Cărăşenii făcură figură frumoasă la Craiova


Proiectul Selecţionata Judeţeană AJF Caraș-Severin U14 Elită a continuat cu încă o etapă a programului de promovare a tinerelor talente judeţene la nivel de juniori, un proiect comun AJFCS – Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

Selecţionata Judeţeană U14 este pregătită de către antrenorii Ion Bica, de la Clubul Sportiv Școlar Caransebeş, şi Constantin Tismănariu – AS Dunărea Moldova Nouă, şi a participat, în zilele de 28 și 29 noiembrie,  la Craiova, la un turneu de pregătire în compania selecţionatei similare a AJF Dolj.

Juniorii cărăşeni au disputat o partidă sâmbătă, 28 noiembrie, pe terenul de la Işalniţa, în compania Selecţionatei AJF U14 Dolj, meci pe care l-au câștigat cu scorul de    2-1, pentru cărăşeni înscriind  Isac şi Băloi, iar duminică, 29 noiembrie, pe același teren, au întâlnit Selecţionata AJF U15 Dolj, joc în care s-au impus gazdele, cu 4-2, golurile oaspeților fiind marcate de  C. Popescu.

A fost un test util, în care selecţionata judeţeană U14 Caraş-Severin s-a impus în faţa echipei similare a Doljului şi a avut o comportare meritorie în faţa selecţionatei doljene cu un an de vârstă mai avansat”, a declarat Viorel Lolea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin.

Componenţii lotului U14 Caraş-Severin care au făcut deplasarea la Craiova sunt: Andrei Meriam, Damian Isac, Darius Coman, Florin Madincea şi Ioan Derbac – toţi de la CSŞ Caransebeş; Gabriel Buzera, Alin Băloi, Mario Albu, toţi de la CSM Şcolar Reşiţa; Adrian Savici – ACS Viitorul Anina 2014; Florin Todor, Suciu Ilie, ambii de la AS Timişul  Slatina-Timiş; Cristian Lolea, Nicolae Budai, Victor Lolea, toţi de la CS Muncitorul Reşiţa; Raul Borcean, Carlos Popescu, Flavius Lucică, Remus Sterie, Mihăiţă Lingurar, Răzvan Andrei – toţi de la AS Dunărea Moldova Nouă, şi Narcis Plută, de la AS Oraviţa.

Sorin ROGOZ