Istoriografia română contemporană, scrisă pe baza unor informaţii documentare valoroase privind evenimentele de după 23 august 1944, consemnează cu insistenţă că Uniunea Sovietică a tratat România ca pe o ţară cucerită, în pofida faptului că, alăturându-se ei cu peste 350.000 de militari şi ofiţeri, în luptele din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, a avut jertfe imense şi a înregistrat o permanentă secătuire a avuţiei naţionale pentru susţinerea frontului.

Statutul de ţară sub ocupaţie era resimţit pretutindeni, atât în mediul urban, cât şi în cel rural.

Comisia Aliată de Control a intrat treptat sub autoritatea Comandamentului militar sovietic, care îşi desemnase împurteniciţi în fiecare judeţ. În faţa acestora, prefecturile de judeţe, preturile şi primăriile nu aveau nici cea mai mică putere. Peste tot se constatau doar acte de supunere, chiar şi atunci când abuzurile erau foarte vizibile.

Spaima, abuzurile şi nemulţumirile se înregistrau pretutindeni, inclusiv în Caransebeş, cele mai multe cauzate de povara crescândă a solicitărilor Armatei sovietice privind asigurarea aprovizionării, mai ales cu bunuri alimentare.

S-au încercat măsuri de temperare a abuzurilor, Blocul Democratic, prin reprezentanţii săi, dr. Nicolae Ştefănigă – avocat, şi Milan Ognanovici, solicitând în 18 septembrie 1944 Primăriei să ia măsuri ca prăvăliile şi restaurantele să fie deschise între anumite ore pentru aprovizionarea trupelor aliate care treceau prin oraş. Se înţelege că se încerca evitarea unor conflicte cauzate de pretenţiile militarilor sovietici.

Prin aceeaşi Adresă, se sugera ca populaţia civilă „să pună la dispoziţie din prisosul care îl are din alimente trupelor aliate, aceasta pentru ca să nu fie nevoiţi, în cazul când vor constata lipsa de aprovizionare sau rea-voinţă a populaţiei, să procedeze într-un mod care poate nu ar fi de dorit”.

Pentru starea de spirit din oraş, relevant este un Memoriu din 21 octombrie 1944, al mai multor locuitori, faţă de felul cum erau aplicate prevederile Convenţiei de Armistiţiu. Redăm un semnificativ pasaj: „Noi am fost loviţi mai rău de soarte, căci nouă ni s-a luat fânul, ovăsul, orzul ş.a., fără a ne opune şi fără a primi vreo contravaloare. Noi suntem aceia cari trebuie să facem corvoadă cu carele noastre şi tot noi trebuie în majoritate şi sacrificiul de sânge! Acum ni se cer tot nouă vitele! Acest fapt credem că este o nedreptate socială şi care poate avea urmări nefaste”. Autorii memoriului sugerau ca povara predării vitelor să fie repartizată uniform pe locuitori. Printre cei 73 de semnatari se aflau Dimitrie Sgăvârdea, dr. Nicolae Ştefănigă, Samson Talpeş şi Constantin Călţiun, care prezentau un tablou sumbru, din care nu lipseau sacrificiul de sânge de pe Frontul de Vest, jafurile din oraş şi pretenţiile crescânde pentru aplicarea Convenţiei de Armistiţiu, considerate pe bună dreptate ca insuportabile.

În luna noiembrie 1944, conform ordinelor Prefecturii judeţului Severin şi Corpului 7 Armată, Centrul de Exploatare Severin era obligat să pună la dispoziţia Armatei sovietice 500.000 kg vite vii. Din această cantitate, plăşii Caransebeş îi revenea predarea unui număr de 250 de vite mari, iar oraşului 11 vite. În 28 noiembrie, vitele stabilite pentru oraşul Caransebeş erau pregătite pentru predare.

Pentru a descuraja excesele şi jafurile din locuinţe, în oraş s-a înfiinţat o cantină în incinta restaurantului „Pomul verde”, pentru ofiţerii şi soldaţii sovietici în trecere prin oraş, însă în luna noiembrie 1944 lipseau fondurile pentru aprovizionarea acesteia. Prefectura judeţului Severin era informată că „Comandamentul rus din localitate, în afară de cei care au primit mâncare la cantină, a mai cerut la diferite ocazii, pentru unităţi în trecere, oi, viţei, porci, cartofi şi alte alimente, cari li s-au dat cu fiecare ocazie. Pentru unele din aceste alimente Comandamentul a dat bonuri, altele au fost ridicate fără bon”.

