Caransebeşul va avea o Casă a Creaţiei în Parcul Teiuş


În imobilul cunoscut de caransebeşeni drept „Vila Popov”, din Parcul Teiuş, va funcţiona „Casa Creaţiei”. Propunerea a fost acceptată de consilierii locali, care au predat clădirea în administrarea Casei de Cultură „George Suru”. Potrivit directorului instituţiei de cultură, Ioan Cojocariu, cheltuielile vor fi asigurate din fonduri europene nerambursabile, cu participare de la bugetul local de numai 2 la sută din suma totală, prin accesarea proiectului care prevede reabilitarea şi crearea unor stabilimente care să găzduiască manifestări internaţionale comune în cadrul parteneriatului de colaborare România-Serbia 2010-2013, pe Măsura 3.3 – „Intensificarea schimburilor în domeniul învăţământului, culturii şi domeniul sportului”. „Instituţia noastră derulează oserie de proiecte culturale, dintre care aş aminti doar Simpozionul internaţional de sculptură în marmură, Simpozionul de sculptură mică pentru interioare, Tabăra internaţională de pictură naivă, Salonul internaţional de caricatură, Tabăra de creaţie şi traducere <<Sorin Titel>>, precum şi alte numeroase simpozioane, concursuri literare şi de folclor. În fiecare dintre aceste cazuri, invitaţii sunt cazaţi în locuri diferite şi improprii, iar reabilitarea şi amenajarea acestei clădiri ar reduce substanţial cheltuielile, şi ar asigura şi condiţii decente de cazare şi masă pentru invitaţi”, ne-a declarat Ioan Cojocariu. (C. Senco)