 306.038 mc către case, 13.136,4 mc prestaţii servicii; apă nefacturată – 930.058,80 mc; cantitatea de apă uzată facturată către utilizatori – 766.011,60 mc din care: 193.603 mc către agenţi economici şi instituţii publice, 366.294 mc către asociaţii de proprietari/locatari şi condominii, 205.395 mc către case, 10.719 mc prestaţii servicii; tarife practicate în anul 2017: apă potabilă/mc: 4,00 lei fără TVA (4,36 lei cu TVA), canalizare/mc: 2,67 lei fără TVA (3,18 lei cu TVA). Lungimea totală a reţelei de colectare şi evacuare a apelor uzate şi orăşeneşti măsoară la Caransebeş 32 km, lungimea totală a reţelei de transport şi distribuţie – 56,15 km, vechimea medie a reţelei de transport şi distribuţie a apei potabile este de 38 de ani, iar vechimea medie a reţelelelor de transport şi distribuţie a apei uzate – 45 de ani. În anul 2017, la Caransebeş, veniturile pe activitatea de apă au fost de 3.353.441,49 lei, iar cele pe activitatea de canal, de 2.100.879,13 lei. În ceea ce priveşte probele analizate pentru apă potabilă, acestea au fost în număr de 161 probe, din care conforme – 109, gradul de conformare al calităţii apei potabile fiind de 67,7%. Referitor la situaţia contractelor de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, ea se prezintă astfel: agenţi economici – 302, instituţii publice 53, asociaţii de proprietari/locatari 179, condominii – 25, case 2.123. Situaţia debitelor, defalcate pe categorii de utilizatori şi ani: 525.943,38 lei, din care: agenţi economici – 149.982,75 lei, asociaţii de proprietari/locatari 118.978,38 lei, şi case 256.982,25 lei.
În ceea ce priveşte S.C. Transal Urbis S.R.L., aceasta are ca obiect de activitate colectarea deşeurilor nepericuloase/colectarea deşeurilor municipale, serviciul de transport public local de persoane, având la finele anului 2017 un număr de 97 de angajaţi. La data de 31.12.2017, numărul de utilizatori înregistraţi în evidenţele societăţii a fost de 14.431 de persoane fizice şi 752 de persoane juridice. Conform raportului prezentat, în anul 2017 s-au colectat, transportat şi depozitat 7.140,2 tone de deşeuri municipale şi asimilabile, din care: deşeuri menajere – 5.930,7 tone, deşeuri stradale şi pieţe – 178 de tone, deşeuri din construcţii şi demolări – 554,4 tone, deşeuri din plastic – 223,5 tone, deşeuri de hârtie şi carton – 247,5 tone, deşeuri de metal – 0,038 tone, deşeuri de sticlă – 1,3 tone, D.E.E.-uri – 4,768 tone. În anul 2017, veniturile totale ale societăţii au fost de 6.157.284 de lei, cheltuielile s-au ridicat la 6.716.117 lei, pierderile fiind de 558.833 de lei. Cifra de afaceri a societăţii a fost anul trecut de 5.243.924 de lei.
S.C. Gugulania Land S.R.L. are doi asociaţi – Consiliul Local al municipiului Caransebeş, cu un aport de 99,81%, şi Casa Municipală de Cultură ,,George Suru”, cu un aport de 0,19%. În anul 2017, societatea a continuat toate activităţile ce se desfăşoară la mai multe puncte de lucru. În luna noiembrie 2015 societatea a deschis un nou punct de lucru, în strada Vasile Alecsandri, nr.12, unde funcţionează spălătoria-curăţătoria umedă, ecologică, non-chimică, prima de acest fel din judeţ. Pe tot parcursul anului trecut, a funcționat și Consignația Gugulania Artantique, situată la parterul Casei de Cultură, unde, în baza unui bon de primire, persoane particulare predau spre vânzare obiecte casnice vechi. De asemenea, pe tot parcursul anului 2017, a continuat funcţionarea magazinului alimentar situat pe Strada Ardealului, nr. 29. Totodată, în cursul anului trecut, S.C. Gugulania Land S.R.L. a încheiat o serie de contracte de prestări de servicii cu SPIR Caransebeș pentru întreținere spații verzi, curățenie, reparații și întreținere carosabil și trotuare, lucrări curățare albii, reparații și întreținere utilaje, alte activități gospodărești, Casa de Cultură „George Suru” pentru servicii de curăţenie, Serviciul Public Poliţia Locală pentru servicii de curăţenie, şi cu Inspectoratul Județean de Poliție pentru activități de curățenie.
