Încadrată în ampla manifestare intitulată generic „Ruga de la Oraş”, vineri, 13 aprilie, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru”, a avut loc vernisarea expoziţiei „Caransebeşul, la 1918”. La acţiune au participat primarul Felix Borcean, Constantin Brătescu, fostul şef al Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, dr. Ovidiu-Laurenţiu Roşu – actualul şef al instituţiei, oameni de cultură, istorici sau pasionaţi de trecutul oraşului, rolul de amfitrion revenindu-i managerului Casei de cultură, Ioan Cojocariu.
Acesta a spus că, prin această expoziţie, organizatorii îşi propun să arate lumii cum arăta Caransebeşul în urmă cu 100 de ani, evenimentele de atunci fiind oglindite în presa vremii. „Expoziţia va fi îndosariată, pentru ca aceia care vor trăi peste cu 100 de ani să vadă cu ce ne ocupam noi în urmă 100 de ani, studiind istoria noastră de acum altă sută de ani”, a adăugat Ioan Cojocariu.
Primarul Felix Borcean s-a arătat puţin mirat de faptul că în expoziţie nu sunt foarte multe imagini din Caransebeş. „Ştiu că, totuşi, există astfel de imagini, le-am văzut foarte recent în colecţia unui caransebeşean, ele înfăţişează Primăria, Ieruga, dar şi alte clădiri. Caransebeşul arăta foarte bine, aşa cum foarte bine arată şi acum, cu câteva excepţii, iar peste 100 de ani, când va fi o altă expoziţie aniversară, sper să putem prezenta posterităţii partea cea mai frumoasă a oraşului nostru”, a spus edilul municipiului.
Răspunsul lui Ioan Cojocariu a venit imediat, managerul instituţiei de cultură care, împreună cu Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, a organizat această acţiune, spunând că partea arhitecturală a oraşului va fi reprezentată într-o altă expoziţie, la aceasta adăugându-se şi documente mai puţin cunoscute, toate urmând să releve o altă faţetă a modului în care se trăia acum un veac la Caransebeş.
Constantin Brătescu, autorul care, în scrierile sale, a tratat istoria oraşului în cele mai diverse domenii – economic, social, administrativ, politic, învăţământ, cultural, religios şi chiar sportiv –, a vorbit despre faptul că exponatele reprezintă picătura dintr-un lac foarte mare al întregii mişcări naţionale desfăşurată la Caransebeş pe parcursul secolului XIX şi până în anul 1919. „În anul 1887, după alegerile parlamentare care au avut loc în Ungaria, singurul deputat român ales în Parlamentul de la Budapesta a fost generalul Traian Doda. În 10 octombrie 1887, va refuza să se prezinte la lucrările Parlamentului şi-i trimite o scrisoare fulminantă preşedintelui Parlamentului maghiar, în care vorbeşte despre putreziciunea din întregul Imperiu, despre responsabilitatea mare pe care o aveau Casa de Habsburg şi Guvernul de la Budapesta vizavi de soarta românilor, a slovacilor, a sârbilor, a slovenilor şi a tuturor celor care erau sub Coroana maghiară. Procesul are loc în anul 1888, şi Traian Doda este condamnat la doi ani de închisoare. Întreaga suflare românească din Transilvania şi Banat i-a fost alături, dar şi de dincolo, din Regat, oamenii şi-au exprimat adeziunea faţă de generalul Traian Doda şi de acţiunea lui. Ceea ce a făcut Traian Doda în perioada 1887-1888 la Caransebeş a premers Mişcarea Memorandistă. În anul 1886 se întâlnea deja la Băile Herculane cu Alexandru Mocioni şi cu Vincenţiu Babeş, ca să pregătească acest moment politic deosebit”, a spus Constantin Brătescu.
