După ce, cu doar câteva ore înainte, fusese prezent la librăria „Semn de Carte” din Reşiţa, unde a prezentat două volume apărute la Editura „Curtea Veche”, luni după-amiază, Alteţa Sa Regală Principele Radu s-a aflat la Caransebeş, în mijlocul elevilor de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga”. Înaltul oaspete a fost întâmpinat de tineri îmbrăcaţi în costume populare, care i-au oferit pâine şi sare, pe acordurile cântecului interpretat de Corul gimnazial dirijat de Ioan Drăghina. Însoţit de directorul liceului, Gabriela Pfeifer, de inspectorul general al ISJ Caraş-Severin, Paul Şuşoi, de inspectorul şcolar general-adjunct Nicolae Grindeanu, de cadre didactice, elevi şi părinţi, Principele Radu s-a deplasat în amfiteatrul şcolii, unde a susţinut o pledoarie pentru promovarea lecturii în rândul tinerelor generaţii şi a vorbit despre alegerea sa de a susţine programul „Cărţile copilăriei”, iniţiat de Curtea Veche Publishing, precum şi de multiplele direcţii de acţiune din cadrul acestuia pentru a readuce lectura printre plăcerile celor mici. Programul, bazat pe seria de cărţi omonimă, luptă împotriva statisticilor din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe din sistemul educaţional, scăderea dramatică a interesului pentru lectură în rândul copiilor şi dificultăţile întâmpinate de aceştia în înţelegerea textelor.
După ce s-a scuzat pentru întârzierea datorată unei întâlniri cu o delegaţie de oameni de afaceri italieni care vor să investească în salubritate, primarul Marcel Vela, care anterior evenimentului a avut o întrevedere cu Principele Radu la Primăria municipiului, a evocat prima întâlnire cu Alteţa Sa Regală, petrecută în urmă cu şapte ani, cu prilejul popasului făcut de Majestatea Sa Regele Mihai, la Caransebeş. „Am fost mândru de faptul că Majestatea Sa a fost aici, să vadă oraşul în care, în urmă cu mulţi, mulţi ani, Miron Cristea, primul Episcop al Caransebeşului care s-a gândit la un edificiu creştin, la o Catedrală episcopală, a avut aceste gânduri şi la Bucureşti, când a devenit Patriarh şi l-a cunoscut pe viitorul rege al României, pe Mihai. Evocând aceste evenimente, sau pe cele mai recente, când Principele Radu a participat, în Aula «1 Decembrie 1918», la lansarea unei cărţi, am pus şi bazele unei colaborări viitoare, şi, în prima jumătate a lunii decembrie, Principele Radu va reveni la Caransebeş, vom ctitori un alt moment cultural, de suflet, şi chiar vom încerca să facem, cu ocazia acelui eveniment, şi concertul din Catedrala episcopală şi aducerea Luminii de la Betleem, pentru Naşterea Mântuitorului şi pentru Sărbătoarea Crăciunului”, a spus Marcel Vela.
Directorul Casei de cultură, Ioan Cojocariu, a făcut o scurtă prezentare a celor două volume. „Ele pot fi prezentate şi separat, dar şi la un loc, pentru că ele sunt, într-un fel, complementare, întrucât sunt două biografii ale unui cuplu regal, Alteţa Sa vorbind în cartea celor trei poduri peste timp despre cele trei stadii ale devenirii domniei-sale, dar şi a României, iar cartea despre Principesa Margareta vine, într-un fel, să întărească cele spuse de primul volum, după cum şi primul volum spune lucrurile mai pe larg decât apar în cartea Sandrei Gătejanu Gheorghe. Cărţile sunt greu de povestit, ele sunt ca nişte filme care merită văzute”, a spus Ioan Cojocariu. În continuare, directorul Casei de cultură a vorbit despre faptul că, deşi părinţii Alteţei Sale erau medici, l-au lăsat totuşi să-şi urmeze vocaţia, aceea de actor, Cojocariu făcând o paralelă între aceasta şi scrierile şi viaţa Principelui Radu. „Sunt eseurile despre măşti, sunt de o delicateţe şi un rafinament deosebite, despre masca pierdută sau masca vie, masca mişcată… Ale lui Jose Carreras, Peter O’Toole, a lui Menuhin sau ale altor artişti pe care domnia-sa a avut privilegiul să-i întâlnească şi să ni-i aducă nouă, mai vii, poate, decât îi ştim, sau mai apropiaţi, prin descrierea fin-cunoscătoare a Excelenţei-Sale”. În carte – a mai spus directorul Casei de cultură –, sunt relevate şi eforturile depuse de Regele Mihai pentru ca România să poată fi primită în NATO şi în Uniunea Europeană, pentru ca ţara să prospere şi să fie adusă din nou în rândul naţiunilor civilizate, un loc, de altfel, meritat.