S.C. POL-COM CARANSEBEŞ S.R.L. a desfăşurat în cursul anului 2017 activităţi specifice de pază la obiective cu capital privat, precum şi la instituţii publice, situate pe raza teritorial-administrativă a municipiului Caransebeş. Contractele încheiate de către societate au vizat asigurarea pazei la TMD Friction Caransebeş, Primăria municipiului Caransebeş, Serviciul Public ,,Piaţa Gugulanilor”, Serviciul Public ,,Întreţinere şi Reabilitare”, dar, ocazional, și la alţi beneficiari. Activitatea societăţii se desfăşoară cu un număr de 60 de angajaţi, dintre care 55 agenţi de securitate. În anul 2017, S.C. POL-COM CARANSEBEŞ S.R.L. a prestat servicii de pază a căror contravaloare s-a ridicat la suma de 1.499.681 de lei, iar totalul cheltuielilor s-a ridicat la 1.466.339 de lei, rezultând un profit în creştere faţă de anul 2016, de la 2,17%, la 2,22%.
S.C. Cazare şi Servicii Publice S.R.L. are ca principală activitate cazarea elevilor în fostele internate şcolare. Societatea are în administrare trei internate – ale Liceului Tehnologic ,,Dacia”, Colegiului Naţional ,,Traian Doda” şi Liceului Tehnologic ,,Trandafir Cocârlă”. Veniturile societăţii provin exclusiv din închirierea camerelor disponibile în fostul internat al Liceului Tehnologic ,,Dacia”. Preţurile practicate sunt următoarele: elevi – în camere de 1-3 persoane: 220lei/loc cazare, în garsoniere de 1-2 persoane: 350lei/loc cazare; externi – în camere de 1-3 persoane: 300lei/loc cazare, în garsoniere de 1-2 persoane: 420 lei/loc cazare. Media cazaţilor pe anul 2017 a fost de 51 de elevi/lună şi 35 de externi/lună. Anul trecut, S.C. Cazare şi Servicii Publice S.R.L. a avut un număr mediu de 5 salariaţi, angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
La capitolul Funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale şi transparenţă decizională, în informare se arată că în urma alegerilor locale din 5 iunie 2016, Consiliul Local are în componenţă 19 consilieri, 10 de la Partidul Naţional Liberal şi 9 de la Partidul Social Democrat.
După constituire, noul Consiliu local şi-a organizat activitatea în 5 comisii de specialitate. În cursul anului 2017, Consiliului Local al municipiului Caransebeş s-a întrunit în 29 de şedinţe, din care 12 ordinare şi 14 extraordinare. Anul trecut au fost adoptate de către Consiliul Local al municipiului Caransebeş 307 hotărâri. În anul 2017, primarul a emis un număr de 1.182 de dispoziţii.
În ceea ce priveşte activitatea Compartimentului administraţie locală, autoritate tutelară, sport, şcoli, de la instanţele de judecată din localitate şi din ţară, precum şi de la birourile notariale s-au primit 111 solicitări pentru efectuarea anchetelor psiho-sociale şi exprimarea propunerilor autorităţii tutelare, privind exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilirea locuinţei copiilor ai căror părinţi au divorţat ori s-au despărţit în fapt. La cererea Serviciului Public de Asistenţă Socială s-au efectuat 16 anchete sociale.
