Rezultate excelente au obţinut atleţii caransebeşeni, participanţi sâmbătă, 5 mai, la cea de-a V-a ediţie a Memorialului „Octavian Bobo Enescu”, desfăşurat la Râmnicu Vâlcea. Maria Irimia (Juniori 3) a câştigat locul 1 la proba de 400 metri garduri – categoria Open, care a fost şi prima cursă în cadrul unui concurs, şi acelaşi loc I la proba de 800 metri plat – categoria Juniori 2. Tot pe primul loc s-a clasat şi Sebastian Scheuşan, la proba de 200 metri plat – categoria Copii 1 şi în cursa de 200 metri garduri – categoria Copii 1, prima cursă în cadrul unui concurs. De asemenea, Loredana Cimpoieru s-a clasat pe locul II la proba de 200 metri garduri – categoria Copii 1. (C. Senco)