Caransebeşul, în săptămâna filmului



În organizarea Primăriei, a Uniunii Actorilor şi Realizatorilor de Film din România şi a Casei de Cultură „George Suru”, în perioada 12-18 august, în Parcul „Gen. Ioan Dragalina” s-a desfăşurat cea de a treia ediţie a maratonului cinematografic „Caransebeş Film Festival”.
Camelia Ghinea, actriţă la Teatrul de Vest din Reşiţa, a spus în deschidere că acest festival deja se află în cinci dintre oraşele judeţului Caraş-Severin, acestea fiind Caransebeş, Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă şi Băile Herculane, iar pentru anul viitor şi-au anunţat participarea şi Oţelu Roşu şi Bocşa, iar lista rămâne, bineînţeles, deschisă.
„Suntem la cea de a treia ediţie a acestui festival care a început la Caransebeş, pe rând alăturându-ni-se încă patru oraşe din judeţ, şi se pare că el va creşte şi mai mult. Noi mai avem un proiect prin care şi satele să poată să vină în acest festival, numai că în cazul lor filmele vor fi proiectate de seara până dimineaţa într-un cămin cultural, însă doar atunci când vara intră la adăpost şi lumea nu va mai fi la câmp, la muncă”, a spus Ioan Cojocariu, coordonatorul acestui maraton cinematografic.
Directorul Casei de Cultură „George Suru” a mai ţinut să amintească faptul că festivalul s-a născut din dorinţa organizatorilor de a oferi o alternativă culturală, pe timpul verii, celor care rămân la Caransebeş.
Criticul Marcel Tolcea, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, jurnalist şi om de radio, acolo unde a susţinut, ani buni, o rubrică de cinematografie, a vorbit despre încercările sale de a afla cum se repercutează filmul în viaţa de zi cu zi a oamenilor. „Ne manipulează? Ne transmite emoţii? Ne transmite informaţii? Ne face să râdem? Sigur, fără emoţie, filmul n-ar exista, pentru că ar fi prea puţin să ne transmită nişte informaţii de tip factual. Dar lucrul cel mai important pe care ar trebui să-l ştie lumea atunci când priveşte un film este că filmul nu e un business ingenuu, lipsit de intenţii. Filmul ne manipulează. Cuvântul acesta, «a manipula», e un cuvânt care pentru majoritatea publicului este unul conotat negativ. Lucrurile nu stau însă aşa. În toate epocile de când a apărut filmul, manipularea a fost inerentă. Fără manipulare nu există comunicare publică, în sensul că, de pildă, publicul american, privind western-urile, învaţă, subliminal, un lucru extrem de important – binele învinge răul, că nu există nicio comunitate în care, până la sfârşit, legea să nu triumfe. Acest lucru ţine de ceea ce se cheamă o manipulare socială, iar lucrurile astea se petrec şi în regimurile totalitare, ca şi în regimurile de democraţie liberală”, a spus Marcel Tolcea.
Pentru cele şapte seri – proiecţiile începând la ora 21 –, organizatorii au programat filmele „Lotus”, regia Ioan Cărmăzan, luni, 12 august, apoi, în 13 august, „Supravieţuitorul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, în 14 august – „Înghiţitorul de săbii”, regia Alexa Visarion, în 15 august „Bădăranii” – un film a cărui regie este semnată de Sică Alexandrescu şi Gh. Naghi şi a cărui premieră a avut loc în anul 1960, în data de 16 august – „Pup-o, mă!”, regia Camelia Popa, în 17 august filmul de animaţie „Regatul de gheaţă”, iar duminică, 18 august – „Blue Jasmin”, în regia lui Woody Allen.
Directorul artistic al festivalului a fost Ioan Cărmăzan, coordonator al manifestării fiind directorul Casei de cultură, Ioan Cojocariu.
Evenimentul de la Caransebeş a fost organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, Dacin Sara, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română, în parteneriat cu Alexandrion Grup România.
Bogdan NAUM
Foto: Doru BĂLĂŞOIU