Documentele semnalează şi alte pretenţii cu efecte negative asupra aprovizionării populaţiei locale, care deja se confrunta cu fenomene de speculă.

Oficiul economic de pe lângă Prefectura judeţului Severin înştiinţa, în 8 decembrie 1944, Primăria din Caransebeş că „tot untul produs în acest judeţ a fost blocat la dispoziţia ODALAP Bucureşti, pentru nevoile Armatei Sovietice”, pe piaţa liberă din judeţ acest produs alimentar vânzându-se la preţ de speculă.

Colectările pentru îndeplinirea obligaţiilor derivate din Convenţia de Armistiţiu se vor intensifica în primele două luni ale anului 1945, când Primăria oraşului Caransebeş a disponibilizat suma de 500.000 de lei pentru cumpărarea a 20 de vite cornute. Anterior, mai predase Centrului de Exploatare Severin încă 28 de vite.

Se pare că autorităţile militare sovietice nu erau mulţumite cu stadiul aplicării Convenţiei de Armistiţiu în judeţul Severin, fapt care reiese dintr-o Adresă din 25 mai 1945 a colonelului H. Bossie, delegatul Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului în judeţul Severin. Acesta atenţiona Primăria oraşului Caransebeş că atât autorităţile administrative, cât şi populaţia trebuie lămurite pentru „îndeplinirea exactă şi totală a prevederilor Convenţiei de Armistiţiu, cu orice sacrificiu, subliniind faptul că cea mai mică nerespectare a vreuneia din clauzele Convenţiei atrage după sine consecinţe grave, cari se resfrâng asupra Ţării şi, deci, a întregii colectivităţi”. Acelaşi delegat atenţiona că neexecutarea plăţii despăgubirilor de război va altera raporturile cu aliaţii, îndeosebi cu URSS, statul care îngenunchiase economic România.

Observându-se chiar o împotrivire a autorităţilor locale, care constataseră epuizarea resurselor economice ale familiilor deposedate de vitele care produceau lapte şi carne şi de cele utilizate la muncile agricole, observându-se că şi bugetele oraşelor şi comunelor au fost utilizate în bună parte pentru a satisface prevederile Convenţiei de Armistiţiu, în luna iunie 1945 s-a hotărât înfiinţarea la Caransebeş a unui Subcentru de colectare, „din cauza continuelor nevoi ale îndeplinirii Convenţiei de Armistiţiu”. În componenţa Subcentrului au fost numiţi ajutorul de primar, delegatul Subcentrului de exploatare şi trei gospodari din oraş. Atribuţiile acestuia erau prevăzute în Legea Nr. 404/1945.

Pretenţiile sovieticilor nu se vor diminua. Împuternicitul Comisiei Aliate de Control pentru judeţul Severin, locotenentul Frunză, a solicitat în luna iunie 1945 ca proprietarii de cai din oraş să se prezinte la Comisia X de cumpărare a cailor de către autorităţile militare sovietice. Comisariatul de poliţie din oraş a informat Primăria că nouă proprietari au refuzat să se prezinte, aceştia deţinând 13 cai.

În luna noiembrie 1945, situaţia devenise disperată în privinţa aplicării prevederilor Convenţiei de Armistiţiu. Autorităţile sovietice solicitau, în condiţiile unei secete prelungite, predarea unei mari cantităţi de porumb. Pentru a clarifica lucrurile, s-a impus constituirea, în 19 noiembrie, a unui Comitet cetăţenesc pentru aplicarea Armistiţiului, format din primar, comandantul garnizoanei, reprezentanţi ai partidelor politice, Camerei de Agricultură, şi ai Camerei de Industrie şi Comerţ, care au stabilit că în anul 1945 recolta de porumb la hectar a fost de doar 265 kg. Pe de altă parte, recoltele au avut de suferit în zonele Racoviţa, Sub Teiuş, Lunca Grofului şi Câmpul Roşu, din partea vitelor care aparţineau unei divizii sovietice cantonate în oraş şi care au călcat în mod repetat culturile de porumb. În acea perioadă, în oraş se resimţea în mod acut lipsa porumbului.

Analizându-se situaţia disperată a locuitorilor din oraş, autorităţile s-au solidarizat, pentru a încerca să stopeze noi impuneri la cotele de orice fel, care deveniseră insuportabile.