Prof. Nicolae Borlovan, de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga”, a vorbit despre faptul că Editura „Curtea Veche” a tipărit peste 20 de titluri din această colecţie regală, cărţi care propun o reevaluare a istoriei naţionale, atât de puţin cunoscută până în 1989. „Despre cartea «Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare» nu am prea multe de vorbit, pentru că ea este o bijuterie editorială, se bazează foarte mult pe fotografie, pe colaj, este o viaţă în imagini a Principesei Margareta. Celelalte cărţi din aceeaşi colecţie vin cu aceeaşi paletă superbă de imagini care valorifică un trecut pe care noi îl ştim foarte puţin. Cărţile vorbesc de la sine. Dincolo de eleganţa şi de ţinuta regală pe care le propune editura, poate fi remarcată, în acelaşi timp, o simplitate, aşa cum spunea unul dintre prefaţatorii cărţilor, o simplitate în acelaşi timp nu foarte accesibilă, ceea ce e un paradox. Alteţa Sa Principele Radu, în «Trei poduri peste lume», titlul fiind metaforic, propune de fapt un spectacol de idei din ultimul sfert de secol pe care l-a traversat Casa Regală a României. Este o carte aproape enciclopedie, care conţine scriitori, artişti, case regale, geografii, istorii ale lumii… Aşa cum spuneam, cartea este de o simplitate dezarmantă, dar, în acelaşi timp, ea se adresează «connaisseur-ilor», oamenilor rafinaţi, care au o bună pregătire culturală, nu numai literară sau artistică, dar, altfel, stilul este de o eleganţă aproape dezarmantă. Este o carte absolut fenomenală, o carte care se citeşte pe nerăsuflate, cu condiţia ca anumite lucruri să-ţi fie cunoscute în prealabil”, a spus Nicolae Borlovan.
„Dacă întreabă cineva de ce e nevoie de un rege, răspunsul la întrebare durează cât o viaţă, fiindcă de fapt el nu poate fi cuprins în cuvinte”, a spus Principele Radu, în deschiderea discursului său. Alteţa Sa Regală a vorbit despre particularităţile cărţii scrise de un membru al Familiei Regale, una fiind aceea că nu este scrisă de un prozator, iar intenţia de a o pune pe hârtie nu se numeşte literatură. „Dacă nu vin la dumneavoastră să v-o prezint, e ca şi cum nu există, fiindcă rostul ei nu este acela de a sta pe un raft de bibliotecă, ci de a fi citită atunci când a fost scrisă. Dacă noi, astăzi, nu aflăm cât de mult a contat intervenţia Regelui în anii aceia evocaţi când România încerca să intre în Uniunea Europeană şi în NATO, ce rost mai are să o afle cineva peste 30 de ani, când nici nu vor şti că România n-a fost întotdeauna membră NATO, dacă NATO va mai exista atunci?, s-a întrebat Principele Radu.
În continuare, Alteţa Sa Regală a vorbit despre faptul că dacă astăzi Familia Regală se bucură de respect şi încredere, acesta nu este rezultatul muncii unui singur om, meritul cuiva anume, ci este vorba despre o serie de circumstanţe care au ajuns într-un moment în care oamenii îşi dau seama de aceste lucruri singuri, fără să le arate sau să le spună cineva.
„Aş vrea să spun câteva cuvinte şi despre cartea «Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare», pe care atât de frumos a prezentat-o domnul profesor Borlovan… Există ceva mult mai mult decât estetica acestui volum… În 18 ianuarie 2015 se împlinesc 25 de ani de când Principesa Margareta a păşit pe pământul ţării ei… Volumul acesta, ca şi cel care va apărea atunci, sunt un fel de oglindă, sau mai bine-zis o metaforă, un fel de garant al unei fidelităţi formidabile, sigur moştenită de la tatăl ei, Majestatea Sa Regele Mihai, de la bunica Elena, un model de devotament care nu încetează niciodată şi care nu face caz de el însuşi, fiindcă, dacă Principesa ar fi fost acum, aici, în mod sigur folosea mult mai puţine cuvinte decât mine şi vorbea cu mult mai multă măsură decât am făcut-o eu. Prin urmare, volumul acesta este preţios, în afară de faptul că posedă în paginile lui fotografii atât de frumoase şi o poveste atât de importantă pentru trecutul nostru, e preţios pentru că el conţine între coperte o neasemuită fidelitate, un extraordinar de mare devotament, ceva ce nu poate fi nici prefăcut şi nu poate fi nici cumpărat. Nu poţi să-l dobândeşti. Îl ai sau nu-l ai”, a mai spus Principele Radu.
.
În închidere amnifestării, Alteţa Sa Regală a oferit autografe celor care au dorit să aibă în bibliotecile personale aceste volume.
Bianca METEŞ