Caransebeşul în vremea Coronavirusului 1



Miercuri, 11 martie, la Primăria Caransebeş s-a desfăşurat cea de a treia şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, pe ordinea de zi figurând patru subiecte importante: găsirea de noi locaţii pentru persoanele care intră în carantină, ca urmare a apariţiei virusului COVID-19, în contextul în care a fost sistată activitatea şcolară, situaţia Pieţei Agroalimentare Centrale a municipiului, desfăşurarea activităţii în Primărie şi desfăşurarea de manifestări pe raza oraşului.
În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Felix Borcean a spus că, în ceea ce priveşte carantinarea persoanelor care locuiesc în zona municipiului sau se află în tranzit, vor fi disponibile în curând 40 de locuri, cu una sau două persoane în cameră, cu condiţii superioare locaţiei deţinute în prezent, dar, din motive lesne de înţeles, adresa acesteia nu poate fi făcută publică.
Referitor la Piaţa Gugulanilor, primarul Felix Borcean a declarat că s-a dispus închiderea Sectorului second-hand şi a Pieţei de cereale, deoarece acestea nu sunt obiective prioritare în momentul de faţă.
„Pentru Primăria municipiului Caransebeş am dispus sistarea audienţelor, care se desfăşurau lunea şi la care participau un număr destul de mare de persoane, până la 20, dar am vrut să evităm aglomeraţiile şi în Primărie. Tot legat de activitatea de relaţii cu publicul, am dispus restricţionarea accesului, în sensul să nu fie mai mult de două persoane la Registratură, şi mai mult de una sau două persoane în celelalte birouri care prestează activităţi de relaţii cu publicul. De asemenea, la Serviciul Taxe şi Impozite, la cele trei ghişee să nu fie prezente mai mult de două persoane concomitent în interior. De acest aspect se vor ocupa cei care asigură paza obiectivelor, şi anume Societatea POL-COM”, a spus Felix Borcean.
În ceea ce priveşte organizarea de manifestări pe raza oraşului, edilul a precizat că s-a dispus anularea Târgului de Paşti, iar, la iniţiativa managerului Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, Adrian Cican, a fost sistat accesul vizitatorilor în unitatea medicală.
În plus, Poliţia Locală Caransebeş şi-a modificat turele de serviciu, de la 8 ore, în ture de 12 cu 24 de ore, pentru asigurarea unei fluenţe mai mari şi a unei mai bune recuperări a celor care lucrează aici.
„De asemenea, am discutat şi cu un reprezentant al Bisericii Ortodoxe – situaţia aceasta translatându-se şi celorlalte culte –, şi, evident, noi nu impunem închiderea bisericilor, dar recomandăm cetăţenilor din Caransebeş să nu aibă o prezenţă atât de numeroasă la aceste manifestări religioase, dar nu numai, ci şi în incinta magazinelor, supermarketurilor şi în alte zone de risc, cum sunt Centrul civic sau alte perimetre. La Casa de cultură nu se vor mai desfăşura niciun fel de spectacole. Singurul punct pe care nu l-am discutat, dar nu cred că este atât de relevant, este Cinematograful «Luna», unde niciodată nu a fost o prezenţă mai mare de 200 de persoane, şi nu cred că trebuie luată vreo măsură în acest sens”, a mai spus Felix Borcean.
Referitor la organizarea de evenimente gen majorat, s-a dispus sistarea oricărui gen de astfel de activităţi la agenţii comerciali care deţin săli destinate acestui scop.
În privinţa celor opt cetăţeni veniţi din Italia, Felix Borcean a spus că i-a vizitat, iar aceştia erau puţin supăraţi de faptul că ei sunt carantinaţi, spre deosebire de cei cu care au luat legătura şi care sunt izolaţi la domiciliu, urmând ca, în cel mai scurt timp, aceştia să fie vizitaţi de un asistent medical din cadrul DSP, edilul fiind de părere că în curând vor fi scoşi din carantină şi izolaţi la domiciliile lor, şase fiind din Reşiţa şi doi din zona Oraviţa.
Bogdan NAUM


Un gând despre “Caransebeşul în vremea Coronavirusului

Comentariile sunt închise.