Caransebeșul rămâne liberal!


Conform rezultatelor oficiale ale alegerilor din 5 iunie, comunicate de Biroul Electoral de Circumscripție Nr. 2, Felix Borcean a obținut 4.495 de voturi (49,1%), în vreme ce Ilie Iova a fost votat de 4.159 de caransebeșeni (45,4%). Pe locul al treilea s-a clasat candidatul ALDE, Nicolae Șelner, cu 388 de voturi (4,2%).

„Este unul din cele mai frumoase momente din viața mea, este mult și totuși puțin, am sperat la un scor mai mare, dar vom analiza aceste rezultate. Sunt extrem de mulțumit că am câștigat, mulțumesc echipei mele de tineri și domnului primar Marcel Vela pentru tot sprijinul acordat. A fost o lună extrem de dificilă, dar bucuria de la finalul acestei campanii este perfect meritată”, a spus Felix Borcean la aflarea rezultatelor.

La rândul său, Marcel Vela, cel care l-a sprijinit în campania electorală pe viitorul primar, a declarat: „Sunt cel mai fericit primar din România, pentru că Felix va continua povestea Caransebeșului. Le mulțumesc tuturor celor care au votat PNL și pe Felix, dar le mulțumesc și celor care nu ne-au votat, pentru că așa am putut demonstra că politică se poate face și fără injurii și atacuri, dar în schimb se poate face politică și administrație în favoarea oamenilor”.

În aceste condiții, liberalii vor deține majoritatea în noul Consiliu Local, cu 10 mandate, atribuite în urma celor 4.175 de voturi obținute, în timp ce PSD, cu 3.655 de voturi, va avea 9 consilieri locali. Niciuna dintre celelalte formațiuni politice nu au reușit să acceadă în forul legislativ caransebeșean.

În ceea ce privește voturile pentru Consiliul Județean,  în municipiu liberalii i-au devansat pe  social-democrați cu aproape 1.500 de voturi, respectiv cu 4.469 (49,7%), la 2.980 (33,2%).

În continuare, vă prezentăm rezultatele alegerilor în câteva comune din zona Caransebeş. Astfel, la Glimboca, rămâne primar Petru Novac Crâsnic – PNL, la Turnu Ruieni a câştigat alegerile liberalul Ionică Antonescu, la Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş – PSD îşi păstrează fotoliul, la fel şi la Păltiniş, social-democratul Ioan Paul Popovici, şi, la Băuţar, Romulus Barbescu. Primăria Zăvoi a fost câştigată de liberalul Doru Cîrdei, la fel ca şi cea din Armeniş, de un alt liberal, Cristian Vela, iar la Slatina-Timiş învingător este fostul primar Gheorghe Roma. La Teregova, alegerile au adus o femeie-primar, pe Maria Damian, de la PSD, în timp ce trei primari îşi păstrează funcţiile – liberalul Ioan Rusu, la Ezeriş, şi social-democraţii Viorel Roşca, la Brebu, şi Vichente Suru, la Bucoşniţa.

Sonia BERGER