Un alt eveniment la care a făcut referite fostul şef al Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale a fost momentul din 1896, când maghiarii şi-au sărbătorit mileniul de existenţă în Câmpia Panonică. „Au fost invitate instituţiile Statului din toate părţile, societăţile de cultură, personalităţi ale tuturor locurilor care se aflau atunci sub stăpânirea maghiară. Caransebeşenii au refuzat, în cea mai mare parte, să participe la Adunarea Milenară de la Budapesta. Primarul Constantin Burdea a fost foarte supărat pe caransebeşeni şi pe prezenţa foarte subţire, a doar câtorva oameni, care au mers acolo. În timp ce la Budapesta se desfăşurau cu adevărat serbările lor, în cazărmile din Caransebeş, în noaptea respectivă s-a cântat «Deşteaptă-te, române!». Autorităţile s-au alertat, cum de-au îndrăznit soldaţii români din garnizoană, cei care se aflau acum în cadrul Regimentului 43 Infanterie, să intoneze acel cântec într-o unitate maghiară”, a mai spus Constantin Brătescu.
Un alt moment pe care vorbitorul a ţinut să-l puncteze se referă la faptul că în 1906 au avut loc alegeri parlamentare în întreg Regatul maghiar. În acea vreme, unul dintre cele mai importante cercuri electorale era cel al Caransebeşului, unde candida savantul Ioan Sârbu, din partea Partidului Naţional Român, înfruntându-se cu Constantin Burdea, primarul oraşului. „Campania electorală s-a desfăşurat cu totul şi cu totul altfel decât cele de dinainte. Studenţii teologi, studenţii pedagogi din Caransebeş au părăsit internatele, ieşind pe stradă, s-au mutat din sat în sat şi s-au transformat în propagandişti ai Partidului Naţional Român, au fluturat tricolorul românesc şi au cântat cântece naţionale. Pentru atitudinea lor, au fost pedepsiţi exemplar trei profesori, care au fost obligaţi de către contele Apponyi, ministrul Instrucţiunii Publice, să părăsească învăţământul. Episcopia a fost ameninţată cu desfiinţarea, cu tăierea tuturor fondurilor. În iunie, cei trei au părăsit Institutul, iar apoi, foarte amărât, foarte bolnav, peste o lună s-a dus la cele veşnice şi Episcopul Nicolae Popeea. Va părăsi, în acelaşi an, Institutul şi Patriciu Drăgălina, cel care era dirigintele părţii Pedagogice”.
Constantin Brătescu a adăugat că a făcut referire la aceste evenimente tocmai pentru a sublinia că, între 1896 şi 1910, la Caransebeş s-a dus o luptă teribilă între gruparea pro-guvernamentală, condusă de Constantin Burdea, şi Partidul Naţional Român, care avea o organizaţie puternică în oraş, şi pe care primarul Burdea a încercat s-o discrediteze prin toate mijloacele, în plan politic el fiind un antiromân. Vorbitorul a mai subliniat că, în timpul Primului Război Mondial, mulţi dintre oamenii din zonă au fost arestaţi. „Un lucru de mare interes, confirmat, de altfel, de documente, este acela că sudul Banatului, partea Caransebeşului, a fost prima dintre provinciile aflate sub tutela austro-ungară care s-a dezrobit de vechea orânduire. Evenimentele din toamna anului 1918 au consfinţit cu tărie acest lucru”.
Dr. Ovidiu-Laurenţiu Roşu a făcut o scurtă trecere în revistă a documentelor prezentate în această expoziţie. Astfel, cei prezenţi la eveniment au putut vedea Adrese ale Primăriei în care li se spune dulgherilor şi constructorilor din oraş să nu mai construiască fără autorizaţie, schiţa Uzinei electrice din Caransebeş, prima de acest gen din Europa, fotografii ale învăţătorului Pavel Jumanca, precum şi un pasaj cutremurător din Memoriile sale, documente legate de inaugurarea statuii Pro Patria şi a Împărătesei Sissi, poezii ale învăţătorului Gheorghe Neamţu, documente legate de Ştefan Jianu, un personaj extrem de important pentru Caransebeş privind participarea la Marea Unire, care a murit cu câteva săptămâni înainte de eveniment, fotografii cu Miron Cristea şi Cornel Corneanu, sau copii după ziarele „Lumina” şi „Foaia Diecezană”.