În ceea ce priveşte situaţia învăţământului în anul şcolar 2016-2017, ea se prezintă astfel: numărul total de elevi din învăţământul primar – 1.157, gimnazial 969, liceal 2.634, profesional/ucenici/postliceal – 551; numărul cadrelor didactice – titulari 272, suplinitori 68, necalificaţi 3, plata cu ora 8. Pe unităţi de învăţământ, la Colegiul Naţional „Traian Doda” învaţă 403 elevi în ciclul primar, 318 în cel gimnazial, 459 la liceu, aici predând 64 de profesori titulari şi 3 suplinitori; la Colegiul Naţional „C.D. Loga” – 430 de elevi în ciclul primar, 357 la cel gimnazial şi 491 la cel liceal, cu 80 de profesori titulari şi 8 suplinitori; la Liceul Tehnologic „Decebal” – 251 de elevi în ciclul primar, 262 în cel gimnazial, 362 în cel liceal şi 148 la profesional/ucenici/postliceal, cu 47 de profesori titulari şi 12 suplinitori; la Liceul Tehnologic „Dacia” – 73 în ciclul primar, 32 gimnazial, 778 în cel liceal şi 193 la profesional/ucenici/postliceal, cu 48 de profesori titulari, 23 suplinitori şi unul necalificat; la Liceul Tehnologic ,,Trandafir Cocârlă” – 463 în învăţământul liceal, 210 la profesional/ucenici/postliceal, cu 29 de profesori titulari, 18 suplinitori şi doi necalificaţi; la Seminarul Teologic – 81 în învăţământul liceal, cu 4 profesori titulari, 4 suplinitori şi 8 plătiţi cu ora. Anul trecut, în Caransebeş au fost 720 de preşcolari, din care 514 la Grădiniţele PP 1 – PP 5 şi 206 la Grădiniţele PN 1 – PN 8, de care s-au ocupat 54 de cadre titulare şi 4 suplinitoare.
Referitor la activitatea Direcţiei economice, în ceea ce priveşte gradul de colectare a impozitelor şi taxelor locale în anul fiscal 2016 la persoanele fizice s-au încasat 66,05% din totalul debitelor, iar la persoanele juridice s-au încasat 66,42% din totalul debitelor. În ceea ce priveşte activităţile de colectare prin urmărire şi executare silită a impozitelor, taxelor şi amenzilor datorate bugetului local, s-au emis somații și titluri executorii pentru un număr de 2.908 contribuabili (persoane fizice şi juridice) în sumă de 2.508.577 lei, din care: 284 de persoane juridice, în sumă de 1.016.807 lei, și 2.624 persoane fizice, în sumă de 1.491.770 lei; s-a iniţiat procedura de indisponibilizare prin poprire asupra conturilor bancare pentru un număr de 1.868 de contribuabili, pentru suma de 1.565.063 lei pentru persoane fizice și persoane juridice; din executare silită a fot recuperat un debit de 1.478.862 de lei, din care 458.830 de lei de la persoane juridice și 1.020.032 de lei de la persoane fizice. În anul 2016 s-a recuperat suma de 68.981.500 de lei din debitul societăților aflate în insolvență.
Anul trecut au fost înscrise în Registrul agricol un număr de 6.055 de gospodării, după cum urmează: Caransebeş – 4.603 poziţii; Jupa – 207 poziţii; străinaşi – 1.159 de poziţii; persoane juridice – 86 de poziţii. Suprafaţa totală a terenului situat pe raza localităţii Caransebeş şi Jupa este de 6.772 ha, atât pentru persoanele fizice, cât şi juridice: persoane fizice – 3.312 ha; arabil – 1.963 ha; păşune – 606 ha; fâneţe – 769 ha; livezi – 141 ha; păduri – 532 ha; neproductiv – 1.003 ha; ape – 110 ha; drumuri şi căi ferate – 249 ha; curţi-construcţii – 1.399 ha. În Registrul agricol au fost înscrise un număr de 6.055 de gospodării, după cum urmează: Caransebeş – 4.603 poziţii; Jupa – 207 poziţii; străinaşi – 1.159 de poziţii; persoane juridice – 86 de poziţii.
Principalele culturi sunt: porumb, grâu, ovăz, cartofi, culturi furajere, pomi fructiferi.
Efectivele de animale înregistrate la gospodăriile de pe raza municipiului Caransebeş şi satului aparţinător Jupa sunt: bovine – 194 de capete; cabaline – 32 cap.; ovine – 2.857 cap.; caprine – 479 cap.; porcine – 852 cap.; păsări – 16.628 cap.; albine – 1.847 de familii.
