De o bună bucată de timp, mai exact, de când vremea favorabilă o permite, la Cinematograful „Luna” (fost „Tineretului”) din Caransebeş se lucrează intens pentru redarea acestuia circuitului public. Şi cum anunţata reluare a activităţii de proiectare a filmelor în municipiu a trezit un interes enorm în rândurile caransebeşenilor, în cele ce urmează vom încerca să prezentăm atât lucrările care se desfăşoară în această perioadă, cât şi forma finală pe care o va îmbrăca cinematograful, clădirea care îl adăposteşte fiind monument istoric şi având o vechime de 104 ani.
Un rezumat al operaţiunilor de reabilitare şi modernizare a clădirii aflată în imediata apropiere a Primăriei a fost făcut, recent, de Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, în fața consilierilor locali ai municipiului. Astfel – a spus managerul aşezământului cultural, unul dintre beneficiarii acestui proiect –, în urma tragediei petrecute în Capitală, la Clubul „Colectiv”, sala edificiului caransebeşean este considerată una „aglomerată”, şi prin urmare este foarte greu să se obţină autorizaţia de funcţionare, fiind nevoie pentru acest lucru de foarte multe lucruri în plus, ceea ce schimbă esenţial datele problemei, deoarece iniţial erau prevăzute alte dotări, aceasta fiind şi cauza pentru care lucrările se află într-o oarecare întârziere.
Faţada – a spus Ioan Cojocariu – va fi galbenă. Peretele lateral va avea două uşi de evacuare, în loc de una. La parter va exista un bar cu mese, la care, însă, nu se vor comercializa băuturi alcoolice şi ţigări. La balcon se va putea urca şi direct din sală, dar există şi o intrare laterală. Cabinei de proiecţie i s-a schimbat locul, deoarece până acum filmele se proiectau oarecum în diagonală, iar pentru remedierea acestei probleme ecranul era montat sub un anumit unghi. Deoarece, atunci când va începe activitatea aici, se vor proiecta filme 2D, 3D și Multiplex, dar şi pentru a se crea efectele necesare, proiectarea se va face perpendicular pe ecran, pentru aceasta fiind nevoie să fie modificate unghiurile cabinei de proiecţie.
Ca urmare a modificărilor constructive, balconul necesită o golire, pentru a-i diminua greutatea. Pentru gradene, se va folosi o încărcătură uşoară de BCA.
De asemenea – a mai spus Ioan Cojocariu –, aici nu vor putea fi organizate spectacole de mare amploare, ci, eventual, concerte.
Foaierul folosit pentru viitoarele manifestări culturale – expoziţii, lansări de carte – va fi generos şi dotat cu scaune identice cu cele din sala de spectacole.
„Pot să vă spun că, în mod sigur, cei care au vizionat, înainte, un film aici, nu vor mai recunoaşte sala. Este o sală făcută să dureze 100 de ani! Ne-am gândit că dacă această sală a supravieţuit un veac şi a trecut prin două războaie mondiale, atunci să o reclădim pentru încă 100 de ani de-acum înainte”, a mai spus directorul Casei de cultură.
Pereţii vor trebui să corespundă sistemului Multiplex, datorită sonorizării speciale necesitată de acesta, şi au fost construiţi special în acest sens, astfel că anumite plăci vor ieşi în relief, însă totul, inclusiv cromatica lor, va fi plăcut ochiului, a dat asigurări Ioan Cojocariu.
Scaunele cinematografului, în număr de 240, vor avea culoarea vişinei putrede şi au fost achiziţionate din Spania, printr-o ofertă deosebită ca urmare a desfiinţării unui cinematograf, preţul lor fiind de şase ori mai mic decât ceea ce există acum pe piaţă, iar holurile şi scările vor fi îmbrăcate cu un material deosebit, marmoleum, o îmbinare între răşini şi lemn, adus din Suedia, după şase luni această compoziţie urmând să se transforme în piatră de culoare verde.
Termenul de finalizare a lucrărilor la Cinematograful „Luna” este 28 decembrie a.c.
Sonia BERGER
Pingback: Caransebeşul va avea „un cinematograf pentru încă 100 de ani” - Casa de Cultura "George Suru"