Şeful Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale a vorbit despre doi dintre participanţii la evenimentele din 1918, care şi-au lăsat emoţiile pentru posteritate – profesorul Ioan David, de la Academia Teologică din Caransebeş, şi învăţătorul Pavel Jumanca. Ovidiu-Laurenţiu Roşu a citit din scrierile lui Ioan David, reunite sub titlul „Amintiri fugare din toamna anului 1918 – însemnările unui student”. „O călătorie de la Timişoara la Caransebeş se face în timpurile acestea într-un fel foarte original. Compartimentele nu se mai deosebesc după clase, geamurile lipsesc pe toată linia, ofiţerii stau zgribuliţi pe bănci. Trenul nostru se aseamănă cu un tren blindat, căci flăcăii reîntorşi trag focuri de armă ca la nuntă, de bucurie că au scăpat teferi de măcelul odios care a năpăstuit şi bestializat lumea timp de patru ani de zile. În gara Lugoj, patrula îi somează pe călători să se dezarmeze. Intrăm în sfârşit în Caransebeş. Oraşul e încercuit de posturi gata să descarce arma la orice zgomot suspect. Se aude strigătul nervos al santinelelor, câteva detunături de armă… Avem un punct de sprijin în aceste zile, e Episcopul Miron Cristea. Arbitru autoritar al situaţiei, al cărui prestigiu îl respecţi. Cuvântul lui e lege”.
Vorbind despre Pavel Jumanca, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale a ţinut să amintească o serie de aspecte din viaţa extrem de tumultuoasă a acestuia – a fost învăţător la Şcoala Confesională din Caransebeş, a plecat în război în 1914, a dezertat împreună cu un camarad din Zorlenţ, după un an petrecut în Armata Austro-Ungară, a ajuns învăţător la Cosovăţ, în judeţul Mehedinţi, pentru o lună, s-a angajat apoi la o fabrică de grenade lângă Târgovişte, fiind nevoit să plece şi de acolo, în Moldova. Pasajul pe care l-a citit Ovidiu-Laurenţiu Roşu din Memoriile lui Pavel Jumanca au descris întoarcerea acestuia acasă, după patru ani şi jumătate, şi întâlnirea emoţionantă, dar şi dureroasă, cu familia care îl crezuse dispărut.
În încheiere, acesta a citit un fragment referitor la modul în care Pavel Jumanca a văzut Caransebeşul anului 1918. „Potopul frământărilor revoluţionare a găsit pe fruntaşii vieţii noastre româneşti din Caransebeş într-o completă dezorientare şi într-o condamnabilă teamă, chiar laşitate. Ei n-au fost capabili să se pună în fruntea mişcării poporale şi să canalizeze voturile înspre idealul de totdeauna al afirmării naţionale. În neorientarea lor laşă, au lăsat curs liber străinilor, zbirii de până azi, să ia cârma frământărilor sociale învolburate, străduindu-se să le canalizeze spre scopurile lor vechi, îmbrăcate în haină nouă, sub masca democraţiei false. Şi intelectualii noştri nu au avut curajul, nici simţul de mai bună orientare în măcinarea rapidă a evenimentelor, ci s-au lăsat, în formă laşă şi de umilitoare linguşire, unelte docile în mâinile celor ce serveau vechile interese potrivnice neamului nostru. Au intrat în Consiliul orăşenesc, subordonat Guvernului de la Budapesta, şi patru români, dr. Cornel Corneanu, Iuliu Vuia, Gheorghe Neamţu şi un ţăran oarecare. Mulţimea poporului şi cu deosebire cei întorşi de pe fronturile de luptă au înţeles mai bine porunca vremilor trăite şi au avut şi curajul luptei drepte. Ei n-au admis această alcătuire mincinoasă, ei au pretins o organizaţie naţională, revoluţionară cu adevărat, care să înlăture toate vechile păcate şi să pornească pe un nou drum drept şi curat, spre destinul real şi cinstit al neamului nostru oropsit de veacuri. Sub puternica presiune a maselor populare s-a prăbuşit noua alcătuire, şubredă şi nepotrivită cu cerinţele vremurilor, şi s-a organizat Consiliul Naţional şi Garda Naţională”.
Referitor la aceste ultime însemnări, în finalul manifestării Constantin Brătescu a ţinut să-şi exprime o serie de rezerve, afirmând că documentele vremii prezintă o cu totul altă situaţie decât cea descrisă de Pavel Jumanca.
Sonia BERGER