În contextul participării efective a primăriilor la aplicarea art. 10 din Convenţia de Armistiţiu, acestea dezbătând cu reprezentanţii proprietarilor de animale şi cultivatorilor de cereale modalităţile de colectare, în luna decembrie 1945, Comisariatul General al Executării Armistiţiului informa prefecturile de judeţe că situaţia colectărilor de subzistenţă se înrăutăţise continuu, autorităţile administrative judeţene şi locale fiind acuzate că nu dau concurs organelor împuternicite cu aplicarea acesteia.

Cu toate acestea, din propriile gospodării, 23 de locuitori au predat în cadrul Convenţiei de Armistiţiu 24 de vite mari, Primăria hotărând ca în anul 1946 acestea să fie scutite de taxe comunale.

Presiunile autorităţilor sovietice erau destul de mari şi la începutul anului 1946, când Comisariatul General al Executării Armistiţiului a ordonat să se execute până în 21 ianuarie un recensământ al terenurilor agricole şi animalelor, un recensământ al clădirilor şi altul al întreprinderilor economice.

Totodată, Comisia judeţeană din Lugoj pentru aplicarea Armistiţiului, neţinând seama de colectările anterioare şi de seceta din anul 1945, a planificat ca în trimestrul I/1946 să se colecteze 462 de vite mari tăiate şi 404 porci, din care plăşii Caransebeş îi revenea predarea a 45 de vite tăiate şi 37 de porci.

La indicaţia Prefecturii judeţului Severin, în majoritatea localităţilor s-au constituit comitete incluzând şi reprezentanţi ai partidelor politice, care să constate în târguri preţurile reale ale vitelor mari şi porcilor, în vederea cumpărării pentru predare autorităţilor militare sovietice. Un asemenea comitet s-a constituit în 16 ianuarie 1946 la sediul Preturii plăşii Caransebeş, el fiind format din pretorul plăşii, comandantul militar al Subcentrului de exploatare Caransebeş, medicul veterinar de plasă, şeful Ocolului Agricol Caransebeş, ajutorul de primar din oraş, acesta şi ca reprezentant al Frontului Plugarilor, şi reprezentanţi ai PSD, PCR şi Blocului Naţional Democrat. În cadrul acestor şedinţe, seara se stabileau preţurile de cumpărare pentru ziua următoare.

Pretenţiile pentru aplicarea întocmai a prevederilor Convenţiei de Armistiţiu includeau şi uiumul de la mori şi colectarea de cereale, însă pe raza oraşului era îndreptăţită să încaseze aceste obligaţii doar Cooperativa „Frăţia”, care primea de la Primărie tabele cu persoanele stabilite a preda asemenea cote.

În listele cu bunuri ce trebuiau predate în luna martie 1946 apare untura de porc, oraşului Caransebeş revenindu-i o cantitate de 150 kg, iar satului Caransebeşul Nou, 50 kg. La întocmirea listei pe localităţi au participat şi reprezentanţi ai Frontului Plugarilor şi PCR.

Printr-o Hotărâre guvernamentală, începând cu iunie 1946 s-au desfiinţat Centrele judeţene de exploatare, cele care răspundeau de colectarea şi predarea bunurilor către autorităţile militare sovietice, însă în locul lor s-au creat Secţii de exploatare în cadrul Cercurilor teritoriale, cu aceleaşi atribuţii.

Demn de menţionat este faptul că în momentul desfiinţării Subcentrului de exploatare Caransebeş, în custodia sa se aflau 30 de vite mari de peste 350 kg, pentru care se solicita procurarea de fân. Ele urmau să fie preluate de către trupele sovietice.

Aplicarea art. 10 din Convenţia de Armistiţiu a secătuit potenţialul economic al ţării, atât în sfera industriei, cât şi a agriculturii şi zootehniei, şi a creat nemulţumiri în rândul populaţiei şi chiar al autorităţilor administrative, acuzate că sabotează colectările.

Comparativ cu perioada guvernării lui Ion Antonescu, anii 1944-1947 pot fi definiţi ca cei dintâi ai îngenunchierii economice totale faţă de URSS, pe fondul unei politici sociale şi economice dictate de către comisarii sovietici, impuşi pe lângă miniştrii incompetenţi şi obedienţi din guvernul nelegitim şi antidemocratic al lui Petru Groza. (Va urma)

Constantin BRĂTESCU