Aşa cum obişnuieşte de o bună bucată de vreme, administraţia locală ţine să marcheze într-un mod inedit împlinirea, de către tinerii din oraşul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, a vârstei majoratului, înmânându-le acestora diploma şi titlul de „Cetăţean al municipiului Caransebeş”. Un astfel de eveniment a fost găzduit săptămâna trecută de Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei, atunci când, în prezenţa primarului Marcel Vela, a viceprimarului Filip Strejariu, a city-managerului Nicolae Borcean, a secretarului Primăriei, Ana Bratu, şi a şefului Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, Marius Frăţilă, un nou „contingent” de tineri care au împlinit 18 ani în trimestrul al treilea al acestui an a primit aceste certificate.
„Ne-am făcut un obicei şi este un moment important şi pentru noi, nu doar pentru ei, fiindcă astăzi îi onorăm, îi invităm într-o clădire istorică – sediul Primăriei municipiului Caransebeş –, unde, de 110 ani, generaţii şi generaţii au făcut istorie, pentru că, începând de acum, ei devin cetăţeni responsabili, cu drepturi, dar şi cu obligaţii, ai municipiului Caransebeş, ai României şi ai Uniunii Europene. Ei sunt ambasadorii şi viitorul municipiului Caransebeş, ei sunt cei pe umerii cărora se va construi tot ceea ce se va întâmpla în deceniile care vor veni, ei sunt baza pentru ceea ce se visează şi se construieşte în Caransebeş, ei sunt viitorii familişti, viitorii salariaţi, viitorii cetăţeni care vor pune umărul la dezvoltarea Caransebeşului. Am vrut, în acelaşi timp, să le şi mulţumim pentru tot ceea ce au făcut, să le urăm şi mult succes, fiindcă unii pleacă la facultate, unii rămân la Caransebeş, au viaţa în faţă şi destinul pe care şi-l va croi fiecare după puterea, visele şi dorinţele sale”, a spus Marcel Vela.
După înmânarea diplomelor, cei prezenţi au ciocnit o cupă de şampanie, apoi edilul le-a arătat tinerilor biroul primarului, în ideea că poate, vreodată, unul dintre aceştia va ajunge să conducă destinele municipiului, şi i-a îndemnat să-l contacteze ori de câte ori au vreo problemă sau o iniţiativă pe care vor să o pună în practică şi au nevoie de sprijin.
Bogdan NAUM