Carmen se întâlneşte cu caransebeşenii în Parcul ,,Dragalina”


Caransebeşul este unul dintre cele 50 de oraşe din Europa, unde va fi transmisă în direct, în data de 18 iunie, opera „Carmen”, de Georges Bizet, în interpretarea soliştilor de la Palau de les Arts Reina Sofia din Valencia, Spania. Evenimentul cultural este integrat în proiectul intitulat ,,2010 – Anul European pentru Combaterea Sărăciei şi Excluziunii Sociale”.

Această importantă iniţiativă culturală se desfăşoară sub patronajul lui Lazlo Andor, Comisarul European pentru Afaceri, Servicii şi Includere Socială, şi urmăreşte să promoveze sentimentul comunităţii europene, relevant şi prin forma de expresie a operei, împărtăşită de întreaga audienţă europeană.

Concertul va fi transmis în Parcul „General Ioan Dragalina“, începând de la ora 21, unde va fi amplasat un ecran gigant de 16/9 m, la o rezoluţie de 720×576 pixeli. Iubitorii muzicii clasice, şi nu numai, vor putea asista gratuit, în aer liber, la concertul ce va dura trei ore şi va fi subtitrat în limba engleză.

În pauzele publicitare, Caransebeşul, ca şi celelalte oraşe participante la proiect, va fi promovat printr-un clip publicitar pentru promovarea localităţii.

„Sper ca participarea la acest proiect de anvergură să ne ajute să facem oraşul cunoscut Europei, să încercăm să transformăm Caransebeşul într-un reper economic şi turistic la nivel european”, a declarat Ion Marcel Vela, primarul municipiului. (C. Senco)