Caransebeşul intră în zodia Sculpturii 1


Simpozionul Internaţional de Sculptură, manifestare culturală ajunsă la cea de-a XIV-a ediţie, tradiţională pentru Banatul Montan, este organizată de Primăria Municipiului şi Casa de Cultură „George Suru” din urbea de pe Timiş şi Sebeş în perioada 15 iunie-15 iulie.

La tabără vor participa 11 artişti din Spania, Ucraina, Costa Rica, Germania, Argentina, Cuba, Polonia, Italia, Bulgaria şi, bineînţeles, România. Şi cu acest prilej, sculptorii vor lucra în andezitul adus din nordul ţării, de la cariera din apropierea localităţii Sângeorz, asemenea precedentelor două ediţii ale evenimentului.

Evenimentul se derulează sub coordonarea cunoscutului artist ploieştean Eugen Petri. „Simpozionul Internaţional de Sculptură derulat la Caransebeş este unic în România şi singurul din estul Europei de această anvergură, iar municipiul din Banatul Montan este deja, putem spune fără echivoc, pe harta culturală a lumii”, a declarat sculptorul Eugen Petri.

Noile monumente sculptate în andezit urmează să fie amplasate în parcul tematic situat la intrarea în municipiul Caransebeş, pe şoseaua dinspre Reşiţa, în cartierul Valea Cenchii.

La final, numărul operelor de artă realizate în andezit va fi de 33, iar astfel patrimoniul cultural al urbei de pe Timiş şi Sebeş va însemna un total de 99 de monumente impozante, de peste doi metri înălţime.

Anterior „Taberei Internaţionale de Sculptură în Andezit”, la Caransebeş s-au mai derulat ediţii ale „Simpozionului Internaţional de Sculptură în Lemn Teiuş”, ocazii cu care au fost create 33 de monumente, precum şi ale „Simpozionului Internaţional de Sculptură în Marmură”, în cadrul cărora au mai fost realizate alte 33 de opere de artă.

Organizatorii taberelor au hotărât că, începând de anul viitor, artiştii vor sculpta în materialul denumit travertin.

Vasi POPESCU


Un gând despre “Caransebeşul intră în zodia Sculpturii

Comentariile sunt închise.