Compartimentul Autorizări și Control Comercial a eliberat anul trecut 344 de autorizaţii de funcţionare pentru noi puncte de lucru deschise pe raza municipiului Caransebeş şi au fost prelungite 456 de autorizaţii de funcţionare, eliberându-se fişe de valabilitate. De asemenea, au fost vizate 178 de autorizaţii taxi.
În anul 2017, în Registrul electronic de intrare-ieşire al Primăriei au fost înregistrate un număr de 31.231 de acte şi petiţii, iar în Registrul electronic de intrare-ieşire al Consiliului Local un număr de 397 de acte şi petiţii. Un număr de 432 de persoane fizice s-au înscris în audiență cu probleme referitoare la: ajutor social – 45 persoane; spaţiu locativ – 212 persoane; impozite şi taxe locale – 19 persoane; alte probleme – 156 de persoane. De asemenea, un număr de 22 de persoane juridice s-au prezentat în audiență, cu diverse probleme. În anul 2017 au fost expediate un număr de 10.800 de plicuri recomandate şi 1.450 de plicuri cu confirmare de primire.
Compartimentul spațiu locativ a prelungit 161 de contracte de închiriere pentru locuinţe, la solicitarea titularilor de contract, aici fiind înregistrate 20 de solicitări de locuinţă, pentru care s-au întocmit adrese către petenţi şi s-au verificat actele depuse la cerere.
Conform Legii Nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, primarul beneficiază de un aparat de specialitate pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele normative. Aparatul de specialitate al primarului municipiului Caransebeş are un număr de 103 posturi aprobate de Consiliul Local, din care 61 funcţii publice, 42 funcţii contractuale, din care două sunt funcţii de demnitate publică.
În cursul anului trecut, Serviciul Public Poliţia Locală s-a axat pe acţiuni privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ stradal ilicit şi protecţia mediului (transhumanţă şi păşunat), parcărilor ilegale în zonele şi locurile stabilite prin Planul pentru Ordine şi Siguranţă Publică a Municipiului Caransebeş. Numărul total al sesizărilor primite prin ofiţerul de serviciu a fost de 517, ele fiind rezolvate favorabil. În cursul anului 2017 s-au întocmit 601 procese-verbale de constatare a contravenţiei, s-au aplicat 315 avertismente și 286 de amenzi, în valoare de 128.900 de lei. Au fost executate acţiuni comune cu angajaţii din cadrul Compartimentului control comercial, fiind efectuate în total peste 200 de controale la societăţile comerciale. Poliţiştii locali au efectuat razii pe Drumul European E70 pentru combaterea fenomenului de prostituţie.
La Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Caransebeş, în 2017 s-au înregistrat 425 de acte de naștere, 212 acte de căsătorie şi 465 de acte de deces, şi au fost eliberate 4.580 de cărţi de identitate.
În domeniul protecţiei copilului şi a familiei, Serviciul Public de Asistenţă Socială a efectuat un număr de aproximativ 170 de anchete sociale pentru a se urmări respectarea condiţiilor de acordare a alocaţiei de susţinere a familiei. Potrivit legii, au solicitat și au primit tichete de grădiniţă 29 de familii, cu 33 de copii. Ca urmare a adreselor venite din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, precum şi din partea altor instituţii, personalul de specialitate al serviciului a efectuat un număr de aproximativ 184 de anchete sociale la familiile ai căror copii s-au aflat la un moment dat în situaţie de risc. De asemenea, pentru copiii nou-născuţi, ai căror părinţi au domiciliul pe raza municipiului Caransebeş, s-au întocmit şi trimis la Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin un număr de 216 de dosare de alocaţii de stat. În document se mai arată că, la sfârşitul lunii decembrie 2017, în evidenţa Serviciului Public de Asistenţă Socială Caransebeş au fost un număr de 67 de asistenţi angajaţi la persoane cu handicap gradul I grav, iar 187 de persoane cu handicap gradul I grav au optat pentru indemnizaţie lunară de îngrijire. În anul 2017, pentru plata salariilor asistenţilor personali angajaţi la persoane cu handicap gradul I grav s-a acordat suma de 2.382.840 de lei, iar pentru persoanele cu handicap gradul I grav care au optat pentru indemnizaţie lunară de îngrijire s-au acordat 1.594.972 de lei. La sfârşitul lunii decembrie 2016, în evidenţa Compartimentului Ajutor Social erau un număr de 52 de dosare de ajutor social. Conform legislaţiei în vigoare pentru sezonul rece 1 noiembrie 2017 – 31 martie 2018, unui număr de 52 de familii beneficiare de ajutor social, care folosesc lemne pentru încălzirea locuinţei, li s-a acordat, odată cu plata ajutorului social pe luna noiembrie, un ajutor de încălzire de 58 lei/lună pentru perioada sezonul rece. De asemenea, prin Cantina de Ajutor Social s-au asigurat 67 de porţii de mâncare pentru categoriile defavorizate.
