Galeria de Artă ,,Corneliu Baba” din Caransebeş a găzduit recent vernisajul unei expoziţii itinerante, organizată de Asociaţia ,,Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989” Timişoara. Cei prezenţi au putut viziona colaje cu fotografii reprezentând etapele Revoluţiei în municipiul de pe Bega şi un film documentar intitulat ,,Noi nu murim”. Expoziţia a fost dedicată Caransebeşului, al treilea oraş din ţară care s-a solidarizat cu protestatarii de la Timişoara. (C. Senco)
Asociaţia „Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989” Timişoara a organizat joi, 17 martie, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” din Caransebeş, o expoziţie itinerantă. Vizitatorii au putut viziona colaje cu fotografii reprezentând etapele Revoluţiei începute la Timişoara, dar şi filmul documentar cu titlul „Noi nu murim”. Expoziţia a fost dedicată Caransebeşului, al treilea oraş care s-a solidarizat cu protestatarii de la Timişoara. Cu această ocazie, preşedintele Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei”, Traian Orban, le-a înmânat câte un album cu fotografii şi o medalie aniversară de onoare, atât primarului Marcel Vela, membru al Asociaţiei Revoluţionarilor din Caransebeş, cât şi lui Florentin Cârpanu, fost prefect al judeţului Timiş în anii ’90, cu ajutorul căruia s-a realizat la Timişoara Complexul Memorial.
„Şi aici au fost morţi şi răniţi, aici au fost manifestaţii încă din data de 21 decembrie, motiv pentru care doresc să dedic această manifestare, caransebeşenilor”, a precizat în cuvântul său, Traian Orban. La rândul lui, primarul Ion Marcel Vela le-a mulţumit membrilor Asociaţiei timişorene: „Prietenii şi camarazii noştri din Timişoara aduc în prim-plan un eveniment, un mesaj prin care românii să înţeleagă că pot fi uniţi, că împreună pot face lucruri importante, care să schimbe istoria României. Evident, nu sunt momente administrative sau politice similare cu cele din 1989, dar sunt momente de disperare pentru grija zilei de mâine”, a mai precizat primarul. La manifestare a fost prezent şi Gino Rado, vicepreşedintele „Memorialului Revoluţiei”, care a trudit mai bine de 10 ani, alături de colaboratorii săi, pentru realizarea unui set de cărţi şi reviste dedicate evenimentelor din Decembrie `89. De asemenea, la Galeria de Artă au mai fost expuse şi mai mult de 20 de volume de carte, printre care „Procesul de la Timişoara, 9 volume” şi „Procesul de la Sibiu, prima parte”, toate cărţile fiind donate Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din municipiu.
Asociaţia „Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989” a fost înfiinţată în 26 aprilie 1990, cu scopul statutar de a cinsti memoria victimelor represiunii din timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Din 1990 până în 1999, Asociaţia a realizat un Complex memorial în Cimitirul Eroilor din Timişoara şi 12 monumente, ridicate în municipiul de pe Bega, în zonele represiunii din Decembrie 1989. Începând cu anul 1996, în cadrul Memorialului funcţionează şi „Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică privind Revoluţia din Decembrie 1989”. Scopul declarat al Asociaţiei este de a deveni, prin ,,Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică”, un mijloc operativ de informare, referitor la evenimentele care au dus la căderea regimului comunist din România, propunându-şi să valorifice informaţia istorică românească circumscrisă evenimentelor anului 1989 din Europa Centrală şi de Sud-Est. Pentru că aceste momente nu pot fi pe deplin înţelese fără a cunoaşte sistemul comunist în ansamblu.
Carmen SENCO