Servicul Public ,,Piaţa Gugulanilor” Caransebeş are un număr de 13 angajaţi. În anul 2017, activitatea financiară a acestuia s-a încheiat cu rezultate pozitive, veniturile serviciului ridicându-se la suma de 1.354.046 lei, din care: chirii: 955.915 lei; alte venituri: 398.131lei. Cheltuieli salariale se ridică la337.347 de lei, cele cu investiţiile la 400.862 de lei (extindere Hală de lactate și spaţii comerciale P+1), iar cheltuielile cu utilităţile la 615.837 de lei lei (pază, reparaţii, curent, gaz, apă, canal, salubrizare). În raport se mai arată că taxele percepute pe anul 2017 au fost cele aferente anului 2013 şi că Serviciul nu are obligaţii restante faţă de bugetul de stat sau bugetul local, şi nici faţă de furnizori. Lucrările propuse de Serviciul Public ,,Piaţa Gugulanilor” pentru anul 2018 sunt cele de continuare a extinderii Halei de lactate și spaţii comerciale P+1, precum şi derularea activităţilor de modernizare a Piaţei de cereale şi Piaţei de vechituri (second-hand).
În cursul anului trecut, sănătatea publică a fost asigurată prin intermediul Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş. Conform legii privind reforma în domeniul sănătăţii, Primăria municipiului Caransebeş a asigurat cofinanţare de minimum 10% din totalul sumelor solicitate pentru achiziţia unui computer tomograf, respectiv 448.153 de lei, şi a unui ecograf CPU, respectiv 4.320 de lei. De asemenea, s-au realizat de către Primăria municipiului Caransebeş reabilitarea acoperişului Policlinicii, amenajarea parţială a parcării pentru personalul unităţii, achiziţionarea materialelor sanitare şi electrice necesare pentru mentenanţa la instalaţiile electrice şi sanitare, achiziţionarea materialelor de construcţii necesare reabilitării grupului sanitar de la Secţia exterioară TBC şi achiziţionarea materialelor de construcţii necesare pentru reabilitarea holului de la Secţia de radiologie. În ceea ce priveşte cele 388 de de paturi din spital, ele sunt repartizate astfel: la Secţia Medicină Internă sunt 64, la Secţia Chirurgie Generală, Secţia Obstretică-Ginecologie 35, la Secţia Pediatrie 44, Secţia Pneumologie – 30, Secţia Neurologie 37, Secţia Psihiatrie 25, Secţia Cardiologie 25, Secţia A.T.I. 15, Compartimentul Neonatologie 15, Compartimentul Boli Infecţioase 12, Compartimentul O.R.L. 15, Compartimentul Oftalmologie 8. Unitatea medicală are 466 de angajaţi, din care: medici şi alt personal cu studii superioare – 64, personal medical cu studii medii 212, personal auxiliar 105, personal administrativ şi de întreţinere – 65. În cursul anului trecut, în spital au fost internaţi 13.237 de pacienţi, totalizând un număr de 91.211 zile de spitalizare, durata medie fiind de 6,81 zile, şi au fost efectuate 763.849 de proceduri medicale.
Bianca METEŞ